Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 126

PSALMUL 126 – O cântare a treptelor.

 

Psalmul cuprinde „formulări de tip paremiologic referitoare la deşertăciunea efortului omenesc fără Dumnezeu (1-3) şi la binecuvântarea de a avea copii (3-5). Psalmul e atribuit lui Solomon, pentru că el a construit casa Domnului; tonul sapienţial poate fi pus şi el în legătură cu regele înţelept”[1].

 

1: De n-ar zidi Domnul casa,

în zadar s-ar osteni ziditorii;

de n-ar păzi Domnul cetatea,

zadarnic ar veghea-o paznicul.

„Iisus va spune: Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Pe de altă parte, Sfântul Atanasie cel Mare va descoperi aici un sens de mare subtilitate: Pe Hristos trebuie să-L vedem din ambele laturi: Cuvântul dumnezeiesc Se coboară în Maria şi devine una cu cel din Maria, alcătuindu-Şi astfel o locuinţă în pântecele fecioresc. Şi, întrucât Cuvântul este numit şi Înţelepciune, vom aduce în sprijin textul din Proverbele lui Solomon 9, 1: Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă”[2].  Pentru primele două stihuri, „Origen trimite la Facerea 11, 4 sq (turnul Babel). ♦ 1 c-d: interpretare hristologică la Augustin: Domnul vă păzeşte când vegheaţi şi când dormiţi. El a dormit o singură dată, pe cruce; S-a trezit şi nu va mai dormi”[3].

„Cu aceasta el nu a vrut să ne întoarcă gândul de la zidire şi nici nu a vrut să ne înveţe că n-ar trebui să priveghem ca să păzim cetatea, ci prin aceasta ne învaţă că ceea ce s-a zidit fără Dumnezeu şi ceea ce nu e sub paza Lui în zadar a fost zidit şi degeaba a fost păzit, căci Dumnezeu e descris pe bună dreptate ca maestru al zidirii, ca stăpân al lumii şi conducător al celor ce păzesc cetatea”[4].  „Casă zideşte oricine progresează în virtute, iar grijă de paza cetăţii arată cel desăvârşit. Dar zadarnică este munca ziditorului şi zadarnică veghea păzitorului, dacă nu va veni Domnul însuşi să zidească şi să păzească”[5].  „Cel ce voieşte să-şi biruiască trupul, sau să se războiască din puterea sa proprie, în zadar aleargă”[6]. Însă „nu se învredniceşte cineva numai prin puterea şi harul lui Dumnezeu, fără să aducă şi lacrimile sale, de înaintarea desăvârşită; dar nici nu ajunge numai prin sârguinţa şi puterea sa, fără să ajute şi harul, la măsura desăvârşită a libertăţii şi curăţiei”[7].  „Nu se învredniceşte cineva de desăvârşire doar prin intermediul puterii şi al harului divin, dacă nu adaugă şi eforturile proprii; nimeni nu ajunge la măsura libertăţii desăvârşite şi la curăţie doar prin efortul şi puterea sa, dacă nu este ajutat de mâna cea divină, de sus”[8].  „Chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de sârguitor cu vrerea, fiind legat de trup şi sânge nu va putea ajunge la desăvârşire, decât prin mila lui Hristos şi prin harul Său”[9].  „Un suflet care nu-i pregătit să ţină piept chinurilor poftei, iute este biruit. Trebuie să avem inimă de oţel, ochi neadormit, răbdare mare, ziduri puternice, alte ziduri care să le împrejmuiască pe acestea şi zăvoare puternice; trebuie să avem paznici treji şi viteji, dar mai presus de toate trebuie să avem ajutorul de sus, ajutorul lui Dumnezeu”[10].   „Deci trebuie să aducem de la noi înfrânarea, deprinzându-ne în iubirea de Dumnezeu, ca să ne arătăm tari în dorinţa noastră de mântuire, şi aşa să cerem cele de la Dumnezeu şi ajutorul de sus, dorind să se întărească bărbăţia prin înarmarea neînfrânată în toate. Odată ce ne-a dăruit harul Său şi ne-a întărit spre aceasta Dumnezeu, putem combate puterea ce luptă împotriva noastră şi putem birui mâna diavolului, dacă nu voim să ascultăm de cel ce ne cheamă spre plăceri, sau la vreun alt mod de păcate”[11].  „În tot ce săvârşim, aşa cum spune Autorul mântuirii noastre, se cuvine nu numai să simţim, dar chiar să mărturisim: Eu nu pot să fac, zice, de la Mine nimic (Ioan 5, 30), ci Tatăl, Care rămâne în Mine, face lucrurile Lui (Ioan 14, 10)”[12].

2: Zadarnic vă sculaţi de dimineaţă,

voi, cei ce mâncaţi pâinea durerii;

sculaţi-vă după ce v-aţi odihnit,

atunci când El le-a dat iubiţilor Săi somnul.

Putem sui doar după ce ne-am odihnit de la lucrarea pătimaşă. Altfel, nu vom zidi nimic, oricât efort am depune.

În ultimul stih al versetului, „la un prim nivel de lectură, acest iubit s-ar putea referi la Solomon (cf. II Regi 12, 25), iar Somnul, la visul de la Gabaon (cf. III Regi 3, 5) – cf. BJ, nota ad loc.”[13].

3: Iată, fiii sunt moştenirea Domnului,

răsplata rodului pântecelui.

„Moştenirea Domnului se referă de obicei la Pământul făgăduinţei sau la poporul ales”[14].

„Deci s-au dat lui Emanuil ca o răsplată cei ce au crezut din cei din sângele lui Israil şi din cealaltă mulţime, adică din cea a neamurilor. Iar numind Domn pe Iisus, a spus că El se va face şi rod al pântecelui, pentru că S-a făcut asemenea nouă. Căci S-a născut din femeie şi S-a arătat rod al pântecelui feciorelnic”[15].

4: Ca nişte săgeţi în mâna viteazului,

aşa sunt fiii părinţilor aprigi.

Fiii părinţilor aprigi a fost tradus de SEP 4 prin fiii celor alungaţi: „probabil este vorba de cei exilaţi, pe care oamenii i-au respins, dar ar fi ca nişte săgeţi în mâinile lui Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor. Textul Masoretic are însă fiii tinereţilor. Traducătorul Septuagintei a raportat cuvântul ebraic la o rădăcină omografă”[16].

5: Fericit e omul care-şi va sătura dorul cu ei;

nu vor fi ruşinaţi când le vor grăi duşmanilor în poartă.

În poartă: „la poarta cetăţii, locul unde se tratau afacerile publice”[17].

Fii ai părinţilor aprigi credem că pot fi cei ce urmează sfinţilor; aceia vor birui cursele vrăjmaşului.

---

[1] SEP 4/I, p. 311

[2] BBVA, p. 766

[3] SEP 4/I, p. 311

[4] Origen, Despre principii, III, 1, 19

[5] Origen, Filocalia, XXVI, 7

[6] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XV, 20

[7] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, 1

[8] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, Alte şapte omilii, II, 1

[9] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXVII,25

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 27

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XI, 9

[12] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, XII,17

[13] SEP 4/I, p. 311

[14] SEP 4/I, p. 311

[15] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[16] SEP 4/I, pp. 311-312

[17] SEP 4/I, p. 312

 

Publicitate