Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 137

PSALMUL 137 – Al lui David.

 

Aducere de laudă şi mulţumire Providenţei divine. După Atanasie, e psalmul chemării universale”[1].

 

1: Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea,

şi-n faţa îngerilor Îţi voi cânta,

că ai auzit graiurile gurii mele.

„Ilarie comentează: Îngerii sunt de faţă alături de credincioşi. Scriptura afirmă aceasta de mai multe ori (cf. Psalmi 33, 8)”[2].

2: Închina-mă-voi spre locaşul Tău cel sfânt

şi numelui Tău mă voi mărturisi

pentru mila şi adevărul Tău,

că numele cel sfânt Ţi l-ai preamărit peste tot ceea ce este.

„Fericitul Augustin: Cântecul e bucuria mea; cântecul pentru cele de jos îl fac în faţa oamenilor, dar pentru cele înalte îl cânt în faţa îngerilor. Locaşul cel sfânt al Domnului este în mine, aşa cum mărturiseşte Apostolul Pavel (I Corinteni 3, 17). Ştiut este însă că Dumnezeu Îşi are locaşul şi în soborul îngerilor; aşadar, închinându-mă spre locaşul cel sfânt al Domnului, bucuria închinării mele devine cântare în faţa îngerilor”[3].

3: În orice zi Te voi chema, auzi-mă degrab;

spor vei face-n sufletul meu cu puterea Ta.

„Ilarie: Dreptul nu e niciodată lipsit de teamă, dar are siguranţa că va fi întotdeauna ascultat”[4].

4: Pe Tine să Te mărturisească, Doamne, toţi regii pământului,

că au auzit toate cuvintele gurii Tale,

Au auzit toate cuvintele: „Sfânta Scriptură, odinioară ascunsă la iudei, a ajuns la neamuri, după Hristos (Augustin)”[5].

5: şi să cânte ei în căile Domnului,

că mare este slava Domnului.

6: Că înalt este Domnul, dar spre cele smerite priveşte

şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.

7: Chiar dacă eu aş umbla prin miezul necazului,

Tu ţine-mă-n viaţă.

Mâna Ţi-ai întins-o peste mânia vrăjmaşilor mei

şi dreapta Ta m-a izbăvit.

Dreapta Ta: „pentru Atanasie, ea simbolizează pe Fiul, care ne-a mântuit”[6].

8: Domnul în locul meu le va răsplăti.

Doamne, mila Ta este în veac,

lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Afirmarea dreptăţii lui Dumnezeu.


[1] SEP 4/I, p. 325

[2] SEP 4/I, p. 325

[3] BBVA, p. 774

[4] SEP 4/I, p. 325

[5] SEP 4/I, p. 325

[6] SEP 4/I, p. 326

 

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. […] toată ziua era purtat în braţe, ca un mameluc. Da’ io nu stau, că mă pot deplasa şi singură! Adevărat, Taras ieşea pe […]

  2. […] negura vremilor, o prinţesă fusese vrăjită de-o vrăjmaşă să se preschimbe-n broască până ce un bărbat o va săruta, fie aceasta dintr-un tainic imbold lăuntric, fie dintr-un […]

  3. […] Leul şi-a scuturat coama – e zodia meteorilor şi-n pragul uşilor, seara, […]

  4. […] Răzvanrc, Supravieţuitor, Mirela Pete, Ragnar, Cristian Dima, Gabriela Elena, Melami, Ana Usca, Vania, Nataşa, tizul Caius şi […]

  5. […] Ramona Sandrina Ilie, Lucia Verona, George Serban,Augustin Radescu, Renata, Vania, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Natasha, Orfiv, Victor Ponta,  DRAGON, Hai ca se poate!, Elisa, Zina, Dale de […]

  6. […] Didim, buna cugetare îl simbolizează pe Iisus pe care-L găsesc toţi cei ce fac binele (PG 39, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: