Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 45

PSALMUL 45 – Pentru sfârşit: fiilor lui Core, asupra celor ascunse; Psalm.

„Este prima din cele şase cântări ale Sionului (45, 47, 75, 83, 86, 121) care preamăresc muntele sfânt ca loc al prezenţei lui Dumnezeu. Pentru Grigore al Nyssei (59), psalmul este un cânt de biruinţă care vesteşte în chip tainic arătarea Domnului în trup”[1].

„Cuvintele introductive: al alamot[2]. Traducătorii Septuagintei au extras radicalul din care este alcătuit cuvântul alamot: (׳-l-m), care formează şi verbul alom – a oculta. De aceea au tradus υπερ των κρυφίων (asupra celor oculte). Biblia 1688 traduce după Septuaginta: pentru cele ascunse”[3].

„Cassiodor interpretează cele ascunse ca referindu-se la taina cea din veac ascunsă a venirii lui Hristos în lume”[4].

1: Dumnezeul nostru este scăpare şi putere,

ajutor în necazurile cele ce cu putere se abat asupra noastră.

2: De aceea nu ne vom teme când pământul se va cutremura,

nici când munţii se vor muta în inima mărilor.

Pare a fi o viziune a vremurilor celor de pe urmă, în care singuri drepţii nu se vor teme. Sau „poţi înţelege şi metaforic ideea acestor cuvinte, anume că psalmistul a numit munţi pe oamenii mândri de măreţia lor, pe oamenii care nu vor să ştie de tăria lui Dumnezeu şi se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu; aceştia, fiind apoi învinşi de cei ce predică cu putere şi pricepere cuvântul înţelepciunii, îşi vin în fire, se tem de Domnul şi se smeresc în faţa tăriei lui Dumnezeu”[5].

3: Apele lor au vuit şi s-au tulburat,

de tăria Lui munţii s-au cutremurat.

4: Avânturile râului înveselesc cetatea lui Dumnezeu;

Cel-Preaînalt Şi-a sfinţit locaşul.

„Pentru unii Părinţi, râul îl simbolizează pe Hristos sau pe Duhul Sfânt, iar cetatea lui Dumnezeu simbolizează adunarea credincioşilor (de ex. Euthymios Zigabenos, apud Mortari, nota ad loc.). Pentru Ioan Gură de Aur, aici este o imagine a Providenţei lui Dumnezeu, care le îmbrăţişează pe toate. Augustin pune versetul în legătură cu Ioan 7,38 (râuri de apă vie…): A spus aceasta despre Duhul pe care aveau să-L primească”[6].

„Cel drept bea acum apă vie, dar o va bea şi mai târziu mai din belşug, când va fi înscris ca cetăţean în cetatea lui Dumnezeu. Acum […] înţelege puţin câte puţin din contemplările dumnezeieşti; atunci, însă, va primi totodată râul plin de ape, în stare să inunde de bucurie toată cetatea lui Dumnezeu. Ce poate fi râul lui Dumnezeu decât Duhul cel Sfânt, Care sălăşluieşte în cei vrednici prin credinţa celor ce au crezut în Hristos?”[7].  Cel-Preaînalt Şi-a sfinţit locaşul: „Poate că aici psalmistul vorbeşte de trupul cel purtător de Dumnezeu, care a fost sfinţit prin unirea cu Dumnezeu. Deci să înţelegi prin locaşul celui Prea Înalt arătarea lui Dumnezeu în trup”[8].

5: Dumnezeu e-n mijlocul ei, ea nu se va clătina,

Dumnezeu o va ajuta dis-de-dimineaţă.

Pentru dis-de-dimineaţă SEP 4 are revărsatul zorilor: „Pentru unii Părinţi (Ioan Gură de Aur, Theodoret), revărsatul zorilor arată că Dumnezeu nu se va lăsa aşteptat; pentru alţii (Chiril al Alexandriei, Ambrozie) e o prevestire a Învierii lui Hristos”[9].

Dumnezeu e-n mijlocul cetăţii precum odinioară pomul vieţii se afla în mijlocul Raiului: „Pomul vieţii este Dumnezeu însuşi, Făcătorul tuturor”[10].  „Soarele dreptăţii (Hristos) face dimineaţă în suflete odată cu răsărirea luminii spirituale şi atunci face zi în sufletul celui care L-a primit”[11].

