Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 111

PSALMUL 111 – Aliluia.

„Asemenea psalmului precedent, este, în ebraică, un psalm alfabetic. Face portretul omului desăvârşit, atribuindu-i calităţi pe care alţi psalmi I le atribuie lui Dumnezeu. Motivele sunt tipic sapienţiale”[1].

 

1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul,

întru poruncile Lui se va dori foarte.

„Aşadar, teama de Dumnezeu nu trebuie văzută ca un fel de teroare exercitată de Acesta asupra omului, ci mai degrabă teama ca nu cumva, călcându-I poruncile, omul să se lipsească pe sine de confortul său lăuntric. Stihul se poate traduce şi: întru poruncile Lui se va simţi bine”[2].

„Acesta se află în treapta fiului, fiindcă nu face aceasta de frica muncilor, ci din dragostea care scoate afară frica, şi de aceea voieşte foarte”[3].  Acesta este fericit pentru că „se străduieşte cu toată râvna să împlinească poruncile. Pentru că nu este propriu celor ce se tem să dispreţuiască vreo poruncă pe care au primit-o sau s-o împlinească cu neglijenţă”[4].

2: Puternică va fi pe pământ seminţia lui;

neamul drepţilor se va binecuvânta.

3: Slavă şi bogăţie vor fi în casa lui

şi dreptatea lui rămâne în veacul veacului.

„David a spus aceste cuvinte gândindu-se la scurtimea anilor şi la nestatornicia vieţii; eu însă nu mă gândesc numai la asta, ci aş spune că trebuie să raportăm aceste cuvinte şi la tulburările din viaţă. Că nimic nu întristează şi tulbură atâta ochiul sufletului ca mulţimea grijilor lumeşti, ca roiul poftelor; ele sunt lemnele acestui fum. Şi după cum focul scoate o mulţime de fum când pui peste el lemne umede şi jilave, tot aşa şi pofta cea puternică şi învăpăiată face şi ea mult fum, când cuprinde un suflet molâu şi slăbănog. De asta e nevoie de roua Duhului, de acea adiere lină ca să stingă focul, să risipească fumul, să ne întraripeze mintea”[5].

4: Celor drepţi în întuneric le-a răsărit lumină:

milostiv este El şi îndurat şi drept.

„Aşadar, drepţilor le răsare lumină nu, pur şi simplu, în virtutea îndreptăţirii lor, ci pentru că Dumnezeu, prin mila Sa, le-o recunoaşte şi o întregeşte”[6].  „Milosteniile pe care le-a făcut cel drept vor veni să-l apere la judecată (Theodoret, Augustin)”[7].

„Cum era dreptul în întuneric dacă este şi el lumină? Dar cum este Cuvântul lumina cea adevărată, odată ce şi firea celor create o are pe aceasta, ca şi Unul-Născut? Iar dacă se trimite drepţilor lumina, fiindcă nu o au, n-avem nevoie spre dovedire de mai multe cuvinte. Căci însăşi firea lucrurilor va striga că nu e acelaşi în fiinţă cu Cel desăvârşit cel ce are vreo trebuinţă de Cel ce dăruieşte din prisosinţă celui ce are nevoie”[8].

5: Bun este omul care se îndură şi împrumută;

cu judecată îşi va rândui cuvintele,

că în veac nu se va clinti;

„De laudă nu e cel care a luat în pripă o hotărâre, ci cel care a rânduit fiecare lucru pentru ca să rămână statornic şi ale cărui intenţii se văd cu timpul a fi cele mai fireşti pentru cine vrea să le cerceteze”[9].

6: întru pomenire veşnică va fi dreptul,

de vorbire de rău nu se va teme.

SEP 4 traduce uşor diferit: De veste rea nu se va teme,/ gata este inima lui să nădăjduiască în Domnul: „Părinţii (Ieronim, Augustin, Beda) interpretează: cea mai rea veste, pe care nu va risca să o audă, este: Plecaţi de la Mine, blestemaţilor… (Matei 25, 41). ♦ 7b [în traducerea SEP 4]: După Ioan Gură de Aur, cel a cărui inimă este gata să nădăjduiască în Domnul este omul care tinde cu totul spre Dumnezeu, cu speranţă neclintită în El şi nimic pe lume nu-l distrage de la aceasta”[10].

Dreptul nu se va teme „nici de defăimarea deşartă, nici de părerea falsă despre el; dar nu se va teme nici de cuvintele puse cu viclenie acela care poate să cunoască şi poate să întrebe drept şi să răspundă drept”[11].

7: Gata este inima lui să nădăjduiască în Domnul;

inima îi este întărită, el nu se va teme

până ce se va uita de sus la vrăjmaşii săi.

8: A risipit, a dat săracilor,

dreptatea lui rămâne în veacul veacului,

„Ce poate fi mai bine? Bunurile rămân bunuri dacă dăruieşti săracilor; prin aceasta datornic îţi este Dumnezeu: El îţi va plăti. Bunurile sunt bunuri dacă deschizi hambarele dreptăţii inimii tale, dacă eşti pâinea săracilor”[12].  „Ce poate fi mai nedumeritor ca aceasta? Cele adunate se pierd, iar cele împrăştiate rămân. Şi pe bună dreptate! Că pe unele, pe cele împrăştiate, le primeşte Dumnezeu, iar din mâna lui Dumnezeu nu le poate lua nimeni; pe celelalte însă le îngrămădesc în vistierii omeneşti, iar acolo sunt supuse la multe uneltiri; acolo mare e invidia, mare e pizma!”[13].

9: fruntea lui se va înălţa întru slavă.

„Cel ce e în părtăşie cu săracul se aşează pe sine în partea Celui ce S-a făcut sărac pentru noi. S-a făcut sărac Domnul, nu-ţi fie nici ţie frică de sărăcie. Dar Cel ce S-a făcut sărac pentru noi împărăţeşte peste toată zidirea. Drept aceea, de te faci sărac împreună cu Cel ce S-a făcut sărac, vei şi împărăţi împreună cu Cel ce împărăţeşte”[14].  „Deci e bogat nu cel care are şi păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul”[15].  „Aşa e bogăţia de bani! Banii atunci rămân, când îi împarţi; când îi ţii strâns şi închişi, pier împreună cu stăpânul lor. […] Dreptatea lui rămâne în veac. Şi-a împărţit avuţia lui într-o singură zi, dar dreptatea lui rămâne pe toată întinderea veacurilor şi-i face nemuritoare pomenirea”[16].

10: Păcătosul va vedea şi se va mânia,

va scrâşni din dinţi şi se va topi;

pofta păcătoşilor va pieri.

Oarecum impropriu spus: pofta rămâne în veci, dar neavând cum se mai satisface, va fi izvor de nesfârşită suferinţă.  „Păcătosul: pentru Atanasie, e diavolul”[17].

---

[1] SEP 4/I, p. 279

[2] BBVA, p. 747

[3] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 3

[4] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, Cuvânt înainte

[5] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, II,  5

[6] BBVA, p. 747

[7] SEP 4/I, p. 279

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I,  8

[9] Sf. Vasile cel Mare, Epistolele, 265, III

[10] SEP 4/I, p. 279

[11] Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, 35, 5

[12] Sf. Ambrozie al Milanului, Împotriva bogaţilor răi, 21

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, La Sfântul Mucenic Lucian, I

[14] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, I

[15] Clement Alexandrinul, Stromate, IV, 53, 2

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXX, 2

[17] SEP 4/I, p. 280