Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 103

PSALMUL 103 – Al lui David.

„Laudă lui Dumnezeu pentru creaţie şi providenţă”[1].

1: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul!

Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte!

În mărturisire şi-n mare podoabă Te-ai îmbrăcat, Tu,

2: Cel ce Te îmbraci cu lumina precum cu o mantie,

Cel ce întinzi cerul ca pe un cort

3: şi-i acoperi cu ape înălţimile

şi norii îi pui să-i facă urcuşul.

Cel ce umblă pe aripile vânturilor;

„Psalmul 103 este un amplu tablou asupra creaţiei. Dacă lumea, odată aşezată, Îl mărturiseşte pe Creator (Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria!, Psalmul 18, 1), Creatorul Însuşi Se mărturiseşte pe Sine prin propria Sa creaţie. Aşa se face că, din această perspectivă, lumina (slava) lui Dumnezeu nu e nevăzută ca fiind lăuntrică (slava de care Fiul S-a golit pe Sine prin întrupare smerită – Filipeni 2, 6-8), ci ca un veşmânt de mărturisire (exomologhesis), podoabă şi lumină. (Cu Psalmul 103 se deschide vecernia, slujba care marchează începutul zilei liturgice ca început al lumii)”[2].   „Alergarea vântului nu poate să ne dea decât o idee despre neobosita mişcare divină care însufleţeşte neîncetat creaţia (Hesychios din Ierusalim)”[3].

4: Cel ce-i face pe îngerii Săi duhuri

şi pară de foc pe slujitorii Săi;

„Cum oare îi face Dumnezeu pe îngerii Săi duhuri, de vreme ce ei sunt duhuri prin însăşi natura lor? Ideea este că îngerul, ca duh, este născut din Duhul Sfânt, aşa cum va preciza mai târziu Evanghelistul: cel ce este născut din Duh, duh este (Ioan 3, 6). Omul însuşi îşi are duhul născut din acelaşi Duh, ceea ce îi conferă putinţa de a deveni om duhovnicesc. Şi aşa cum îngerii, ca duhuri din Duh, stau pururi cu faţa spre Dumnezeu, de aceeaşi părtăşie a luminii dumnezeieşti (necreate) se învrednicesc, prin Duhul Sfânt, şi oamenii duhovniceşti (Calist Catafygiotul)”[4].  „După interpretarea lui Augustin, duhuri e numele naturii lor; îngeri (mesageri) e numele slujirii lor”[5].

„El este făcătorul şi creatorul îngerilor; El i-a adus de la neexistenţă la existenţă şi i-a zidit după propriul Lui chip, o natură necorporală, un fel de duh şi de foc imaterial”[6].  „Când auzi că sunt duh şi foc, primul nume înseamnă firea spirituală, al doilea că este (putere) curăţitoare”[7].  „Iar faptul că ei (Îngerii) sunt numiţi şi vânturi arată grăbita şi aproape netemporala lor lucrare străbătătoare prin toate şi mişcarea lor folositoare de la cele de sus spre cele de jos şi iarăşi de la cele de jos la cele de sus, mişcare ce ridică pe cele din treapta a doua spre înălţimea mai de sus. E o lucrare ce mişcă pe cele dintâi spre comunicarea cu cele de sub ele şi ieşirea (proodon) providenţiatoare spre ele. Ar putea spune cineva că numele de vânt, care exprimă suflarea aerului, arată, precum socotesc, asemănarea cu Dumnezeu a minţilor cereşti. Căci suflarea vântului este, prin mişcarea lui naturală şi de viaţă cauzatoare şi prin rapida şi nestăpânita pătrundere şi prin ascunzimea necunoscută de noi şi nevăzută, un chip şi un simbol al începuturilor şi sfârşiturilor mişcătoare”[8].   Şi pară de foc pe slujitorii Săi: „Prin fire (în chip natural) nimeni nu este absolut liber, de vreme ce se poate spune că slujeşte”[9].

5: Cel ce a întemeiat pământul pe temeinicia lui,

că-n veacul veacului el nu se va abate.

