Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 4

PSALMUL 4 – Pentru sfârşit: o cântare a lui David, printre psalmi.

„Fericitul Ieronim notează că, deşi titlurile psalmilor nu se află – sau nu sunt aceleaşi – în toate manuscrisele ebraice, greceşti sau latineşti, importanţa lor nu trebuie neglijată, ele făcând parte integrantă din textul Sfintei Scripturi. Expresia Pentru sfârşit (is to telos), întâlnită de mai multe ori în fruntea psalmilor, denotă dimensiunea profetică a psalmului respectiv. În cazul de faţă, moştenirea nu poate fi altceva decât împărăţia lui Dumnezeu; dacă evreii socotesc că au dobândit-o dintru început, noi, creştinii, ştim că ea nu va veni decât la sfârşitul veacurilor, şi anume prin Biserica lui Hristos. Adăugăm observaţia că telos înseamnă nu numai sfârşit, ci şi ţintă, finalitate, scop, termen final, plinire, realizare, rezultat, consecinţă, plenitudine, culminaţie, corolar, desăvârşire, deznodământ. Textul sfârşitul Legii este Hristos de la Romani 10, 4 trebuie înţeles ca şi cum ai citi: sfârşitul seminţei este planta[1].

„Cuvintele introductive [în versiunea ebraică – n. n.]: lamena-ţeakh[2] (către dirijorul [muzicanţilor]). Cu această formulă se introduc indicaţiile adresate muzicanţilor de dirijor, cu privire la executarea psalmilor. Septuaginta traduce această formulă ebraică astfel: εις το τέλος (spre sfârşit); după Septuaginta, Biblia 1688 traduce la săvârşit. În cazul de faţă se arată că psalmul trebuie interpretat cu sensul de neghinot[3]. Termenul neghinot (plural al cuvântului neghina) se referă, probabil, la un instrument cu corzi. Această formulare a fost tradusă în Septuaginta: εν ύμνοις (în imne, în cântări de laudă), iar în Biblia 1688: întru laudele[4].

Revenim, după o viziune mai concretă, la conotaţiile mistice: „Psalmul, care este folosit liturgic ca rugăciune de seară, exprimă contrastul între cei greoi la inimă care îşi pun fericirea în deşertăciuni şi cel credincios, pentru care binele este vederea feţei lui Dumnezeu, aducătoare de bucurie şi pace. ♦ Pentru sfârşit e interpretat de unii Părinţi în sens eshatologic; pentru Grigore al Nyssei (II, 31), este o imagine sportivă: ţinta spre care trebuie să privească cei care suferă spre a se încuraja; ţinta spre care trebuie să tindă toţi alergătorii de pe stadionul vieţii: atunci când acestei expresii i se mai adaugă ceva, se arată felul în care trebuie să se pregătească omul pentru a dobândi biruinţa finală. ♦ […] cântare: Grigore al Nyssei deosebeşte cinci specii literare: psalm (gr. ψαλμός), melodie produsă de instrument; cântare (gr. ωδή), expresie melodică însoţită de cuvinte; laudă (gr. αινεσις(, elogiere intensă a minunăţiilor divine; imn (gr. υμνος), aclamaţie către Dumnezeu pentru binefacerile primite şi rugăciune (gr. προσευχή), implorare pentru ceva de folos (32)”[5].

1: Când eu am strigat, Tu m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele;

întru necaz m-ai alinat;

ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!

Pentru m-ai alinat, SEP 4 are m-ai scos la larg: „Dumnezeu scoate la larg nu împiedicând acţiunea celor răi, ci dând credinciosului Său un suflet mare (Origen); să fii la larg înseamnă să-L ai pe Dumnezeu în inimă şi să vorbeşti cu El înlăuntrul fiinţei tale (Augustin)”[6].

„Vioiciunea şi voia bună în dispoziţia noastră, de pe urma ajutorului şi prezenţei Cuvântului lui Dumnezeu, care ne încurajează şi ne mântuieşte pe vreme de restrişte, este într-adevăr o desfătare[7].

2: Voi, fii ai oamenilor, până când veţi fi greoi la inimă?

De ce iubiţi voi deşertăciunea şi cătaţi după minciună?

