Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 13

PSALMUL 13 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David.

„Acest psalm este aproape identic cu Psalmul 52. Este descris nebunul (ebr. nabhal) echivalat cu omul care nu ţine seama de Dumnezeu: indiferenţa religioasă naşte indiferenţa morală”[1].

1: Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Stricaţi au devenit şi urâţi s-au făcut în căile lor,

nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici măcar unul nu este.

„Sfântul Ioan Damaschin demonstrează că tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu se opune gândirii logice. Ca atare, numai un nebun Îl poate nega pe Dumnezeu”[2].  „Nu este Dumnezeu nu este o afirmaţie teoretică: în Israelul biblic nu există ateism absolut[3]; doar un ateism practic: nebunul se poartă ca şi cum Dumnezeu nu ar exista (Origen)”[4].

„Răutatea celui viclean contra firii omeneşti a avut atâta putere încât a tras pe unii în cea mai absurdă şi cea mai rea decât toate răutăţile prăpastie a pierzării, anume de a spune că nu există Dumnezeu”[5].  „Înfigându-se, deci, acest gând în mintea lor, încep să păcătuiască fără să mai ţină seama de nimic. Dacă nu este cineva care să conducă lumea, dacă nu este cineva care să răsplătească după merit cele săvârşite în viaţă, cine-i mai poate împiedica să asuprească pe sărac, să ucidă pe orfani, să omoare pe văduvă şi pe străin, să facă orice faptă nelegiuită şi să se murdărească cu patimi necurate şi ticăloase şi cu toate poftele dobitoceşti?”[6].

Nu-i nimeni care să facă binele…: „Hiperbolă cu trimitere la Facerea 6, 5.12; text pe care Pavel îl va exploata teologic, asociindu-i altele asemănătoare, în Romani 3, 9-20”[7].

„Urmarea firească după cele spuse e că de acum înainte celor legaţi, în chip slugarnic, doar de viaţa aceasta, li se potrivesc cele spuse, ca unora care socot că moartea e cea mai grea dintre nenorociri, iar despre vreun câştig care ar proveni dintr-o viaţă virtuoasă spun că nici nu poate fi vorba, căci şi într-un caz şi într-altul viaţa se sfârşeşte în acelaşi fel, pentru că de moarte nu putem scăpa chiar dacă am duce o viaţă oricât de îmbunătăţită”[8].

2: Din cer S-a aplecat Domnul spre fiii oamenilor

să vadă dacă este cineva care-nţelege sau care-L urmează pe Dumnezeu.

Astfel de locuri vor fi, desigur, înţelese ca pogorăminte, adaptări ale limbajului la înţelegerea oamenilor.

3: Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut,

nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici măcar unul nu este!

„Eusebiu, comentând decăderea universală care face necesară venirea lui Hristos în lume, citează Isaia 50, 2”[9].

„Toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri”[10].  „Iar fiindcă nu era ieşire din rău, Dumnezeu şi Tatăl ne-a trimis din cer Mântuitor şi Răscumpărător pe unicul Său Fiu, care ne îndreptează prin credinţă şi ne eliberează de pedeapsă şi face viguroasă slăbiciunea noastră, luminând pe cel întunecat, întorcând pe cel rătăcit şi scoţând de sub stăpânirea diavolului pe cel supus lui”[11].

4: Oare nici unul din cei ce lucrează fărădelegea nu va ajunge la cunoaştere?

Cei ce-l mănâncă pe poporul Meu, aşa cum mănâncă pâine, nu L-au chemat pe Domnul.

În afara lui Dumnezeu nu este cunoaştere.

5: Cu frică s-au temut acolo unde nu era frică,

fiindcă Dumnezeu este în neamul drepţilor.

Părăsirea fricii de Dumnezeu ne atrage către o altă frică, de cele ce nu ne-ar putea birui dacă n-am fi tăiat legătura cu Izvorul binelui.

6: Sfatul săracului l-aţi ruşinat,

dar Domnul este nădejdea lui.

Iarăşi, cele dispreţuite de oameni sunt preţuite înaintea lui Dumnezeu.

7: Cine va da din Sion mântuirea lui Israel?

Când Domnul va întoarce robia poporului Său,

atunci se va bucura Iacob şi se va veseli Israel.

Socotim că aici Israel e mintea văzătoare de Dumnezeu, poporul ce a urmat lui Hristos, fiind izbăvit de robia păcatului şi a morţii. Vechiul Israel şi robia egipteană sunt doar tipuri ale acestora.

„Mântuirea, gr. σωτήριον: Origen şi alţi Părinţi spun că acesta este numele dat în mod deosebit lui Mesia atunci când Isaia prevesteşte chemarea păgânilor; deci mântuirea este Hristos. ♦ […] Ieronim: Întregul psalm profeţeşte că răscumpărarea noastră vine din Sion.  Augustin citează Isaia 49, 20: Să vină din Sion cel care va îndepărta fărădelegea lui Iacob. ♦ Pentru Origen, robia este trecerea voită de la cunoaştere la necunoaştere şi de la purtarea dreaptă la purtarea ticăloasă. ♦ Părinţii văd în această intervenţie mântuitoare a lui Dumnezeu o prefigurare a întrupării lui Hristos, sau/şi o preamărire a roadelor învierii Lui din morţi (e. g. Maximus din Torino, PL 57, 361-364)”[12].

---

[1] SEP 4/I, p. 64

[2] BBVA, p. 631

[3] Cum, credem noi, nu există nicicând şi nicăieri, doar ca enunţ.

[4] SEP 4/I, p. 64

[5] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, I, 3

[6] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, IX, 1

[7] BBVA, p. 631

[8] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, V

[9] SEP 4/I, p. 64

[10] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 59

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIV

[12] SEP 4/I, p. 65