PSALMUL 125 – O cântare a treptelor.
Psalmul cântă „bucuria întoarcerii”[1] din robie.
1: Când i-a întors Domnul din robie pe cei din Sion,
devenit-am ca nişte oameni ai alinării.
E vorba despre întoarcerea din robia babiloniană, comparabilă cu scăparea de sub jugul păcatului.
SEP 4 traduce finalul versetului prin am fost mângâiaţi: „literal: ca mângâiaţi. Textul Masoretic are eram ca unii care visează. Eusebiu cunoaşte ambele lecţiuni: Această viziune a libertăţii noastre nu era încă deplină; va fi adevărată numai când şi restul fraţilor noştri se vor întoarce din robie. Ilarie interpretează: nu avem încă mângâierea deplină, căci toată făptura aşteaptă arătarea fiilor lui Dumnezeu… (cf. Romani 8, 19-21). ♦ După Theodoret, psalmul este cântat de cei întorşi din exil pentru a celebra cultul la Ierusalim, în timp ce alţi iudei se află încă la Babilon (cf. v. 4)”[2].
2: Atunci ni s-a umplut gura de bucurie
şi limba de veselie;
atunci se zicea între neamuri:
„Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!”
„Între neamuri: minunea întoarcerii israeliţilor din exil îi face pe păgâni să recunoască măreţia Domnului”[3]. Repetarea formulei mari lucruri a făcut Domnul: „această repetare exprimă intensitatea bucuriei. Prin simpla lui existenţă, acest popor dădea mărturie pentru Dumnezeu şi-L vestea (Ioan Gură de Aur)”[4].
3: Mari lucruri a făcut Domnul cu noi,
iar noi eram atunci bucurându-ne.
4: Întoarce-i, Doamne, pe cei robiţi ai noştri
aşa cum se întorc pâraiele în miazăzi.
„Vântul de la miazăzi aducea ploile care trezeau la viaţă pâraiele, acestea devenind izvoare de fertilitate”[5]. Aici, „Textul Masoretic are şuvoaiele din Negheb. Negheb este ţinutul deşertic din sudul Iudeii; acest toponim se foloseşte şi pentru a desemna sudul ca punct cardinal. În această zonă, venirea anotimpului ploios transformă brusc văile secate în torenţi”[6].
5: Cei ce seamănă cu lacrimi,
cu bucurie vor secera.
„Expresie proverbială. Cf. Matei 5, 5 (Fericiţi cei care plâng); Ioan 16, 20 (Veţi plânge…, dar durerea voastră se va preschimba în bucurie)”[7].
6: În mergerea lor mergeau şi plângeau
aruncându-şi seminţele,
dar în venire cu bucurie vor veni
purtându-şi în seceră snopii.
„Sârguieşte-te să intri în Ierusalim, cetatea sfântă a păcii şi prea înaltă, unde se află raiul. De aceste lucruri sfinte şi minunate nu te vei învrednici altfel, decât dacă vei vărsa lacrimi ziua şi noapte. Într-adevăr, lacrima care izvorăşte din multă durere şi din inima zdrobită, din cunoaşterea adevărului şi mistuirea măruntaielor, este hrană pentru suflet, pâine dăruită de Însăşi Pâinea cea cerească”[8].
[1] SEP 4/I, p. 310
[2] SEP 4/I, p. 310 – Am face aici menţiunea că evreii rămaşi în Babilon nu mai puteau fi robiţi, ei nedorind să se întoarcă în patrie.
[3] SEP 4/I, p. 310
[4] SEP 4/I, p. 310
[5] BBVA, p. 766
[6] SEP 4/I, p. 310
[7] SEP 4/I, p. 311
[8] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXV, 7
Ana Usca 
Comentarii recente