Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 42

PSALMUL 42 – Un psalm al lui David; fără titlu la Evrei.

„După mulţi comentatori, acest psalm formează o unitate cu cel precedent, având în vedere structura şi conţinutul”[1].

„În textul ebraic masoretic nu există cuvinte introductive. Într-un alt text ebraic apare indicaţia ledavid (al lui David), iar în Septuaginta ψαλμος τω Δαυιδ (psalm al lui David)”[2].

1: Judecă-mă, Dumnezeule, şi fă-i pricinii mele judecată împotriva neamului lipsit de sfinţenie

izbăveşte-mă de omul nedrept şi viclean.

Fă-i pricinii mele judecată e tradus, în SEP 4: apără dreptatea mea. „După Origen, ca să poţi spune apără dreptatea mea, trebuie să fi renunţat să-ţi faci dreptate singur şi să-ţi fi încredinţat cauza dreptăţii divine”[3].

2: Că Tu eşti, Dumnezeule, tăria mea; de ce te-ai lepădat de mine?

de ce umblu eu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu?

3: Trimite-Ţi Tu lumina şi adevărul; acestea m-au călăuzit

şi m-au adus la muntele Tău cel sfânt

şi la locaşurile Tale.

„E ca şi când (Hristos) ar zice: Eu sunt lumina ce se aşteaptă în Scriptură ca să vină spre mântuirea lumii, ca să lumineze pe cei ce rătăcesc în întuneric ca în noapte”[4].  Dar această lumină trebuie să ne-o împropriem, prin efortul personal: „Nevoieşte-te să păstrezi  nepătată strălucirea luminii din puterea cârmuitoare a sufletului. Căci de ai început să priveşti cu patimă, te-a întunecat Domnul şi a trimis zăbranic peste obrazul tău şi lumina ochilor tăi nu mai este cu tine. Dar chiar dacă s-ar întâmpla acestea, nici atunci să nu descurajezi şi să nu slăbeşti”[5].  „Mişcat de duhul proorocesc şi preştiind prin el cele viitoare, fericitul Psalmist a cugetat că neamul omenesc nu se poate mântui altfel decât prin arătarea Fiului lui Dumnezeu, Care poate să preschimbe toate uşor în ceea ce voieşte. De aceea, se ruga să fie trimis la noi Fiul, ca Cel ce singur poate să mântuiască pe oameni, ajunşi sub mâna şi tirania diavolească. De aceea a şi spus către Tatăl: Trimite lumina Ta şi adevărul Tău. Iar care este lumina şi care este adevărul, ascultă pe Însuşi Fiul, Care zice: Eu sunt Lumina şi Eu sunt Adevărul (Ioan 8, 12; 14, 6). Iar dacă se trimite la noi Lumina şi Adevărul tatălui, adică Fiul, nu e Acesta altul decât Tatăl, ca Cel ce subzistă în mod propriu, deşi e una cu El prin identitatea fiinţei? Căci dacă nu e aşa, ci, cum socotesc unii, sunt Unul şi Acelaşi Tatăl şi Fiul, de ce nu şi-ar fi făcut purtătorul de duh Psalmist altul modul rugăciune? De ce n-a zis: Vino la noi, lumină şi adevăr? Dar fiindcă zice: trimite la noi, e vădit că ştia pe Unul ca trimiţător şi pe Altul ca trimis. Iar modul trimiterii trebuie înţeles în chip potrivit cu Dumnezeu”[6]. Autorul vizează pe arieni; poate am fi ocolit astfel de locuri, dacă n-ar circula şi astăzi idei antitrinitare. Lucrarea conţine şi alte argumente antiariene construite pe acest verset, pe care, însă, le vom omite.

4: Şi voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu,

la Dumnezeu, Care-i dă tinereţii mele veselie.

Întru alăută Te voi lăuda, Dumnezeule, Dumnezeul meu.

„Tinereţea mea: după Grigore al Nyssei, aceasta e viaţa cea nouă, înfăptuită prin misterul mântuirii”[7].

5: De ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce-n adâncul meu mă tulburi?

Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, că Lui mă voi mărturisi;

Dumnezeul meu e mântuirea feţei mele.

Întristarea e străină celor îndumnezeiţi.

---

[1] SEP 4/I, p. 132

[2] PSALM, p. 382

[3] SEP 4/I, p. 132

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VIII

[5] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 82

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I,  2

[7] SEP 4/I, p. 133

Publicitate