PSALMUL 73 – Un psalm al lui Asaf; spre pricepere.
„Potrivit tradiţiei teologice răsăritene, acest psalm este o anticipare profetică a dărâmării Ierusalimului (inclusiv a Templului de pe muntele Sion) în anul 70 d. Hr., când armatele romane au pătruns în cetatea sfântă. În sens mai larg, el poate fi şi o profeţie asupra încercărilor prin care va trece Biserica în vremuri de mare restrişte. În orice caz, critica textelor biblice, inclusiv cea protestantă, nu a putut stabili o relaţie suficientă între conţinutul acestui psalm şi asalturile asupra Ierusalimului de dinainte de anul 70”[1]. „Plângere pentru pustiirea Templului. După Origen, acestea le spun cei exilaţi”[2].
1: De ce, Dumnezeule, până în cele din urmă Te-ai lepădat de noi?
De ce s-a aprins mânia Ta peste oile păşunii Tale?
2: Adu-Ţi aminte de adunarea Ta pe care dintru început ai agonisit-o.
Izbăvit-ai toiagul moştenirii Tale, acest munte al Sionului, cel în care Tu ai locuit.
„E vădit că ceea ce s-a făcut la începuturi are un început al creării sale şi că Dumnezeu a folosit puterea facerii de la un început oarecare”[3].
3: Pân-la urmă ridică-Ţi Tu mâinile Tale împotriva trufiilor lor,
împotriva relelor pe care vrăjmaşul le-a făcut în locul Tău cel sfânt.
4: Cei ce Te urăsc s-au fălit în mijlocul sărbătorii Tale,
semnele lor le-au pus drept semne, fără ca ei s-o ştie,
5: ca şi cum ar fi fost o plecare spre înălţimi.
„Semne pot fi insignele militare (uniforme, steaguri, trofee). În limbajul biblic, însă, prin semne se înţeleg minunile (miracolele, faptele neobişnuite) care se fac, pe de o parte, prin puterea lui Dumnezeu sau, pe de alta, prin puterea diavolului (vezi semnele asemănătoare făcute de Aaron şi de vrăjitorii Egiptului – Ieşirea 7, 9-12). În cazul de faţă, duşmanii, în ignoranţa lor (popor fără-de-minte – v. 18), îşi iau victoria ca pe o suită de semne menite să-i ducă spre înălţimi, fără să ştie că semnele virtuale ale lui Dumnezeu se pot manifesta oricând”[4]. „Semnele sunt stindardele cuceritorilor. Theodor al Mopsuestiei spune că în Antichitate era obiceiul ca, atunci când era cucerită o cetate, să se sculpteze pe porţile ei numele învingătorilor şi felul în care a fost cucerită cetatea”[5].
6: Ca într-o pădure de copaci,
cu topoarele i-au tăiat uşile laolaltă,
cu secure şi ciocan l-au dărâmat.
7: Cu foc au ars locaşul Tău cel sfânt,
pân-la pământ spurcat-au locuinţa numelui Tău.
8: Zis-au în inima lor, şi-mpreună cu ei rudeniile lor:
„Veniţi! Să nimicim toate serbările lui Dumnezeu de pe pământ!”
„Origen: Dumnezeu îşi are, deci, sărbătorile Sale? Da. Cred că e zi de sărbătoare pentru Domnul ori de câte ori un om se întoarce la El sau un credincios înaintează în credinţă […]. Şi ce voi spune despre îngeri? Oare nu e pentru ei mare sărbătoare când se bucură pentru un singur păcătos mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi (cf. Luca 15, 7)? Voi spune ceva de necrezut: aşa pământeşti cum suntem, noi dăm lui Dumnezeu şi îngerilor prilejuri de sărbătoare când, umblând pe pământ, trăim în ceruri (In Num. 23, SC 29, pp. 437-438)”[6].
9: Semnele noastre nu le-am văzut;
nici un profet nu mai este, El pe noi nu ne va mai cunoaşte.
„Absenţa minunilor şi a profeţiilor: sentimentul părăsirii totale”[7].
10: Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul?
Oare pân-la urmă va defăima potrivnicul numele Tău?
11: Oare pe totdeauna Îţi întorci Tu mâna
şi dreapta Ta din mijlocul sânului Tău?