6: Neamuri s-au tulburat, împăraţii s-au încovoiat,

Cel-Preaînalt Şi-a ridicat glasul, pământul s-a cutremurat.

7: Domnul puterilor e cu noi,

El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

8: Veniţi şi vedeţi faptele Domnului,

minunile pe care le-a pus El pe pământ

„Cel care nu-i apropiat, prin fapte, de Dumnezeu nu poate vedea lucrurile lui Dumnezeu cu ochii curaţi ai minţii. De aceea, veniţi, apropiaţi-vă mai întâi, apoi vedeţi lucrurile Domnului, care sunt minunate şi prea slăvite”[12].

9: punând capăt războaielor pân-la marginile pământului;

El va sfărâma arcul şi va frânge arma,

iar scuturile în foc le va arde.

10: Luaţi-vă răgaz şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu;

întru neamuri Mă voi slăvi, slăvit voi fi pe pământ.

Luaţi-vă răgaz: „Adică: Faceţi o pauză în lucrul vostru obişnuit, în preocupările voastre curente; cunoaşterea lui Dumnezeu nu se dobândeşte în grabă, între alte două treburi; ea cere o anumită aşezare a minţii”[13].  „Mulţi Părinţi atrag atenţia că e nevoie de răgaz, de reculegere, de alungarea preocupărilor pământeşti, de stăruinţă pentru a-L cunoaşte pe Domnul”[14].

„Sunt şase opriri, pe care însuşindu-ni-le putem cunoaşte pe Dumnezeu. Prima e de la săvârşirea păcatului; a doua, de la hrana care ne aprinde; a treia, de la amestecul cu cei ce vieţuiesc fără strajă; a patra, de la îndeletnicirea care ne depărtează de la viaţa cea după Dumnezeu; a cincia, de la avuţia cea vrednică de osândă, care trage mintea spre multe; a şasea înseamnă a nu mai avea peste tot voie proprie. Aceasta e lepădarea şi ascultarea cea adevărată şi după Dumnezeu”[15].  „Se poate întâmpla că cei ce petrec în lume pot opri patimile şi săriturile de la una la alta, sau se pot opri din gândirea la ele. Dar e cu neputinţă să le şteargă sau să le desfiinţeze. Viaţa pustnicească le poate dezrădăcina cu totul”[16].  „Dintre lucrările trupeşti, trebuie mortificate curvia, necurăţia şi, simplu grăind, toate cele pământeşti, ca şi patima cea rea. […] Deci nu lucrările Duhului săvârşite prin trup, nici pătimirile dumnezeieşti şi fericite, nici puterile sufletului create în vederea acestora”[17].  „Mintea omenească, dacă e bine aşezată în linişte şi în obişnuinţa să stea departe de vântul închipuirii necurate, are o vedere ascuţită şi străvăzătoare şi primeşte cunoştinţa neînşelătoare a lucrurilor. Dar dacă e îngroşată de vreo patimă, nu va străvedea vreodată nici însăşi frumuseţea dumnezeiască, ci se va sălăşlui dimpotrivă în cele pământeşti, asemenea unor păsări care fiind prinse şi legate, au pierdut putinţa de-a zbura spre cele de sus”[18].   Întru neamuri Mă voi slăvi: Hristos „avea să Se înalţe pe cruce pentru neamuri şi să primească înălţarea peste tot pământul”[19].

11: Domnul puterilor e cu noi,

El e ocrotitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

Iacov e alt nume pentru Israel, prin amândouă numele înţelegând pe cel ce luptă avându-L alături pe Dumnezeu sau mintea văzătoare de Dumnezeu. Altfel Iacov înseamnă (şi) cel ce ţine de călcâi, putând arăta pe cel ce are un bun sfârşit al vieţii acesteia, călcâiul însemnând sfârşitul.

---

[1] SEP 4/I, p. 139

[2] על־עלמות

[3] PSALM, p. 383

[4] BBVA, p. 667

[5] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 3

[6] SEP 4/I, p. 140

[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 4

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 4

[9] SEP 4/I, p. 140

[10] Nichita Stithatul, Vederea duhovnicească a raiului, 9

[11] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 5

[12] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 7

[13] BBVA, p. 667

[14] SEP 4/I, p. 140

[15] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 45

[16] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 11

[17] Sf. Grigorie Palama, Despre rugăciune, 22

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, I

[19] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, X, 8