PSALMUL 119 – O cântare a treptelor.
„Psalmii 119-133 se numesc cântări ale celor cincisprezece trepte suitoare ce înconjurau templul iudaic şi pe care, la slujbă, şedeau preoţii şi leviţii, după ranguri. Ei simbolizează tot atâtea trepte ale urcuşului duhovnicesc”[1]. „Cântările treptelor […] sunt cincisprezece psalmi de pelerinaj pe care îi cântau credincioşii veniţi la sărbători, în timpul urcuşului spre Ierusalim, psalmi puşi în legătură şi cu cele cincisprezece trepte aflate la intrarea în Templu, pe care stăteau preoţii şi leviţii la ceremonii. În acest prim psalm, un evreu pios stabilit în mijlocul unei populaţii ostile strigă încrezător către Domnul”[2].
„Cuvintele introductive: Indicaţie către dirijorul muzicanţilor: shir hamma’lot[3] ([după melodia] cântarea treptelor sau cântarea înălţimilor). Această indicaţie a fost tradusă în Septuaginta: Ωιδη των αναβαθμων (cântarea treptelor), iar după Septuaginta, în Biblia 1688: cîntarea stepenilor. Indicaţia este reluată în următorii 15 psalmi”[4].
1: Către Domnul am strigat în necazul meu
şi El m-a auzit.
„După Eusebiu, această primă treaptă arată că urcuşul se desfăşoară prin mijlocul greutăţilor”[5].
2: Doamne, izbăveşte-mi sufletul de buze nedrepte
şi de limbă vicleană!
„Ioan Gură de Aur explică versetul prin Luca 22, 46 (Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită)”[6].
3: Ce ţi se va da
şi ce ţi se va adăuga prin limba vicleană?:
„După Ilarie şi Augustin, Domnul întreabă cu duioşie: Ce pot să-ţi dau împotriva limbii viclene?”[7].
4: Săgeţile Celui-Tare,
ascuţite în cărbunii pustiului.
„După Augustin, săgeţile sunt cuvintele dumnezeieşti care străpung inima şi trezesc iubirea”[8].
5: vai mie, că pribegia mea s-a prelungit,
în sălaşele lui Chedar m-am sălăşluit.
„Chedar, al doilea fiu al lui Ismael (Facerea 25, 13), strămoşul Chedariţilor, trib arab care locuia în pustiuri. (Unii genealogişti arabi duc ascendenţa profetului Mahomed până la Chedar). Prin urmare, cu ce se va alege omul dacă va avea limbă vicleană?: Cu rănile propriei sale izolări de Dumnezeu şi de oameni”[9]. Sălaşele lui Chedar: „prototip al locurilor nefaste”[10].
6: Mult a pribegit sufletul meu.
„Până când sufletul trece din putere în putere şi din slavă în slavă, adică înaintează din virtute în virtute mai mare şi urcă din cunoştinţă în cunoştinţă mai înaltă, nu încetează de a fi departe de patria sa”[11].
7: Cu cei ce urăsc pacea eram paşnic;
când le grăiam, fără pricină se războiau cu mine.
Omul înduhovnicit e şi făcător de pace, în pofida provocărilor din lume. „Pentru Ilarie, omul de pace este prin excelenţă Hristos, care împacă cerul şi pământul prin sângele Crucii Lui (cf. Coloseni 1, 20)”[12].
[1] BBVA, p. 763
[2] SEP 4/I, p. 305
[3] שיר המעלות
[4] PSALM, p. 397
[5] SEP 4/I, p. 305
[6] SEP 4/I, p. 305
[7] SEP 4/I, p. 305
[8] SEP 4/I, p. 305
[9] BBVA, p. 763
[10] PSALM, p. 397
[11] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 177
[12] SEP 4/I, p. 305
Ana Usca 
Comentarii recente