Omul căzut e atras de cele trecătoare, în detrimentul celor veşnice; mai grav, el caută să-şi justifice rătăcirea, născocind false argumente; şi mai grav, aceasta o întâlnim şi la mulţi oameni botezaţi şi aflaţi astfel, chiar fără voia lor, în oarecare legătură cu cele sfinte!

3: Să ştiţi că minunat l-a făcut Domnul pe cel sfânt al Său;

Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.

E o laudă la adresa celor îndumnezeiţi.

4: Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi;

deasupra paturilor voastre

căiţi-vă de cele ce-aţi grăit în inimile voastre.

„Mânia poate fi proprie naturii omeneşti, dar păcatul constă în prelungirea şi amplificarea ei […]. De aceea, psalmistul îi cere omului (în următoarele două versuri) ca înainte de a intra în aşternut, seara, să-şi adune gândurile şi să se căiască de ceea ce a păcătuit lăuntric”[8].   „Textul Masoretic are: Înfioraţi-vă şi nu păcătuiţi. Pentru acest text dificil s-au propus felurite interpretări: psalmistul cheamă la înfiorare în faţa răului şi la evitarea păcatului (Ravasi, I, p. 129); Septuaginta cu mâniaţi-vă interpretează moralizator, iar când e citat în Efeseni 4, 26, versetul e explicitat prin să nu apună soarele peste mânia voastră; aceeaşi linie moralizatoare la Ieronim (Comm. in Epist. ad Ephesios, PL 26, 510-511), care scuză izbucnirea de mânie cu condiţia să nu dăinuie şi să nu devină obicei; Toma de Aquino, pe baza acestui text, afirmă că există şi o mânie legitimă, de dragul dreptăţii (Summa, II-a II-ae q. 158, 1). ♦ în inimile voastre: în limbaj biblic, inima simbolizează interioritatea omului întreg: minte, voinţă, sentimente. ♦ căiţi-vă: κατανύσομαι, literal: a simţi o înţepătură dureroasă (având şi o conotaţie de tăcere încremenită); de aici şi tema străpungerii inimii din literatura creştină ascetică”[9].

Dacă nu se cuvine să păstrăm mânie faţă de semeni, e îngăduit şi chiar se impune să ne mâniem asupra gândurilor necurate strecurate în noi de vrăjmaş:  „Faţă de astfel de gânduri foloseşte şi aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri şi îi strică planurile. Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie”[10]. „Mânia împotriva şarpelui este în noi prin fire, dar noi ne folosim de ea împotriva aproapelui”[11].  „Atunci când această putere a sufletului este exercitată împotriva demonilor şi a păcatelor, capătă forma unei mânii virtuoase, înţeleaptă şi sfântă, cea despre care vorbeşte Psalmistul”[12].  Poruncile dumnezeieşti nu ignoră slăbiciunea firii noastre: „Nu ne porunceşte să nu ne mâniem, ci este îngăduitor cu firea, pe care omul n-o poate întâmpina, dar poate s-o domolească. Deci chiar dacă ne supărăm, simţământul nostru să-şi aibă mişcarea potrivit firii, să nu păcătuiască împotriva firii”[13].  „Adică aprindeţi mânia asupra patimilor voastre şi asupra gândurilor rele şi nu păcătuiţi săvârşind cele puse de ele în minte. […] Atunci când vin în inima voastră gândurile cele rele, scoateţi-le afară cu mânie, iar după ce le veţi fi scos, aflându-vă ca pe un pat al liniştii sufletului, pocăiţi-vă”[14].  „Căci aşa se câştigă o deprindere morală: meditând omul la cele ale zilei, ca să ajungă la simţire în liniştea nopţii şi să se poată plânge pentru cele ce a păcătuit”[15].  „Căiţi-vă de cele ce aţi grăit în inimile voastre în aşternuturile voastre!  Pedepseşte-ţi cumplit sufletul pentru mici păcate, ca să nu săvârşeşti păcate mari. Dacă faci lucrul acesta în fiecare zi, vei sta cu îndrăznire în faţa acelui înfricoşător scaun de judecată”[16].  „Nimeni nu este vrednic de mângâiere cerească, dacă nu se deprinde sârguincios cu sfânta înfrângere a inimii. Dacă vrei să ai o inimă înfrântă, intră în cămara ta şi înlătură zarva lumii, precum este scris: În aşternuturile voastre, smeriţi-vă!”[17].  „Uneori se prefac şi patimile mici în păcate puternice, şi ne întinează greu dacă nu sunt oprite de noi, ci îşi fac înaintarea spre mai rău, în mod liber şi fără nici o opunere. De pildă, de se mânie cineva uşor şi a fost cuprins de această patimă, să o înfrângă cu blândeţe, ca nu cumva greşeala cea mică, crescând, să ducă pe încetul la o vină de moarte pe cei ce suferă de ea”[18].