„În versetul 3, I se cerea lui Dumnezeu să-Şi ridice mâinile împotriva vrăjmaşilor; acum I se reproşează că stă cu mâinile în sân”[8]. „După interpretarea lui Theodoret, Dumnezeu e comparat cu un om bogat care, în faţa unui cerşetor, îşi ascunde mâna în sân”[9].
12: Dar Dumnezeu este Împăratul nostru de dinainte de veac,
El a făcut mântuire în mijlocul pământului.
13: Tu, cu puterea Ta, ai întemeiat marea;
Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă,
„Rememorare a trecerii miraculoase a Mării Roşii. Poate fi şi o aluzie la crearea lumii (despărţirea apelor de sub tărie de cele de deasupra)”[10].
14: capul balaurului Tu l-ai sfărâmat,
Tu l-ai dat ca hrană popoarelor etiopiene.
Capul balaurului: „Ebraică: capetele Leviatanului. Leviatanul (în mitologia semitică): monstru marin uriaş, oarecum asemănător cu un balaur sinuos. În sensul creştin: Balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana (Apocalipsa 12, 9)”[11]. „Prin popoarele etiopiene se înţelegeau triburile sălbatice care trăiau ca fiarele (acestora li s-a dat mai întâi numele de troglodiţi = cei ce locuiesc în caverne)”[12].
15: Tu ai făcut să irumpă izvoare şi pâraie,
Tu ai făcut să sece râurile Etamului.
„Etam: Localitate pomenită în Iosua 15, 59, situată în zona Betleemului. Istoricul Iosif Flaviu menţionează că Etamul era aşezarea rurală favorită a regelui Solomon, loc de retragere, situat la opt mile distanţă de Ierusalim; era un drum pe care el îl făcea dis-de-dimineaţă, mânându-şi caii de la caretă”[13].
16: A Ta este ziua şi a Ta este noaptea,
Tu ai întemeiat lumina şi soarele.
17: Tu ai făcut toate marginile pământului;
vara şi primăvara Tu le-ai plăsmuit.
18: Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul L-a ocărât pe Domnul
şi poporul cel fără-de-minte Ţi-a defăimat numele.
19: Sufletul ce te mărturiseşte pe Tine să nu-l dai la fiare;
de sufletele săracilor Tăi să nu uiţi pân-la sfârşit.
Credinciosul se roagă să nu fie predat fiarelor, „dar, când ele se năpustesc asupră-i, să le stea împotrivă şi să le alunge cât mai departe prin semnul crucii şi, când se dezlănţuiesc în contra lui, să le stingă tăria, amintindu-şi necontenit de patima Domnului şi de pilda mortificării Lui”[14].
20: Caută spre legământul Tău,
că întunecimile pământului s-au umplut de casele fărădelegilor.
21: Cel umilit, cel ruşinat să nu fie întors înapoi;
săracul şi sărmanul vor lăuda numele Tău.
22: Scoală-Te, Dumnezeule, judecă-Ţi propria Ta pricină;
adu-Ţi aminte de ocara pe care cel fără-de-minte o face toată ziua împotriva Ta.
În acestea, Psalmistul pare a suferi mai mult pentru ofensele aduse lui Dumnezeu, decât pentru acelea ce s-ar adresa persoanei sale. „Dumnezeu, care Îşi asumă starea celor asupriţi, e chemat să-Şi apere cauza”[15].
23: Nu uita glasul celor ce Ţi se roagă Ţie;
trufia celor ce Te urăsc urcă fără-ncetare.
Dreptul ar grăbi judecata, după cum nelegiuitul ar vrea s-o ignore sau s-o amâne cât mai mult.
[1] BBVA, p. 697
[2] SEP 4/I, p. 197
[3] Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, II, LVII
[4] BBVA, p. 697
[5] SEP 4/I, p. 197
[6] SEP 4/I, p. 198
[7] BBVA, p. 697
[8] BBVA, p. 698
[9] SEP 4/I, p. 198
[10] SEP 4/I, p. 198
[11] BBVA, p. 698
[12] BBVA, p. 698
[13] BBVA, p. p. 698
[14] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, I, 8
[15] SEP 4/I, p. 199
Ana Usca 
Comentarii recente