Nu se va abate: „klino = a înclina talerul unei balanţe ce se află în echilibru stabil; a se abate de la drumul stabilit; a se îndepărta; a rătăci. Prezenţa acestui verb, în asociere cu temeinicia din stihul precedent, arată că versetul e construit pe câteva abstracţii matematice şi aruncă o lumină extraordinară asupra unei viziuni cosmogonice deloc străine de ceea ce ştim noi astăzi. În termeni contemporani, textul s-ar traduce astfel: Dumnezeu a creat universul pe baza legilor fixe pe care i le-a stabilit o dată pentru totdeauna. Ca parte din univers, pământul se conduce după aceleaşi legi, rotindu-se în jurul axei sale şi, în acelaşi timp, în jurul soarelui pe o anume orbită fixă, adică pe o traiectorie de la care nu există deviere. (De altfel, zborurile cosmice ar fi de neconceput fără existenţa legilor stabile ale universului)”[10]. SEP 4 a tradus cu: nu se va clătina: „Augustin vede aici o imagine a Bisericii”[11].

„Spusa proorocului arată venirea Mântuitorului în care ne-am înnoit şi noi şi legea Duhului, care rămâne neclătinată”[12].

6: Adâncul ca o mantie Îi este-mbrăcămintea,

peste munţi vor sta ape;

Adâncul: în el, Părinţii au văzut simbolul atributelor lui Dumnezeu: ştiinţa (Origen, Didim din Alexandria), înţelepciunea, puterea, providenţa (Euthymios Zigabenos)”[13].

„Aceasta este ţinuta marelui meu Preot, prin care se indică faptul că este îmbrăcat cu profunzimea ştiinţei şi cu lumina înţelepciunii, care sunt cu adevărat haine sfinte[14].

7: de certarea Ta vor fugi,

de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.

8: Munţi se urcă şi văi se coboară

acolo-n locul unde le-ai întemeiat;

9: hotar ai pus pe care nu-l vor trece

şi nici se vor întoarce să acopere pământul.

Întreg psalmul (ca şi aproape întreaga Psaltire) se referă la Hristos. „Urmând, deci, credinţei Sfintei Scripturi, să păşim pe marele drum străbătut de toţi înţelepţii, spunând că Fiul Însuşi este Puterea Tatălui în mod nemijlocit şi intim. Prin El şi în El are Tatăl lucrarea negrăită asupra tuturor. Prin El a fixat cerurile şi cele din ele, a întemeiat pământul şi a adus pe el cele ale căror purtător şi hrănitor este”[15].

10: El în văi trimite izvoare,

ape vor trece prin mijlocul munţilor;

11: din ele se vor adăpa toate fiarele câmpului,

asinii sălbatici setea îşi vor potoli;

12: păsările cerului se vor sălăşlui deasupră-le,

din mijlocul stâncilor vor da glas.

13: Cel ce munţii îi adapă din înălţimile Sale,

din roada lucrurilor Tale se va sătura pământul.

14: Cel ce face să răsară iarbă pentru vite

şi verdeaţă spre slujirea oamenilor,

ca să scoată pâine din pământ,

Slujirea (dulia): ideea că natura nu a fost creată pentru ea însăşi, ci pentru a fi în serviciul omului, el fiind scopul şi încununarea creaţiei”[16].  „Pâinea e semnul tăriei spirituale şi în Duh. Iar vinul (v. 15), la fel, al amândurora”[17].

15: şi vinul ce veseleşte inima omului;

să-i facă faţa veselă cu untdelemn

şi cu pâinea care-ntăreşte inima omului.

Vinul şi pâinea: „pe lângă hrana pământească, majoritatea Părinţilor au văzut aici şi o aluzie la Euharistie”[18].

E necesară „spălarea sărăturii păcatului prin lacrimi, potrivirea purtărilor cu bunătatea Duhului şi curăţirea părţii dinăuntru a paharului sau a minţii de toată întinăciunea trupului şi a duhului prin umilinţă, ca aşa să verse în el vinul cuvântului care veseleşte inima omului”[19].  „Pentru că dragostea e în stare să hrănească pe om în locul mâncării şi băuturii”[20].  „Când te împărtăşeşti cu pâinea cea duhovnicească, întăreşte-ţi inima şi veseleşte-ţi faţa sufletului tău”[21].  „Vinul a fost dat ca să ne veselim. […] Dar voi pângăriţi şi această însuşire a vinului. Ce veselie poate să-ţi mai facă vinul, când nu mai eşti în toată firea, când te doare tot trupul, când vezi că toate se învârt în jurul tău când te ia ameţeala şi când te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-şi frecţionează capetele cu untdelemn?”[22].  „Făina de grâu e chipul vieţii, iar untdelemnul, al bucuriei. Iar vinul e semn al veseliei spirituale, de sus şi prin Duhul”[23].