5: Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul.

Se cere dreptatea ca jertfă; e o anticipare a încetării jertfelor sângeroase ale Vechiului Testament, care n-au adus izbăvire nimănui, fiind doar tipuri ale Jertfei Mântuitorului (şi având, astfel, valoarea lor).  Sau, „în lumina învăţăturilor profeţilor, e vorba de cultul unit cu respectarea Legii (mai exact, cu împlinirea voinţei lui Dumnezeu)”[19].

6: Mulţi zic: „Cine ni le va arăta nouă pe cele bune?”

Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne;

„Grecescul prosopon înseamnă nu numai faţă, ci şi persoană (ca în expresia faţă bisericească). Tâlcuirea duhovnicească a versului: Lumina persoanei lui Dumnezeu a fost însemnată (întipărită, pecetluită) în om prin aceea că el a fost făcut după chipul Creatorului, dar şi prin aceea că, mai târziu, a primit însemnarea botezului şi pecetea Duhului Sfânt, devenind astfel fiu al luminii (Luca 16, 8; I Tesaloniceni 5, 5)”[20].  „Lumina este un puternic simbol teologic, trimiţând simultan la transcendenţa lui Dumnezeu şi la manifestarea prezenţei Lui. În Psaltire, lumina şi faţa lui Dumnezeu sunt adesea asociate”[21].

„Psalmistul zice la început că mulţimea mărgineşte binele la cele aparente şi crede că este bine numai ceea ce omul simte cu simţurile trupului. […] Însă cel ce are în vedere virtutea, acela dispreţuieşte judecata aceasta despre bine, fiindcă este servilă. Aşa unul vede binele în lumină şi aşa se arată veselia cea înaltă şi dumnezeiască. Vorbeşte despre o astfel de lumină, care radiază de la faţa lui Dumnezeu, lumină a cărei natură mintea nu o poate pricepe. […] Considerând faţa lui Dumnezeu cu anumite trăsături, mi se pare că Proorocul n-a înţeles altceva prin aceste trăsături decât virtuţile”[22].   „Dar cine este lumina feţei Tatălui, dacă nu strălucirea slavei şi chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut, în care se vede şi se preaslăveşte Tatăl, precum El Însuşi Îl preaslăveşte pe Fiul Său”[23].  „Ce este faţa lui Dumnezeu-Tatăl, a cărei lumina s-a însemnat peste noi? Fără îndoială, Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut, chipul Lui neschimbat. De aceea a spus: Cel ce Mă vede pe Mine vede pe Tatăl (Ioan 14, 9). Şi: s-a însemnat peste noi Îl arată de un chip cu El, întipărind prin Duhul Său lumina Sa în cei ce cred în El, ca şi ei să fie dumnezei asemenea Lui şi fii ai lui Dumnezeu”[24].   „Aceasta se întâmplă mai ales celor în care cunoştinţa lucrează întru multă simţire şi încredinţare, ca să fie feriţi de toată slava deşartă şi mândria şi să poată primi, cu multă smerenie, pecetea frumuseţii dumnezeieşti”[25].  „Mintea celor mulţi zăcând, din nepricepere, în împărţire şi fiind sfâşiată de cele multe, nu cunoaşte Binele, adică pe Unul simplu, nici nu-L caută, nici nu se îndeletniceşte cu El”[26].  „Căci am fost pecetluiţi de Duhul Sfânt spre asemănarea feţei Tatălui, adică a Fiului”[27].  „Cine se va sătura de negrăita Ta frumuseţe, cine se va umple de necuprinderea Ta? Cine va umbla în chip vrednic de poruncile Tale (Luca 1, 6) şi va vedea marea şi minunata lumină a feţei Tale, lumină ce nu poate fi cuprinsă în întregime în această lume grea şi întunecată şi care – o, străină minune – ridică pe cel care o vede cu trupul din lume!”[28].

