Poveste

Se povesteşte că Omar, califul, ieşise odată să se preumble noaptea, însoţit de preacinstitul Aslam Abu-Zeid. Şi văzu în depărtare un foc care ardea, şi se duse într-acolo, socotind să fie de folos, şi văzu o biată femeie care hrănea un foc de lemne sub o cratiţă; şi avea alături de ea doi copilaşi prăpădiţi care gemeau jalnic. Şi Omar zise:

–          Pacea fie asupra-ţi, o, femeie! Ce faci tu aici, singură, în noapte şi-n frig?

Ea răspunse:

– Doamne, încălzesc olecuţă de apă ca să le-o dau copiilor mei, care mor de foame şi de frig; da într-o zi Allah are să-i ceară socoteală califului Omar pentru sărăcia la care am fost aduşi! Şi califul, care era îmbrăcat în haine străvestite, fu mişcat peste poate, şi îi zise:

– Păi tu socoţi, o, femeie, că Omar ştie de sărăcia ta şi nu ţi-o alină?

Ea răspunse:

– Atunci de ce mai e Omar calif, dacă nu ştie nimic de sărăcia norodului său şi a fiecărui supus de-al său?

Atunci califul tăcu şi îi spuse lui Aslam Abu-Zeid:

–          Iute, hai!

Şi zori iute-iute până ce ajunse la capanul casei sale; şi intră în hambar şi scoase un sac cu făină dintre sacii cu făină, precum şi un chiup plin cu untură, şi îi spuse lui Abu-Zeid:

–          Ajută-mă să le aburc în spinare, o, Abu-Zeid!

Da Abu-Zeid sări a se împotrivi şi zise:

–          Lasă-mă să le car eu în spinare, o, emire al dreptcredincioşilor!

El răspunse domol:

–          Da tot tu, Abu-Zeid, ai să cari şi povara păcatelor mele la ziua Învierii de Apoi?

Şi îl sili pe Abu-Zeid să-i pună în spinare sacul cu făină şi olul cu untură. Şi califul zori spornic, încărcat aşa, până ce ajunse la femeia săracă; şi luă făină, şi luă untură şi le puse în cratiţa de pe foc şi, cu chiar mâinile sale, găti hrana aceea, şi se plecă el însuşi deasupra focului ca să sufle în el; şi, cum avea o barbă mare, fumul lemnelor îşi tăia cale prin despicăturile bărbii. Şi când demâncarea fu gata, Omar le-o întinse femeii şi copilaşilor, care mâncară până se săturară, pe măsură ce Omar le-o răcorea suflând în ea. Atunci Omar le lăsă sacul cu făină şi chiupul cu seu, şi plecă spunându-i lui Abu-Zeid:

–          O, Abu-Zeid, acum, că am văzut focul acesta, lumina lui m-a luminat!

(O mie şi una de nopţi, trad. Haralambie Grămescu, volumul III, Editura Erc Press, Bucureşti, 2010, pp. 124-125)