Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 131

PSALMUL 131 – O cântare a treptelor.

 

„Intenţia lui David de a-I construi Casă Domnului (cf. II Regi 7, 1-2; I Paralipomene 28, 2) este răsplătită de făgăduinţa referitoare la perenitatea dinastiei lui. De aceea de foarte timpuriu psalmul a fost interpretat mesianic. Urcând spre Sion, pelerinii meditează asupra semnificaţiei lui spirituale: loc de manifestare a alegerii lui Dumnezeu. Psalmul este înrudit şi cu psalmii regali şi cu cântările Sionului; s-a presupus şi că era utilizat liturgic într-o ceremonie care rememora aducerea chivotului la Ierusalim (cf. II Regi 6, 13-19) – cf. Ravasi, III, p. 667. După majoritatea Părinţilor, în acest psalm David este prefigurarea lui Hristos”[1].

 

1: Adu-Ţi aminte, Doamne, de David

şi de toată blândeţea lui,

„Blândeţea lui David: El nu numai că nu s-a răzbunat pe Saul, prigonitorul său, ci, dimpotrivă, i-a cruţat viaţa, i-a făcut bine şi s-a smerit în faţa lui”[2]. Despre acestea, în Cartea I Regi.

2: cum I s-a jurat el Domnului

şi I-a făgăduit Dumnezeului lui Iacob:

„A jurat: în textele istorice e vorba de o intenţie, nu de un jurământ, dar deja între Regi şi Paralipomene se vede o mai mare subliniere a rolului lui David în construirea Templului”[3].

3: Nu voi intra în sălaşul casei mele,

nu mă voi sui în patul culcuşului meu,

4: nu voi da somn ochilor mei

şi nici genelor mele dormitare

şi nici odihnă tâmplelor mele

Formulă tipică de jurământ.

5: până nu-I voi afla un loc Domnului,

un locaş Dumnezeului lui Iacob.

Pofta de somn fără de vreme şi fără măsură „vine când sufletul se face mai leneş în privinţa gândurilor pentru Dumnezeu şi când dispreţuim judecăţile lui Dumnezeu; iar pe aceasta o lepădăm când vom cugeta la măreţia lui Dumnezeu în mod sincer şi demn şi când dorim voia Lui”[4].

6: Iată, am auzit de el în Efrata,

l-am aflat în poienile din dumbravă.

„În plan istoric, pronumele el se referă la chivotul Domnului aşezat la Chiriat-Iearim după întoarcerea din robia filisteană (I Regi 7, 2). În plan profetic, referinţa merge la Iisus Hristos, Cel ce avea să Se nască în Efrata (acesta fiind un alt nume al Betleemului, localitate din care se trăgea şi spiţa lui David)”[5].  Dar, „complementele celor două verbe sunt pronume feminine, subînţelegând chivotul (în greacă, substantiv feminin exprimat la v. 8b). Unii Părinţi au văzut aici o aluzie la Fecioara Maria.. La v. 7, în schimb, ambele pronume sunt masculine, referindu-se la Dumnezeu. ♦ Efrata: nume vechi al Betleemului. David şi oamenii săi, aflaţi la Betleem, au auzit că chivotul, răpt de filisteni, se găsea în câmpiile pădurii [poienile dumbrăvii – la Anania]: Textul Masoretic are ţarinile lui Yaar, toponim care trimite cu gândul la Qiryath Yearim, localitate la 15 km vest de Ierusalim, unde în I Regi 7, 1-2 se spune că a fost aşezat chivotul recuperat de la filisteni. Traducătorul Septuagintei a tradus toponimul”[6].

7: Intra-vom în locaşurile Lui,

ne vom închina pe locul unde-au stat picioarele Lui.

„Adică unde au ajuns apostolii, picioarele Lui prin care, fiind predicat, Domnul a ajuns până la marginile pământului”[7].

8: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta,

Tu şi chivotul sfinţeniei Tale!

„În adevăr, după cruce urmează învierea”[8]

9: Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate

şi sfinţii Tăi se vor bucura.

10: De dragul lui David, robul Tău,

să nu întorci faţa Unsului Tău.

11: Domnul i-a jurat lui David un adevăr, şi nu se va dezice:

„Din rodul coapsei tale voi pune pe tronul tău.

Se arată despre Hristos „că El este din sămânţa lui David şi că Se va arăta în Betleemul Iudeii”[9].  „Se ştie că Sfânta Fecioară Maria se trăgea din spiţa lui David. Aşadar, Iisus, fiul Mariei, era după trup fiu al lui David, aşa cum Îl numeau mulţimile întâmpinându-L în Ierusalim (Matei 21,9) sau orbii care aşteptau vindecare (Matei 20, 31; vezi şi Luca 1, 32)”[10].

12: Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu

şi aceste mărturii ale Mele pe care Eu am să-i învăţ,

atunci şi fiii lor de-a pururi vor şedea pe tronul tău”.

Fragmentul 11b-12 este „citat de Petru în cuvântarea sa de la [Cincizecime] (Fapte 2, 30)”[11].

13: Fiindcă Domnul a ales Sionul,

locuinţă pentru Sine Şi l-a ales:

14: „Aceasta este odihna Mea în veacul veacului,

aici voi locui, că Eu l-am ales.

E vorba despre Templu, chip al Bisericii (Templul a luat locul Cortului adunării): „Înlăturându-se pentru totdeauna jertfa cea în tipuri şi prin sânge, trebuie să se înlăture şi cortul, ridicându-se altul mai adevărat, adică Biserica”[12].  „A şedea înlăuntrul porţilor Ierusalimului închipuieşte a nu ne depărta de sfânta cetate şi a nu îngădui să fim scoşi afară şi a ne rostogoli din ea, prin abatere spre altceva. Iar prin sfânta cetate să înţelegem Biserica!”[13].

15: Binecuvântând îi voi binecuvânta strânsura,

pe săracii săi îi voi sătura de pâine,

„Augustin vede aici o aluzie la Euharistie, hrana celor smeriţi cu inima care Îl urmează pe Hristos”[14].

16: pe preoţii săi îi voi îmbrăca în mântuire

şi sfinţii lui cu bucurie se vor bucura.

„Înveşmânta în mântuire: Augustin trimite la Galateni 3, 27 (v-aţi îmbrăcat în Hristos)”[15].  Nu înţelegem că toţi preoţii se vor mântui (chiar dacă ar fi de dorit aceasta), ci că ei sunt rânduiţi spre a îndruma credincioşii pe calea ce duce la mântuire. Totodată, Hristos săvârşind Tainele prin preoţi, aceştia se fac împreună-mijlocitori ai mântuirii.

17: Acolo voi face să răsară fruntea lui David,

acolo I-am pregătit făclie Unsului Meu;

„Cassiodor: În perspectivă profetică, David trebuie citit Domnul, Mântuitorul, a cărui frunte (literal: corn = simbol al puterii) se va arăta la Marea Judecată, unde va veni împreună cu sfinţii Săi. Cât despre făclia Unsului Meu, în ea îl putem identifica pe Ioan Botezătorul, pe care Însuşi Domnul l-a numit făclia care arde şi luminează (Ioan 5, 35)”[16].

„Unii au înţeles prin făclie strălucirea profeţiei; alţii, însă, trupul luat din fecioară”[17]. Dar „nu vom nega că se poate numi cu dreptate lumină şi fericitul Botezător, şi fiecare din Sfinţi, odată ce Însuşi Mântuitorul nostru zice despre ei: Voi sunteţi lumina lumii (Matei 5, 14). Iar despre Botezătorul s-a spus iarăşi: Gătit-am făclie Unsului Meu. […] Dar, deşi şi Sfinţii sunt lumină, şi Botezătorul e făclie, nu vom ignora că ei o au prin har şi că o au din dar. Căci lumina nu e proprie făcliei, nici luminarea nu este în Sfinţi (din ei), ci ei strălucesc şi se arată luminaţi prin luminarea Adevărului (în ei) şi sunt luminători în lume ca unii ce primesc Cuvântul vieţii. Şi cine e Viaţa, al Cărei cuvânt respectându-l ei se fac lumină, dacă nu Însuşi Unul- Născut, Care spune: Eu sunt Viaţa (Ioan 14, 6)? Deci una este în mod real Lumina cu adevărat. Iar prin împărtăşirea de Lumina cea una, tot cel ce se mai zice lumină se va înţelege ca atare prin imitarea Aceleia”[18].

18: pe duşmanii Lui îi voi îmbrăca în ruşine,

dar peste El sfinţenia Mea va înflori”.

Preaslăvirea lui Hristos e, totodată, osândă pentru vrăjmaşii Săi.  Sfinţenia mea: sintagma pare a desemna o diademă, „însemne regale, dar şi sacerdotale. Mesia, care va fi lumina neamurilor, este, pentru David, preot şi împărat în acelaşi timp”[19].

---

[1] SEP 4/I, p. 316

[2] BBVA, p. 769

[3] SEP 4/I, p. 316

[4] Sf. Vasile cel mare, Regulile mici, 32

[5] BBVA, p. 769

[6] SEP 4/I, p. 316

[7] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 62, 1

[8] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 11

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 2

[10] BBVA, p. 769

[11] SEP 4/I, p. 317

[12] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, II

[13] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VII

[14] SEP 4/I, p. 317

[15] SEP 4/I, p. 317

[16] BBVA, p. 770

[17] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, X, 15

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan,  I, 7

[19] PSALM, p. 399

 

Publicitate