7: dat-ai bucurie în inima mea mai mult decât în ei

când roada lor de grâu, de vin şi untdelemn s-a înmulţit.

„Împărtăşirea de lucrarea tainică şi legătura sufletului cu Dumnezeu întru sfinţenie şi unirea minţii cu Domnul prin dragostea cea negrăită, li se întâmplă celor învredniciţi, în rugăciune”[29].  „Într-adevăr, bucuria veşnică este turnată în inima acelora în care se află Duhul Sfânt. Acest Duh Sfânt Mângâietor este trimis de Fiul, nu ca slujitor, cum au fost trimişi îngerii sau profeţii sau apostolii, ci aşa cum se cuvine să fie trimis de Înţelepciune şi Adevăr Duhul lui Dumnezeu Care are o fire nedespărţită de această Înţelepciune şi de acest Adevăr”[30].

8: În pace de-ndată mă voi culca şi voi adormi,

că Tu, Doamne, osebit m-ai aşezat întru nădejde.

E vorba despre adormirea întru Hristos, sau mutarea la pacea zilei a opta.  La fel, „Părinţii au interpretat acest verset ca prevestind moartea şi învierea lui Hristos”[31].


[1] BBVA, p. 622

[2] למנצח

[3] נגיות

[4] PSALM, p. 372

[5] SEP 4/I, p. 47

[6] SEP 4/I, p. 47

[7] Origen, Despre rugăciune, XXX, 1

[8] BBVA, p. 623

[9] SEP 4/I, p. 48

[10] Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, 15

[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXVI, 41

[12] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete, I, 15

[13] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII,  60

[14] Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, IV

[15] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 22

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XLII, 4

[17] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, I, XX, 5

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XV

[19] SEP 4/I, p. 48

[20] BBVA, p. 623

[21] SEP 4/I, p. 48

[22] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 4

[23] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXIX, 7

[24] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 8

[25] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 94

[26] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 32

[27] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, V

[28] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, IX

[29] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Sfântul Macarie Egipteanul, 18

[30] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, II, 25

[31] SEP 4/I, p. 49

Anunțuri

10 responses to this post.

  1. […] doar pe 847, nici săptămâna asta nu primesc laptop! Şi nici nu mă lasă ai mei să bloggeresc pe compul cel nou, că cică îl […]

  2. […] Suntem in democratie de 20 de ani si aici vrem sa ramanem. […]

  3. […] flori, poveşti intrate la apă, recviem by Vero Flori de măr, şi flori de mac, Şi flori albe, de liliac – Toate-s, putrede,-n abis… Peste ele, greu, a nins… Astăzi mi-a […]

  4. Ana,cum se pinguieste,ca eu din greseala am scris bing si mi-am facut blog pe bing,o zi minunata 🙂

  5. […] de cadre…); SIMION CRISTIAN (bancul de joi); DISPECER BLOGOSFERĂ (meserie, te halesc!); ANA USCA (Ioan Usca/Ioan Traia – comentarii la psalmul 4); CĂLIN HERA (părerea mea despre un […]

  6. […] Comments Pe scurt, povestea celor doi era următoarea: s-au căsătorit de tineri, din dragoste, cu totală dăruire din partea ei, care cu multă bucurie, declara fără rezerve că el era primul bărbat pe care-l cunoscuse; spre […]

  7. […] cu lăptişor de matcă, polen şi nectar. Viitoarele gardiene beneficiază de un adaos de polen, în vreme ce grosul larvelor era hrănit doar cu miere simplă. De aici, şi diferenţele de aptitudini […]

  8. […] Promit sa respect politica de resurse umane a MAE si sa plec cu toata familia . Plec si cu cainele lup daca este nevoie. Sigur are nevoie ambasada si de un paznic serios. […]

  9. […] serveşte ca o contrafigură a fiarei şi muntele Sion se contrapune mării (13, 1). Care aveau înscrise pe frunţile lor numele Lui şi numele Tatălui Său: adnotarea […] pune în […]

  10. […] Suntem in democratie de 20 de ani si aici vrem sa ramanem. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: