Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 130

PSALMUL 130 – O cântare a treptelor.

 

„Des întrebuinţat în Biserica creştină în rugăciunile pentru morţi, care nu sunt o lamentare, ci o rugă”[1].  Psalmul evocă „liniştea celui smerit, care se încrede în Dumnezeu”[2].

 

1: Doamne, inima nu mi s-a semeţit,

nici ochii nu mi s-au trufit,

nici n-am umblat în lucruri prea mari

şi nici în cele ce sunt cu mult mai presus de mine.

„Sfântul Ioan Casian: Trufia nu este doar un păcat care i se opune smereniei, ci un viciu care, în fapt, distruge toate celelalte virtuţi. De obicei, ea nu-i pândeşte pe oamenii de rând, ci pe cei ce deja au ajuns în poziţii înalte; dacă aceştia, precum psalmistul-rege, îşi păstrează măsura, calea mântuirii le e deschisă”[3].

Răsturnat, textul ar suna astfel: Doamne, s-a înălţat inima mea şi s-au împrăştiat ochii mei. „Unul ca acesta trebuie să ia aminte ca nu cumva şi el, după ce a ajuns la atâta înălţime, să pătimească din negrijă sau din mândrie ceea ce a pătimit acela, şi să nu mai fie poate în stare să se pocăiască asemenea aceluia. Fiindcă păcatul e la îndemâna chiar şi a celor foarte drepţi; iar pocăinţa nu e tuturor la îndemână, pentru faptul că moartea este aproape şi, înainte de ea, deznădejdea. Bine este deci să nu cădem, sau să cădem şi să ne ridicăm”[4].

2: Dacă n-aş fi fost cu gândul în smerenie,

ci, dimpotrivă, sufletul mi l-aş fi semeţit

precum e pruncul înţărcat de maică,

aşa i-ai fi răsplătit sufletului meu.

Din nou amintită virtutea smereniei.  „Dacă n-aş fi fost smerit ci…: Textul Masoretic are Ci/Dimpotrivă, mi-am aşezat şi mi-am liniştit sufletul ca un prunc înţărcat la sânul mamei sale, ca un prunc înţărcat este în mine sufletul meu. Traducătorii mai vechi par a vedea pruncul înţărcat ca pe o imagine a calmului! Comentatorii şi traducătorii moderni, mai buni cunoscători ai realităţilor familiale, interpretează că e vorba fie de un copil înţărcat care s-a agitat, a plâns, dar în cele din urmă s-a liniştit pe lângă mama sa, fie că este vorba de un copil sătul de supt care a adormit. În greacă, textul pare a căpăta un alt sens, deoarece expresia ebraică im lo’, dimpotrivă, care marchează o opoziţie faţă de cele spuse mai înainte, a fost tradusă în părţile sale componente, dacă nu, ceea ce a produs o condiţională a cărei regentă pare a fi stihul d. Atunci ideea ar fi: dacă m-aş fi trufit, dacă m-aş fi agitat ca un prunc înţărcat, atunci răsplata (adică pedeapsa) ar fi fost tocmai această tulburare sufletească. Într-un mod asemănător interpretează Ioan Gură de Aur, care separă 2d, considerându-l însă un fel de concluzie la tot ce s-a spus (aşa să-mi plătească Dumnezeu dacă nu e adevărat ce am spus) – cf. I Regi 3, 17”[5]

3: Să nădăjduiască Israel în Domnul

de acum şi până-n veac!

„Toţi au lipsă de curăţirea prin pocăinţă şi iertarea greşelilor, chiar dacă unii din ei ar fi buni la purtări”[6].

---

[1] PSALM, p. 398

[2] SEP 4/I, p. 315

[3] BBVA, p. 768

[4] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 8

[5] SEP 4/I, p. 315

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X