16: Sătura-se-vor copacii câmpului,

cedrii Libanului pe care Tu i-ai sădit;

17: în ei îşi vor face păsările cuib,

locaşul cocostârcului fiind deasupra lor.

„Paserile sunt sau sufletele, sau diferitele virtuţi”[24].  „Cocostârcul este o pasăre ce vieţuieşte în atâta neprihănire că, atunci când are să se împreune, plânge patruzeci de zile, iar după aceea alte patruzeci. Iar cuibul şi-l aşează în arbori, unde nu e umbrit de nimic, ci are aer curat. Prin aceasta se indică neprihănirea. Căci aceasta e deasupra tuturor virtuţilor. Ea stă departe şi de cele ce cad sub simţuri, nefiind umbrită de nimic din cele vremelnice. Căci numărul patruzeci cuprinde desăvârşirea fiecăruia din cele patru elemente (ale naturii)”[25].

18: Munţii cei înalţi scăpare pentru cerbi,

iar pentru ierburi, stâncile.

19: El a făcut luna spre măsurarea vremilor;

soarele şi-a cunoscut apusul său,

„Cf. Facerea 1,16. Majoritatea Părinţilor interpretează versetul şi în mod mistic, despre Hristos şi Biserică: Hristos Şi-a cunoscut timpul pătimirii (Ioan 17, 1); la fel şi Biserica îşi are timpurile ei, perioade de prigoană şi perioade de pace (cf. Nesmy, ad loc.)”[26].

20: pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte

când toate fiarele pădurii vor ieşi;

„Noaptea patimilor este întunericul neştiinţei. Sau iarăşi, noaptea este împărăţia în care se nasc patimile. În ea împărăţeşte stăpânul întunericului şi umblă duhurile care iau chip ca fiarele codrului, ca păsările cerului şi ca târâtoarele pământului, căutând cu urlete să ne răpească şi să ne mănânce”[27].

21: pui de lei răcnind să-şi prindă prada

şi de la Dumnezeu să-şi ceară demâncarea.

„Dacă, printr-o iconomie pedagogică, după răsăritul Lui în noi, Soarele Şi-a cunoscut primul Lui apus, negreşit a pus întunericul peste locul ascunderii Lui şi s-a făcut noapte. În ea vor veni spre noi puii de lei sălbatici, ce se depărtaseră mai înainte, şi toate fiarele patimilor colţoase, răcnind ca să răpească nădejdea din noi şi cerând de la Dumnezeu drept mâncare patimile noastre, hrănite fie prin gânduri, fie prin făptuire”[28].  „Aşa cum atunci când apune soarele se face noapte şi întuneric şi ies la hrănire toate fiarele sălbatice, tot aşa, Dumnezeul meu, atunci când lumina Ta nu mă mai acoperă, de îndată întunericul vieţii şi marea gândurilor mă învăluie, fiarele patimilor mă mănâncă şi sunt rănit de săgeţile tuturor gândurilor”[29].

22: Dar soarele a răsărit şi ei s-au adunat

şi în culcuşurile lor s-or odihni;

23: iar omul va ieşi la lucrul său

şi la lucrarea sa până seara.

„Dar după aceea ne-a răsărit, din întunecoasa smerenie, iarăşi Soarele şi fiarele s-au adunat iarăşi la ele şi în culcuşurile lor, sau vor zăcea în inimile iubitoare de plăcere”[30].

24: Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne,

pe toate-ntru înţelepciune le-ai făcut;

umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Zidirea în sensul: agoniseala, strânsura, totalitatea rodurilor muncii (în speţă, ale creaţiei): ierburi, copaci, vietăţi, oameni. Cei vechi ai noştri au preferat să-l traducă pe ktesis prin zidire în ideea că întreaga creaţie a lui Dumnezeu e o lucrare elaborată, zidită după un anume plan, în trepte”[31].

„Aşadar nu ne putem apăra îndestulător că n-am fost învăţaţi din cărţi cele ce ne sunt spre folos, când legea cea nescrisă a naturii ne învaţă să alegem cele ce ne folosesc”[32]. Iar Înţelepciunea lui Dumnezeu, întru care s-au făcut toate, este Fiul.

