Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 6

PSALMUL 6 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David, printre cântările pentru Octavă.

„Psalmistul este în acelaşi timp pătruns de teama judecăţii lui Dumnezeu şi înflăcărat de iubirea divină. Dorinţa de a se împăca cu Dumnezeu nu rabdă întârziere: el îşi adună puterile şi cheamă în ajutor milostivirea divină (Expositiones la cei şapte psalmi de pocăinţă, atribuite o vreme lui Grigore cel Mare). Tradiţia creştină a grupat laolaltă şapte psalmi pe care i-a numit de pocăinţă (6, 31, 37, 50, 101, 129, 142)”[1].

„Cuvintele introductive: La începutul acestui verset i se indică dirijorului că psalmul trebuie cântat după şminit (al hashminit[2]). Acest termen obscur, de natură muzicală sau literară, a fost tradus textual în Septuaginta υπερ της ογδόης (pe a opta) şi în Biblia 1688 pentru a opta[3].

„Fericitul Augustin tâlcuieşte: Octava (într-un fel, ziua a opta) nu poate fi altceva decât veşnicia de după sfârşitul veacurilor. Dacă timpul e repetarea ritmică a celor şapte zile, cea de a opta înseamnă ieşirea din timp, trecerea existenţei dincolo de cronologie”[4].  „Grigore al Nyssei (35): Începutul veşniciei este numit ziua a opta, pentru că urmează după timpul ce cade sub simţuri, al cărui ciclu este de şapte. Titlul ne sfătuieşte să nu privim la timpul de faţă, ci la ziua […] când învierea va schimba condiţia firii noastre, când timpul trecător va înceta şi va urma ziua a opta, veşnicia viitoare, care formează în întregime o singură zi, luminată de Soarele dreptăţii, Răsăritul fără de apus”[5].

1: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri,

nici cu urgia Ta să mă cerţi.

Prin mânia şi iuţimea lui Dumnezeu profetul vrea să arate cât va fi de cumplită pedeapsa oamenilor păcătoşi (ştia doar că Dumnezeirea este lipsită de patimă)”[6].

2: Miluieşte-mă, Doamne că sunt neputincios;

vindecă-mă, Doamne, că oasele mele s-au tulburat,

„În neputinţa limitelor sale, omul ştie că nu se poate salva prin el însuşi şi că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”[7].

„Care oase ale proorocului s-au tulburat? Se vede că armonia sufletului şi statornicia cugetului s-au zguduit şi vindecarea pe care o cere o exprimă prin liniştirea oaselor lui”[8].

3: şi sufletul mi s-a tulburat foarte;

dar Tu, Doamne, până când?

Sensul: Până când zăboveşti a-mi veni în ajutor?

4: Întoarce-Te spre mine, Doamne, izbăveşte-mi sufletul,

de dragul milei Tale mântuieşte-mă.

Dreptatea lui Dumnezeu nu exclude mila.  „Întoarce-Te, Doamne: chemare frecventă în Biblie, ca şi cum Dumnezeu, mâniat, s-ar fi îndepărtat de om. Unii Părinţi interpretează pornind de la altă rugăciune, tot atât de frecventă: Întoarce-mă şi mă voi întoarce (în Ieremia şi în Psalmi), însemnând că, în convertire, primul impuls vine de la Dumnezeu. De exemplu, Augustin explică acest verset: Fă-mă să mă întorc: […] sufletul acesta nu a atins încă rugăciunea desăvârşită despre care este scris: Mai înainte ca ei să fi sfârşit vorba, Eu voi zice: Iată-Mă (Isaia 65, 24)”[9].

5: Că nu din moarte Te va pomeni cineva;

cine, în iad fiind, se va mărturisi Ţie?

Păcatul, a cărui plată este moartea (iadul), nu face altceva decât să-l separe pe om de Dumnezeu şi de lucrarea Duhului Sfânt, aruncându-l în imposibilitatea comunicării şi comuniunii”[10].  „Credinţa în învierea morţilor a apărut târziu în Vechiul Testament (Daniel 12; Cărţile Macabeilor). Până atunci se spunea despre cei morţi că merg în lăcaşul morţilor (ebr. şeol; gr. Hades), definit mai mult neutru: acolo nu există nici cunoaştere, nici sentiment, nici răsplată, nici pedeapsă. ♦ Părinţii s-au străduit să dea un sens spiritual acestor pasaje. De exemplu, Didim spune că aici e vorba de moartea păcatului, care desparte sufletul de viaţă. ♦ […] Grigore cel Mare: Dacă nu Te întorci, dacă nu smulgi sufletul meu, mă laşi în întunericul păcatelor, adică în moarte. După cum păcătosul ajunge din moarte în iad, aşa cade, din mulţimea păcatelor, în groapa deznădejdii […]. ♦ [se va mărturisi]: Ioan Gură de Aur spune: Sunt două feluri de mărturisire: recunoaşterea păcatelor proprii şi recunoaşterea binefacerilor lui Dumnezeu (Ex. Ps. 9)”[11].  Sensul, aici, e acela al aducerii de mulţumire, nu de mărturisire a păcatelor.

„Dacă lăsăm să treacă timpul acesta şi suntem smulşi dintr-o dată de aici, nici un  folos nu vom avea de ne vom căi atunci”[12].   „Cel care nu şi-a spălat păcatele în viaţa de aici nu va găsi dincolo nici o mângâiere. Acesta este timpul nevoinţelor, al întrecerilor, al luptelor”[13].  „Nu-i, oare, o mare prostie ca aceia care jelesc moartea trupului să plângă amar, cu toate că ştiu că nu vor învia pe mort cu plânsul lor, iar noi să nu plângem deloc un suflet mort, mai ales când ştim că de multe ori avem nădejde să aducem din nou la viaţă un suflet pierdut?”[14]. Psalmistul „nu vrea să spună că nu ne vom mărturisi în iad, că nu ne vom spune păcatele, ci că vom face asta în zadar”[15].

6: Ostenit-am întru suspinul meu,

în fiece noapte scălda-voi patul meu,

în lacrimi aşternutul mi-l voi uda.

„Nu te uita la David că a căzut ca să te trândăveşti, ci uită-te câte fapte de virtute a făcut după aceea, câte plângeri şi câtă căinţă prelungită zile şi nopţi n-a arătat, dând drumul la izvoare de lacrimi, spălându-şi patul cu lacrimi şi îmbrăcându-se cu sac, pe lângă toate acestea”[16].  „Cel ce se plânge pe sine nu cunoaşte trândăvia sufletului”[17].  „Mai existăşi o a şaptea iertare[18], dură şi încordată, prin pocăinţă, când păcătosul îşi spală aşternutul său în lacrimi […], când nu roşeşte a arăta preotului Domnului păcatul şi a cere leac”[19].

7: Ochiul meu s-a tulburat de supărare,

în mijlocul duşmanilor mei m-am învechit.

Versetele 7-8: „în sens literal, e descrisă suferinţa omului înconjurat de duşmani. Tradiţia creştină o referă însă şi la căinţa pentru păcate (cf. Grigore al Nyssei şi Omilia atribuită lui Macarie)”[20].

„Mocnind acesta (duhul mâniei) tăinuit în inima noastră şi orbind cu turburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea conştiinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască”[21].

8: Îndepărtaţi-vă de mine voi, meşteri ai fărădelegii,

căci auzit-a Domnul glasul plângerii mele;

Iarăşi se referă la duhurile diavoleşti; nu sunt excluşi, însă, nici oamenii care fac voia acelora.

9: Domnul mi-a auzit ruga,

Domnul mi-a primit rugăciunea.

„În acest verset sunt folosite două cuvinte înrudite, dar cu înţelesuri specifice: în primul stih, deisis = rugă de mijlocire pentru alţii (cuvânt ce a dat numele icoanei Deisis, a Dreptului Judecător Care ascultă ruga Maicii Domnului pentru omenire); în cel de-al doilea, prosevhe = rugăciune în general, personală”[22].

10: Să se ruşineze şi foarte să se tulbure toţi vrăjmaşii mei,

acum, degrab să dea înapoi copleşiţi de ruşine!

„În efortul general de a oferi o interpretare spirituală chemărilor la răzbunare, Grigore cel Mare explică: De ar roşi [cerând iertare], la fel ca mine, toţi cei care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu […]. Sufletul nobil nu respinge umilirea când a păcătuit […]. Şi să se întoarcă la Dumnezeu foarte repede, căci Dumnezeu va veni în toiul nopţii, ca un fur (II Petru 3, 10)”[23].

„Nu se roagă împotriva celor ce uneltesc să-l păgubească în avutul lui, sau a celor ce-i tăgăduiesc miezuina (răzorul) ţarinii, sau a celor ce pun la cale vreun rău pe seama trupului său, ci a celor ce uneltesc împotriva sufletului său. Iar uneltirea împotriva sufletului nu e altceva decât voinţa de a-l înstrăina de Dumnezeu”[24].


[1] SEP 4/I, p. 51

[2] על־השמינית

[3] PSALM, p. 373

[4] BBVA, p. 624

[5] SEP 4/I, p. 51

[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre căinţă, II, 4

[7] BBVA, p. 624

[8] Origen, Convorbirile cu Heraclide

[9] SEP 4/I, p. 51

[10] BBVA, p. 624

[11] SEP 4/I, pp. 51-52

[12] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLIII, 1

[13] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, V, 2

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 3

[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la Sfinţi, E primejdios lucru…, III

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXVI, 8

[17] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XIII, 9

[18] Iertarea păcatelor se dobândeşte, conform acestui cuvânt, pe şapte căi, dintre care primele şase sunt: 1) prin botez; 2) primirea martiriului; 3) prinmiluire; 4) prin iertarea celorlalţi; 5) prin întoarcerea unui păcătos de la rău; 6) prin prisos de iubire.

[19] Origen, Omilii la Levitic, II, 4

[20] SEP 4/I, p. 52

[21] Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, IV

[22] BBVA, p. 624

[23] SEP 4/I, p. 52

[24] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea Domnească, I

Anunțuri

7 responses to this post.

  1. […] de pe la începutul lui Martie, ne posomorâm anticipând arşiţa ce se va instaura. Apoi, când se apropie Iunie şi ne convingem că nu ne-am înşelat, ne amăgim cu iluzii: „Poate va fi un an […]

  2. […] PAUL SANDU (revenire); IOAN USCA (derbedeul nenumit); CAIUS (Ioan Usca – Ultimul mitropolit); ANA USCA (Ioan Usca/Ioan Traia – comentarii la psalmul 6); GABI (galerie de pictură – Dante Gabriel Rossetti); FLAVIUS OBEADĂ (Braşovul iese la […]

  3. […] Dumneavoastra domnilor ministrii PD-L-isti traiti bine? […]

  4. […] also: Ada, Alex Mazilu – Blog foto zilnic, Ana, Andi, Baiatul, Centru-Stanga, Cel Mare, Caius, Cristian, Dan C, Dan […]

  5. […] săpată de voturile cititorilor fideli (nu-s ei prea mulţi, dar totuşi sunt… ). Am reluat-o azi, suntem la episodul […]

  6. […] Dumneavoastra domnilor ministrii PD-L-isti traiti bine? […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: