Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 44

PSALMUL 44 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David; privitor la (stihurile) ce se cântă cu schimbul, spre învăţătură fiilor lui Core; cântare pentru Cel-Iubit.

„La origine, psalmul a fost un cântec pentru nunta regelui, care a suferit remanieri ulterioare în vederea folosirii lui în cult; a primit deja în tradiţia rabinică o interpretare explicit mesianică. Ibn Ezra spune despre v. 2: Acest psalm a fost recitat cu privire la David, sau la Mesia, fiul său.  Targumul, la v. 2: Frumuseţea ta, o, Rege-Mesia, e mai presus de frumuseţea celor născuţi din femeie. Pe buzele tale s-a revărsat duhul profeţiei (cf. Qimhi, I, p. 353). Noul Testament îl referă la Hristos (cf. Evrei 1, 9). A fost mult folosit în disputele hristologice: Cel care este numit Dumnezeu în v. 6 şi despre care se spune că Dumnezeu l-a uns la v. 7 este echivalat cu Fiul: Cine poate fi acest Dumnezeu uns de Dumnezeu, dacă nu acela despre care vesteşte Evanghelia: Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu (Eusebiu, cf. Rondeau II, p. 184). Descrierea reginei a dus la aplicarea mariologică a versetului, mai ales în [liturgică]”[1].

„Cuvintele introductive: […] O altă indicaţie este formulată în felul următor: pentru cei ce se vor schimba. De fapt, în textul ebraic apare al shoshanim[2] (după [melodia] liliacului sau la [înflorirea] liliecilor). Traducătorii Septuagintei au considerat, în mod eronat, că radicalul cuvântului shoshan ar fi sh-n-h (în realitate acesta este sh-w-sh), şi, de aceea, au tradus υπερ των αλλοιοθησομένων (asupra acelor ce vor fi transformaţi). Biblia 1688 a tradus aproximativ după Septuaginta: pentru cei care se vor schimba”[3].

Se cântă cu schimbul: „E vorba de cântarea alternativă (antifonică) a versurilor. Prin comparaţie cu Textul Ebraic (eliptic) s-a emis şi ipoteza că e vorba de iudeii care-şi schimbă atitudinea faţă de Lege, devenind apostaţi. Contextul însă obligă la prima interpretare”[4].

„Prin Cel-Iubit trebuie să-L înţelegem pe Iisus Hristos, Fiul Cel iubit al Tatălui (Matei 3, 17) (Cassiodor). De altfel, atât Sfinţii Părinţi cât şi Părinţii filocalici i-au atribuit întregului psalm o dimensiune mesianică, fapt pentru care textul impune şi majusculările de rigoare. Liturghia bizantină şi cea romană l-au inclus de timpuriu în cult, versetele lui fiind citite în marile sărbători ale Mântuitorului Hristos şi ale Maicii Domnului”[5].  „Poemul e pus în gura unei prinţese străine care devine soţia regelui şi ale cărei cuvinte se revarsă din preaplinul inimii”[6]. Am putea vedea în aceasta Biserica cea din neamuri, mireasa Împăratului Hristos.

1: Cuvânt bun revărsat-a dintr-însa inima mea,

stihurile mele i le spun eu Împăratului,

limba mea e pană de scriitor ce scrie-n grabă.

„Origen afirmă că în vremea sa toţi interpretează acest verset, ca şi aproape întregul psalm, ca fiind rostit de Dumnezeu Tatăl, care Îşi naşte din veşnicie Cuvântul. El însă nu pare întru totul de acord cu această interpretare, ci, precum mai târziu Vasile şi Eusebiu, atribuie acest verset psalmistului (cf. Mortari, nota ad loc.)”[7].

„Cum ar putea fi El (Fiul) din nimic când Tatăl spune: Cuvânt bun a dat inima mea”; citatul e folosit ca argument împotriva arienilor, de către Sfântul Alexandru. Limba mea e pană de scriitor ce scrie-n grabă: „Duhul scrie în inimi pe măsura plăcii inimii, mai mult sau mai puţin; şi, potrivit cu curăţenia pregătită mai dinainte, scrie sau gânduri înţelese de toţi sau mai greu de înţeles. Din pricina iuţelii cu care sunt scrise, toată lumea este plină de cuvântul Evangheliei”[8].  „Deci a scris condeiul Tatălui, adică Fiul, în inimile tuturor, cunoştinţa a tot binele, folosindu-se ca de un deget al lui Dumnezeu, de Duhul Tatălui şi al Său”[9]. Iar inima „e simbolul vieţii, asemănătoare celei dumnezeieşti, ce-şi răspândeşte cu bunătate propria-i putere de viaţă dătătoare spre cele providenţiate”[10] .

2: Plăcut eşti Tu în frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor,

har se revarsă pe buzele Tale,

de aceea Dumnezeu Te-a binecuvântat în veac.

„Eusebiu interpretează că Moise şi Noe au primit har, dar Maria, care a fost slujitoarea dumnezeieştii Întrupări, este plină de har; şi tot harul Tatălui se revarsă de pe buzele Fiului”[11].

„Profetul, privind la Strălucirea Lui şi umplându-se de străfulgerările care ieşeau din strălucirea aceea, cu sufletul rănit de acea frumuseţe, a fost mişcat spre dragostea dumnezeiască a frumuseţii spirituale; când aceasta se arată în sufletul omenesc, atunci toate cele iubite mai înainte apar pline de ruşine şi de lepădat”[12]. Har se revarsă de pe buzele Tale… : „Este lămurit că aceste cuvinte trebuie să se refere la firea Sa omenească”[13].  „Iar ca mărturie pentru harul revărsat pe buzele Lui stă faptul că, deşi timpul propovăduirii Sale a fost scurt (abia un an şi câteva luni), lumea întreagă s-a umplut de învăţătura Lui şi de religia întemeiată de El”[14].  „Nu numai atunci, când a fost de faţă trupeşte, ci şi azi, când e prezent cu puterea şi cu Duhul Lui, El prooroceşte tuturor neamurilor, încât în viaţa tuturor neamurilor El îşi împlineşte proorocia şi cheamă pe oameni la mântuire”[15].  „Domnul S-a schimbat la faţă îmbrăcându-Se în slava care a biruit simţurile. […] (Astfel Îl văd cei) desăvârşiţi în cunoştinţă, atâta cât este cu putinţă oamenilor”[16].

3: Încinge-Te cu sabia peste coapsă, Puternice,

în strălucirea şi frumuseţea Ta.

Dacă sabia e cuvântul iar coapsa arată naşterea, „socotim că aceste cuvinte se referă metaforic la Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu unit cu trupul”[17]. În strălucirea şi frumuseţea Ta: „Pe muntele Taborului, Petru şi fiii tunetului au văzut frumuseţea Lui strălucind mai mult decât strălucirea soarelui şi au fost învredniciţi să vadă cu ochii lor o asemănare a slăvitei Lui veniri”[18].

4: Încordează-Ţi arcul, propăşeşte şi domneşte

de dragul adevărului, blândeţii şi dreptăţii,

şi dreapta Ta călăuză minunată Îţi va fi.

„Atanasie spune că, deoarece aminteşte blândeţea după ce vorbeşte de arme, psalmul ne arată că împărăţia lui Hristos este spirituală”[19].

„Adică, odată ce ai început să porţi grijă de oameni prin întruparea Ta, poartă-le de grijă cu tărie, continuu şi neîmpuţinat! Aceasta va face drum şi cale propovăduirii Evangheliei şi va supune pe toţi împărăţiei Tale[20].

5: Ascuţite sunt săgeţile Tale, Puternice,

– popoare sub Tine vor cădea -,

ascuţite în inimile celor ce-L duşmănesc pe Împărat.

„După Ioan Gură de Aur, Cuvântul este săgeata care, coborând din cer, atinge inima şi, din duşmană, o face prietenă. Neamurile răzvrătite sunt atunci împăcate, învăţate şi introduse în planul de mântuire. După Chiril al Alexandriei, săgeţile ajung în inima Satanei, ca să-l dea pieirii şi în inimile oamenilor duşmani ca să-i convertească”[21].

„Săgeţi ascuţite ale celui Puternic sunt cuvintele cele bine gândite, care ajung în inimile ascultătorilor; ele lovesc şi rănesc sufletele cele simţitoare”[22].

6: Scaunul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului,

toiag de dreptate e toiagul împărăţiei Tale.

„Text pe care Pavel îl va raporta la Iisus Hristos (Evrei 1, 8). Toiag = sceptru”[23].

„Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, adică, împărăţia Ta dincolo de veacuri şi mai veche decât ne putem închipui”[24].  Nu putem cugeta pe Fiul ca lipsit de împărăţie, nici în timp, nici în afara lui.

7: Iubit-ai dreptatea şi-ai urât fărădelegea;

de aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău,

cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe fârtaţii Tăi.

„Chiril al Ierusalimului: Hristos nu a fost uns în mod material de oameni, ci Tatăl, rânduindu-L Mântuitor lumii întregi, L-a uns cu Duhul Sfânt, după cum spune Petru (Fapte 10, 38):  Iisus din Nazaret, pe care Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt… (Cat. 21, 2)”[25].  „Pentru Irineu, Fiul dumnezeiesc primeşte de la Tatăl tronul regalităţii veşnice şi untdelemnul ungerii, care este Duhul Sfânt; tovarăşii Lui sunt profeţii, drepţii etc. (Dem. Apost. 47)”[26].

„Psalmistul ne-a numit pe noi toţi părtaşi (fârtaţi). Dacă El ar fi unul din cei făcuţi, ar fi fost şi El unul din cei ce se împărtăşesc. […] Şi se spune aici că se unge nu ca să devină Dumnezeu. Căci era Dumnezeu şi înainte de aceasta. Nici ca să Se facă împărat, căci împărăţea din eternitate, fiind chipul lui Dumnezeu. Ci s-a spus aceasta tot pentru noi”[27].  „Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu, Fiu pe care Tatăl L-a uns cu Sfântul Duh”[28].  „Pentru că trebuia să înfăţişeze ungerea cea preînchipuitoare şi pe arhiereii şi împăraţii preînchipuitori, a fost uns cu adevărata ungere trupul Domnului, prin locuirea în trupul Lui a Sfântului Duh, Care a fost numit untdelemn de bucurie”[29].  „Aşadar, mare preot este doar Cel care a fost uns cu uleiul lui Dumnezeu şi în care rămâne veşnic uleiul sfânt al hrismei [ungerii] dumnezeieşti”[30].  Psalmistul „declară că Dumnezeu a primit ungere tot de la Dumnezeu”[31]. „Vezi că Dumnezeu este uns cu untdelemn de către Dumnezeu, dar cum spunem noi că s-a săvârşit aceasta? Când S-a făcut El (Fiul) om, rămânând însă ceea ce era mai înainte, atunci a fost uns (miruit) pentru trimiterea Sa (în lume) în felul nostru, omeneşte, de către Dumnezeu. Căci El S-a făcut arhiereu şi apostol al mântuirii (credinţei) noastre (Evrei 3, 1), după cum este scris. Însă El este de-a pururi şi în cer şi în această lume, şi nu este nici un loc care să fie gol şi lipsit de El. Căci El umple toate cu firea Dumnezeirii Sale. Şi a ajuns la noi, în chip văzut, Cel nevăzut, atunci când S-a îmbrăcat cu chipul (forma) noastră”[32].  „Pentru aceea nu înseamnă o plată a virtuţii sau a faptelor Cuvântului, ci cauza coborârii Lui la noi şi a ungerii Lui pentru noi prin Duhul”[33].  „Ungând Fiul templul Său, se spune că Tatăl a făcut aceasta, fiindcă Tatăl nu lucrează altfel decât prin Fiul. Dar tot ce face Fiul se referă şi la Tatăl din Care este. Căci Tatăl este ca o rădăcină şi izvor al propriului Născut. Deci nu e de mirare dacă se spune că S-a şi sfinţit pe Sine, deşi e Sfânt după fire, când Scripturile numesc pe Tatăl Dumnezeul Lui, deşi e şi El Dumnezeu după fire. Dar socotesc că e drept şi bine să se refere aceasta la trebuinţele omeneşti şi la chipul potrivit nouă, neabătându-se de la ceea ce se cuvine”[34].

8: Smirnă şi balsam şi aloe mireasma şi-o răspândesc din veşmintele Tale;

din palate de fildeş Te înveselesc

ele, fiice de împăraţi, întru cinstea Ta.

„Ioan Gură de Aur îl pune [versetul] în legătură cu Luca 8, 46 – şi din veşmintele lui Hristos ieşea o putere de vindecare”[35].

Fiice de împăraţi, întru cinstea Ta: „Ele sunt neamurile păgâne care vor veni să se supună lui Mesia… Fecioarele sunt neamurile care, precum fecioara ce nu a cunoscut bărbat… nu vor cunoaşte lege până când vor primi învăţăturile Regelui-Mesia (Qimhi, I, p. 357)”[36].

„Smirnă, aloe şi casie din veşmintele Tale: Smirna este simbol al îngropării, iar evanghelistul Ioan ne-a spus-o zicând că Domnul a fost îngropat de Iosif Arimateanul cu smirnă şi aloe. Casia este şi ea smirnă, dar de un fel foarte fin. Dacă mirodenia aceasta este presată, tot ce curge din ea este aloe, iar ceea ce rămâne solid se numeşte smirnă. De aceea şi buna mireasmă a lui Hristos împrăştie mirosul de smirnă pentru patimile Sale; împrăştie mirosul de aloe pentru că Domnul n-a rămas nemişcat şi neactiv, nici nelucrător în cele trei zile, ci S-a pogorât în iad pentru rânduiala cu privire la înviere, ca să le împlinească pe toate; împrăştie şi mirosul de casie; casia este o coajă foarte fină, bine mirositoare, care îmbracă o bucată de lemn. Aşadar, se poate că psalmul ne arată adânc şi înţelept prin numele de casie patima crucii, pe care a suferit-o pentru binefacerea întregii creaţii. Ai, dar, smirna pentru îngropare, aloea pentru pogorârea în iad şi casia pentru răstignirea trupului Său pe lemn”[37].

9: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină ţesută cu aur

şi-n haine lucioase învârstată.

Textul Masoretic are: „doamna de-a dreapta ta, în aur de Ofir; doamna, ebr. şeghal, termen foarte rar, probabil de origine babiloniană, se referă, poate, la regina-mamă, dar alţii presupun că e vorba de mireasă care, devenind regină, se aşază de-a dreapta regelui. În acest sens, mulţi Părinţi (Origen, Eusebiu, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Chiril al Alexandriei) văd în ea o imagine a Bisericii”[38].

„Spun mulţi că aceasta s-a zis numai despre Născătoarea de Dumnezeu, dar se potriveşte foarte bine şi pentru Biserica Fiului ei şi al lui Dumnezeu”[39].  „Iar podoaba şi frumuseţea multfelurită a ei este Hristos Care, fiind unul după fire, în înfăţişat în multe şi felurite ghicitori”[40].   „Prin haina aceasta sunt arătate ştiinţele elene şi ştiinţele secundare”[41].  „Aurită înseamnă cinstea şi strălucirea; iar felurit împodobită înseamnă felurimea virtuţii. Căci Biserica e foarte gătită, având podoaba cea inteligibilă, nu pe cea văzută cu ochii trupului, ci pe cea din lăuntrul minţii; şi (podoaba) inimii, pe Iudeul cunoscut în ascuns, care ni se arată preafrumos şi cu totul ales, plin de graţie printr-o mulţime de podoabe”[42].  „Stă, dar, împărăteasa, adică sufletul logodit cu Mirele-Cuvântul, care nu-i stăpânit de păcat, ci participă la împărăţia lui Hristos, de-a dreapta Mântuitorului, în haină aurită, adică ţesută din dogme spirituale şi înfrumuseţate, împodobită cuviincios şi măreţ. Psalmul spune că haina miresei să fie înfrumuseţată, pentru că dogmele nu sunt de un singur fel, ci variate şi felurite, cuprinzând învăţături morale, naturale şi mistice”[43].  „Asemenea unei livezi, parfumată de flori de diferite feluri, Biserica este încununată nu numai de florile castităţii şi cumpătării, ci şi de florile rezultate din căsătorie”[44].  Versetul de mai sus a intrat în rânduiala Proscomidiei, fiind rostit de către preot atunci când aşează pe sfântul disc partea pentru Născătoarea de Dumnezeu.

10: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă-ţi urechea

şi uită poporul tău şi casa părintelui tău,

„Este chemată Biserica la ascultarea şi păzirea poruncilor; şi o apropie mult prin numele pe care i-l dă, numind-o fiică, adoptând-o oarecum prin iubire. Prin vezi o învaţă să fie deprinsă mintea cu contemplaţia. Pleacă urechea ta! Adică nu alerga la miturile păgânilor, ci primeşte smerenia glasului din cuvântul evanghelic; pleacă urechea ta la învăţătura de acolo, ca să uiţi obiceiurile cele rele ale păgânilor şi învăţăturile părinţilor tăi!”[45].  Psalmistul vorbeşte ca şi cum cei „ce cred în El ar fi un singur suflet, o singură adunare şi o singură Biserică, Cuvântul lui Dumnezeu li se adresează ca unei fiice, cu alte cuvinte, astfel se adresează Bisericii care s-a făcut în numele Lui şi care participă în numele Lui”[46].  Sau Dumnezeu vorbeşte aici sufletului, arătând că El „te cercetează după păcat […] şi te avertizează, te cercetează în vargă şi în bici pentru păcatul pe care diavolul, tatăl tău[47], ţi l-a strecurat, ca să ţi-l întoarcă în sân, adică [să-l pedepsească] cât încă trăieşti în trup”[48].  „Deci e de folos celui ce s-a lepădat odată de deşertăciunea zgomotoasă şi cumplită a vieţii să cugete cu multă atenţie la sine însuşi şi, prin liniştire, la lucrurile din lăuntru, să caute să cunoască pe Dumnezeu în sine, Împărăţia lui Dumnezeu fiind în lăuntrul nostru. Căci numai de va face cineva aşa în lungi răstimpuri de vreme va putea şterge întipăririle păcatului din suflet şi va putea recâştiga întru curăţia ei străvechea frumuseţe, pentru Cel ce a dat-o”[49].

11: că Împăratul îţi va dori frumuseţea,

că El este Domnul tău.

„De fapt, Hristos Însuşi Îşi uneşte cu El Biserica, ridicând-o şi aducând-o lui Dumnezeu şi Tatăl, chezăşuind pentru ea Fiul Lui”[50].

12: Lui I se vor închina cu daruri fiicele Tirului,

feţei Tale i se vor ruga bogaţii poporului.

„Pentru Atanasie, Tyrul simbolizează toate neamurile păgâne; pentru Ioan Gură de Aur, el este simbolul diavolului, care şi el se supune lui Dumnezeu”[51].

„N-a spus: Şi se vor închina ţie cu daruri [adică împărătesei – n. n.], ci Feţei Tale. Că nu ne închinăm Bisericii, ci Capului Bisericii, pe Care Scriptura L-a numit faţă”[52].  „Cine sunt cei ce stau înaintea feţei Domnului şi se închină ei? Bogaţii (cu înţelegerea) din poporul lui Dumnezeu, adică cei sfinţi şi oamenii lui Dumnezeu, care sunt mulţi, dar nu toţi. Căci nu toţi pot vedea faţa lui Dumnezeu şi petrece viaţa îngerească, până ce trăiesc pe pământ”[53].

13: Slava fiicei Împăratului e toată înlăuntru,

îmbrăcată-n ţesături de aur şi-n ape lucioase învârstată.

„Psalmul ne învaţă să păşim spre tainele din adâncul slavei bisericeşti, pentru că frumuseţea miresei (sau a fiicei Împăratului – n. n.) este înăuntru”[54].  Lăuntru – inimă:  „Satana, prin Sfântul Botez, e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie să lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte. De aceea, din adâncul inimii însuşi simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu. Iar duhurile rele, de aici înainte, se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin natura uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul”[55].  De cuvintele acestui psalm şi-au amintit martorii martirilor de la Lyon (august 177): „cei ce au mărturisit mergeau veseli, feţele lor fiind pline de slavă şi multă bucurie, iar lanţurile îi înconjurau ca o podoabă frumoasă, aşa precum sunt marginile brodate cu aur ale rochiei unei mirese gătite de nuntă, răspândind totodată mireasma lui Hristos, încât unora li se părea că ei sunt unşi cu parfum frumos mirositor”[56].

Zidit de Dumnezeu, omul nu trebuie să caute a se înfrumuseţa cu sulimanuri: „Hristos nu Se bucură de vopselele acelea, ci caută o altă frumuseţe, de care este şi tare îndrăgostit, frumuseţea sufletului adică. Această frumuseţe ţi-a poruncit şi profetul s-o îngrijeşti, spunând: Şi va pofti Împăratul frumuseţea ta. Să nu ne pocim, deci, fără rost. Nici una din operele lui Dumnezeu nu-i nedesăvârşită şi nici nu are nevoie de îndreptarea ta”[57].

14: fecioarele ce-i urmează vor fi aduse Împăratului,

Ţie îţi vor fi aduse cele ce-i sunt aproape;

„Origen vede simbolizată aici înţelepciunea multiformă a lui Dumnezeu; Eusebiu – varietatea limbilor; Vasile – întregul învăţăturii creştine; Theodoret – toate darurile Duhului Sfânt”[58].

15: În veselie şi bucurie vor fi aduse,

aduse vor fi la templul Împăratului.

„Nu cele care în chip silit trăiesc în feciorie, nici cele care de supărare sau nevoie au îmbrăţişat această viaţă sfântă, ci cele care întru bucurie şi veselie se bucură de o faptă mare ca aceasta, ele vor fi aduse Împăratului; şi vor fi aduse nu într-un oarecare loc, ci în Biserica Împăratului”[59]. Dar „fecioara ereticilor a călcat în picioare aceste cuvinte profetice; este înconjurată pe dinafară cu slava unei fecioare, dar pe dinăuntru este plină de necinste. Aceasta-i grozăvia, că faţă de oameni arată multă bunătate şi bună-cuviinţă, iar faţă de Dumnezeu, Creatorul ei, se poartă ca o nebună”[60].  „Aduce-se-vor înfăţişează sfânta înomenire (întrupare), iar apropiate ei înfăţişează faptul de-a se alipi de El, fiindcă naşterea din nou prin Sfântul Botez le-a înnoit sufletele de orice vechime şi pocăinţa le curăţeşte şi le face fecioare sfinte, scăpate de toată vechimea, nemaiaducându-şi aminte de ea”[61].

16: Copii ţi se nasc în locul părinţilor tăi;

pe ei îi vei pune mai-mari peste-ntregul pământ.

Părinţii ar putea fi, aici, vechiul Israel, iar copiii, dacă interpretăm astfel, sunt neamurile ce L-au primit pe Hristos. Aceştia se nasc în locul părinţilor, şi ei vor moşteni pământul.

17: Ei îţi vor pomeni numele întru tot neamul şi neamul,

de aceea te vor lăuda popoarele

în veac şi în veacul veacului.

„Pentru că mai sus (v. 10) i s-a poruncit să uite pe poporul ei cu casa părinţilor ei, ca răsplată pentru ascultarea ei, acum, în loc de părinţi ia pe fii, care au strălucit în nişte dregătorii aşa de mari, încât poate să-i pună căpetenii peste tot pământul. Cine sunt fiii Bisericii? Sunt fiii Evangheliei, care au ajuns căpetenii peste tot pământul”[62].  „Trebuie să ne închinăm Împăratului împăraţilor, ca singurului Care prin fire stăpâneşte, şi robilor şi prietenilor Lui, care au împărăţit asupra patimilor şi au fost puşi conducători peste tot pământul […], care au primit putere peste demoni şi boli, care vor împărăţi împreună cu Hristos peste o împărăţie nestricăcioasă şi de nedistrus”[63].  Acestea vor deveni mai clare, credem, dacă amintim că termenul Biserică provine din grecescul vasiliki – casa împăratului.  „Aceasta o şi vedem dusă la capăt. Căci ne-au fost făcuţi judecători şi am primit drept căpetenii peste întreaga lume pe sfinţii ucenici, prin ale căror învăţături ni se face cunoscută însăşi taina lui Hristos. Fiindcă ei sunt vistiernicii cuvântului mântuitor şi învăţăturii celor ce trebuie împlinite, dezaprobând ceea ce nu e de folos celor învăţaţi de ei şi întinat, şi sfătuindu-i să-şi însuşească ceea ce le este spre folos”[64].  „După ce s-a micşorat umbra legii şi a fost adusă slujirea adevărată în Duh, trebuiau lumii şi nişte judecători mai strălucitori. Pentru aceasta au fost chemaţi dumnezeieştii ucenici, care au luat locul învăţătorilor din lege”[65].

---

[1] SEP 4/I, p. 136

[2] על־ששנים

[3] PSALM, p. 382

[4] BBVA, p. 665

[5] BBVA, p. 665

[6] BBVA, p. 665

[7] SEP 4/I, p. 136

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 3

[9] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, XVI, 8

[10] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia cerească, XV, 3

[11] SEP 4/I, p. 136

[12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 4

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5

[14] Origen, Filocalia, I, 5

[15] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, I, 12

[16] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 97

[17] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5

[18] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5

[19] SEP 4/I, p. 137

[20] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 5

[21] SEP 4/I, p. 137

[22] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 6

[23] BBVA, p. 666

[24] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 7

[25] SEP 4/I, p. 137

[26] SEP 4/I, p. 137

[27] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, I, XLVI

[28] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 9

[29] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 8

[30] Origen, Omilii la Levitic, XII, 4

[31] Origen, Contra lui Celsus, I, 56

[32] Sf. Chiril al Alexandriei, Zece Cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, VIII

[33] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, I, XLIX

[34] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 10

[35] SEP 4/I, p. 138

[36] SEP 4/I, p. 138

[37] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 9

[38] SEP 4/I, p. 138

[39] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântările morale, I, 7

[40] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[41] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 92, 1

[42] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[43] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 9

[44] Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, II, 7

[45] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 10

[46] Sf. Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, LXIII

[47] Diavolul ne este, într-un fel, tată câtă vreme vieţuim în păcate.

[48] Origen, Omilii la Exod, VIII, 6

[49] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 108

[50] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, III

[51] SEP 4/I, p. 138

[52] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 10

[53] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 76

[54] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 11

[55] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 79

[56] Actele martirice, Martirii de la Lyon, I, 35

[57] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XXX, 6

[58] SEP 4/I, p. 138

[59] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 11

[60] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 6

[61] Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, XXV, 20

[62] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, IX, 12

[63] Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 41

[64] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[65] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

Publicitate