25: Marea aceasta este mare şi largă;

acolo-n ea se află târâtoare nenumărate,

vietăţi mici de-a valma cu cele mari;

26: acolo pe ea străbat corăbii;

acolo-i balaurul acesta pe care l-ai zidit să-Ţi faci din el o joacă.

Balaurul: în Versiunea Ebraică, Leviatanul: monstru mitic marin, oarecum asemănător cu un balaur onctuos. Imagine apropiată de aceea din Iov 40, 19: El (monstrul) de la Domnul este zidirea cea dintâi / făcută ca să-şi râdă de ea îngerii Săi; simbol al forţei brutale pe care omul n-o poate stăpâni, dar care pentru Dumnezeu – şi chiar pentru îngerii Săi – e o jucărie cu care se amuză. Imaginea se apropie şi de întrebarea pusă de Dumnezeu lui Iov (a cărui neputinţă stă în opoziţie cu atotputinţa Creatorului): Te vei juca cu dânsul cum joci o păsăruică…? (40, 29). Verbul din Iov (pezo) e înrudit cu cel de faţă (empezo) şi identic cu cel din Ieşirea 10, 2, cu aceleaşi sensuri de joacă, amuzament, derâdere, luare în bătaie de joc”[33].

27: Toate de la Tine aşteaptă

să le dai hrană la vreme potrivită;

28: dacă le-o vei da, o vor aduna;

dacă mâna Tu Ţi-o vei deschide,

toate se vor umple de bunătate;

„Prin urmare, Dumnezeu este cel ce hrăneşte şi pe cel ce mănâncă mult şi pe cel ce mănâncă puţin. Auzind acestea, lasă-te întreg în seama lui Dumnezeu şi a credinţei, şi tu, cel ce ai un pântece larg şi încăpător, lepădând orice fel de împrăştiere lumească şi cugetul mult îngrijat”[34].

29: dacă Tu Îţi vei întoarce faţa, ele se vor tulbura;

dacă Tu le vei lua duhul, ele se vor sfârşi

şi în ţărâna lor se vor întoarce;

„Astfel, din pricina păcatului, o răzvrătire lăuntrică şi o învălmăşeală tulbure ni se întâmplă nouă, adăugându-se tot felul de răutăţi; şi intrând începătorul răutăţii în căpeteniile răscoalei şi în răsculaţi, îi preface în fiare sălbatice şu – ca să nu lungim vorba – orânduieşte să capete firea şi caracterul demonilor toţi aceia în care el se sălăşluieşte. Şi, în felul acesta, cel ce dintru început este ucigător şi pizmuitor de oameni şi vrăjmaş al dătătorului de viaţă Hristos, şi cu atât mai mult duşman regilor care domnesc pe pământ sau tatălui celui după Duh şi păstorului şi învăţătorului, nimănui nemaidând ascultare”[35].

30: iar dacă Duhul Tău Îl vei trimite, ele se vor zidi

şi faţa pământului o vei înnoi.

Se vor zidi = vor fi create (vezi v. 24). Sfântul Vasile cel Mare: Învierea din morţi se face prin lucrarea Duhului Sfânt. Dacă, aici, prin creaţie (zidire) se înţelege schimbarea într-o condiţie mai bună a celor ce în viaţă au căzut prin păcate (întru Hristos, omul e făptură nouă – II Corinteni 5, 17), înnoirea ce se petrece acum şi strămutarea noastră din viaţa pământeană, senzorială, în condiţia cerească ce se instaurează în noi prin lucrarea Duhului, atunci sufletele noastre se ridică pe cele mai înalte culmi ale existenţei. Prin Sfântul Duh ne vine întoarcerea în rai, înălţarea noastră în Împărăţia cerurilor”[36]. Faţa pământului o vei înnoi: „Duhul Sfânt este autorul regenerării duhovniceşti. În împărăţia lui Dumnezeu nu se intră decât printr-o nouă naştere, din apă şi din Duh (Ioan 3, 5) (Sfântul Grigorie de Nazianz)”[37].

Dar ştim că Creatorul cosmosului e Fiul: „De aici urmează sau că Duhul e Cuvântul, sau că Dumnezeu a făcut toate în Cei doi, întru Înţelepciune şi în Duhul”[38].  Dar e în acestea şi un înţeles care ne priveşte direct: „Auzi cum neascultarea şi respingerea poruncilor lui Dumnezeu prin Adam a tulburat firea omului, şi cum au pregătit acestea întoarcerea lor în pământ? Iar când Dumnezeu a trimis Duhul Său şi ne-a arătat părtaşi de firea Sa, prin El a înnoit faţa pământului şi ne-a remodelat spre înnoirea vieţii, depărtând din noi stricăciunea cea din păcat şi noi primind iarăşi viaţa veşnică prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”[39]. Astfel, Duhul e Ziditor, asemeni Fiului: Nimic nu trebuie să ne mire, dacă Duhul Sfânt este deopotrivă creator al trupului Domnului, aşa cum, participând la aceeaşi putere cu Tatăl şi cu Fiul, crease toate cele pe care le-au creat Tatăl şi Fiul”[40]. E afirmată dumnezeirea Duhului şi deofiinţimea cu Tatăl şi cu Fiul; altfel, fiecare Persoană are lucrări specifice în raport cu creaţia, dar fără a fi despărţită de celelalte Persoane, încât se poate spune că la fiecare lucrare participă întreagă Sfânta Treime.

31: Fie slava Domnului în veci;

veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale;

„Psalmistul vrea deci să spună că puterea Duhului este cea care lucrează totul în toţi, care dă viaţă celor în care intră şi care lipseşte de viaţă pe cei din care iese. Aşadar, fiindcă zice că prin retragerea Duhului tot ce-i viu încetează, iar prin prezenţa Duhului se înnoiesc cele ce au dispărut, şi fiindcă în ordinea cuvintelor pieirea este pusă înainte de înnoire, eu susţin că taina învierii a fost prevestită Bisericii de Duhul proorocesc al lui David”[41].

32: Cel ce caută spre pământ şi-l face să tremure,

Cel ce munţii îi atinge şi ei fumegă.

33: Cânta-voi Domnului de-a lungul vieţii mele,

cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi.

„În cetatea cerească, toată viaţa noastră va fi cântare înălţată Domnului, spune Augustin”[42].

34: Dulci să-I fie Lui cuvintele mele,

iar eu mă voi veseli-ntru Domnul.

„Psalmodierea îşi poartă în sine răsplata: îl înalţă pe om la ceruri (Eusebiu)”[43].

„Dialogând cu Hristos prin rugăciunea curată, îndulcindu-se şi veselindu-se, zice (acestea). Căci Dumnezeu, primind dialogul din rugăciune, ca unul Care este iubit, numit şi chemat în ajutor, dăruieşte sufletului care se roagă o bucurie negrăită. Fiindcă, aducându-şi aminte de Dumnezeu prin dialogul rugăciunii, acesta se veseleşte de Domnul”[44].

35: Să piară păcătoşii de pe pământ

şi cei fără de lege, ca nicicum să mai fie!

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul!

Ca şi în finalul altor psalmi, blestem asupra vrăjmaşilor Domnului şi preamărirea lui Dumnezeu.  „După interpretarea lui Eusebiu, Cuvântul, întrupându-Se, îi face drepţi pe cei păcătoşi. Profetul cere, de fapt, ca ei să fie schimbaţi în bine. E ca atunci când cerem să dispară sărăcia sau boala: cu siguranţă nu ne gândim să-i omorâm pe bolnavi. Aceeaşi idee la Augustin, Ieronim”[45]. Acestea, însă, sunt valabile doar pentru cei care doresc să se însănătoşească…


[1] SEP 4/I, p. 257

[2] BBVA, p. 733

[3] SEP 4/I, p. 257

[4] BBVA, p. 733

[5] SEP 4/I, p. 257

[6] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3

[7] Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, II, 31

[8] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia cerească, XV, 6

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Zece Cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, III

[10] BBVA, p. 733

[11] SEP 4/I, p. 257

[12] Sf. Atanasie cel Mare, Epistolele către Serapion, I, 10

[13] SEP 4/I, p. 257

[14] Origen, Omilii la Levitic, XII, 3

[15] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, IV

[16] BBVA, p. 734

[17] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III

[18] SEP 4/I, p. 258

[19] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 242

[20] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, LXXII

[21] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, IV mistagogică, 9

[22] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LVII, 5

[23] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI

[24] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 29

[25] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 30

[26] SEP 4/I, p. 259

[27] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 73

[28] Sf. Ioan Scărarul, Scara, P II, 44

[29] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, LI

[30] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, LI

[31] BBVA, p. 734

[32] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, IX, 3

[33] BBVA, p. 735

[34] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 48

[35] Sf. Grigorie Palama, Omilii, I, 7

[36] BBVA, p. 735

[37] BBVA, p. 735

[38] Sf. Atanasie cel Mare, Despre principii, Despre Duhul Sfânt, II, 3

[39] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IX, 1

[40] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, III, 32

[41] Sf. Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet şi înviere

[42] SEP 4/I, p. 260

[43] SEP 4/I, p. 260

[44] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, XXIII, 8

[45] SEP 4/I, p. 260

9 responses to this post.

  1. [...] „Foc străin s-ar tâlcui prin jertfă lipsită de sfinţenie, sacrificiu profan sau ofrandă în afara rânduielii; aceasta, probabil, datorită faptului că cei doi se hotărâseră să tămâieze din iniţiativă proprie, în afara timpului prescris şi fără o învoire expresă din partea lui Moise sau a lui Aaron. Oricum, accentul cade pe ideea că dispoziţiile Legii trebuie aplicate în mod foarte riguros, fără nici o abatere. Este şi o prefigurare a principiului ascultării din viaţa monahală de mai târziu, potrivit căruia novicele nu are îngăduinţa de a face ceva din propria sa iniţiativă, ci numai în conformitate cu ceea ce-i porunceşte părintele său duhovnicesc (tăierea voii)”[2].  „Păcatul celor doi fii ai lui Aaron rezultă dintr-un exces de zel. Ei sunt pedepsiţi prompt [v. 2] fiindcă au încălcat comandamentele divine, aducând ca ofrandă un parfum profan care nu fusese pregătit conform prescripţiilor, pe care l-au ars pe un foc străin, adică un foc oarecare, diferit de cel care ardea pe altar”[3].  Foc străin (πυρ αλλότριον): „adj. αλλότριον însemna în limba greacă comună care vine de la altcineva; străin. Ebr. zarah din Textul Masoretic însemna altul, nepotrivit şi pare să sublinieze ideea că focul de pe altar nu poate proveni decât de la Dumnezeu Însuşi”[4]. [...]

  2. [...] rămăseseră în [...]

  3. [...] asevia25: k !c faci ? [...]

  4. [...] de unghi, lumină etc. -, însă garantez că sunt feroce! De acest adevăr pot depune mărturie Mama, Tata, Caius, Orfiv, Vania, Ziarul, Elisa, Supravieţuitor, Gabi, Chat Noir, Theodora, Blonda, [...]

  5. [...] iar tuturor: Ada, Adela, Altcersenin, Ana Usca, Andrei, Blue Caffe, Caius, Cammely, Carmen, Cati, Cristi Dima, Cristi Lisandru, Deea, Fosile, [...]

  6. Buna ziua!
    Sunt interesat de un parteneriat prin link exchange cu acest site. In schimbul adaugarii pe site-ul dvs. a linkului http://www.jocuridegatit1.com/ cu titlu: Jocuri de gatit
    Va pot adauga siteul pe urmatorul Blog:

    http://reteteacasa.wordpress.com/

    Astept un raspuns de la dvs, pe adresa eulizu@yahoo.com
    Daca sunteti de acord cu acest parteneriat, va rog sa-mi specificati numele cu care doriti sa va adaug pe site-ul meu.
    Va multumesc anticipat !
    eulizu@yahoo.com

  7. Hello.
    I am Iranian.
    I am poet.
    please visit my blog and send your comment about my poems.

    http://smh-rahemobham.blogfa.com/

    this is my Yahoo ID:

    rahemobham70@yahoo.com

    Thank you
    Seyed Morteza Hamidzadeh

  8. [...] nu te-a mai iubi ! Cocoşele, cocoşelule, Colo-n vale.., la fântână, Două fete spaală lână, Una spală,  alta-ndrugă, Şi-oi  face lui Neica glugă. Şi iar refrenul: Cocoşele, [...]

  9. [...] de stâncă (Biblia 1982: iepurele de casă) aproximează ebraicul şafan, cuvânt ce „desemnează un mic mamifer erbivor, de talia [...]

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 34 other followers

%d bloggers like this: