PSALMUL 141 – Învăţătură a lui David, când era el în peşteră, rugându-se.
„Fuga lui David, urmărit de Saul, şi ascunderea lui într-o peşteră sunt relatate în I Regi 22; acelui eveniment îi este dedicat şi Psalmul 56. El trebuie citit din perspectiva psalmistului refugiat în grotă. Fericitul Ieronim îi acordă însă şi o dimensiune simbolică: Saul este diavolul, David este Domnul, peştera e lumea de acum, a cărei lumină e imperfectă în raport cu aceea a lumii viitoare. Venind să aducă lumină – şi pe Sine drept Lumină -, Domnul a acceptat să intre în îngustimea acestei lumi şi să sufere prigoană”[1]. Sau, cu alte cuvinte: „Un om hăituit, pe care toţi îl părăsesc, strigă spre Domnul. Îndărătul lui se profilează chipul lui Hristos în pătimirea Sa”[2].
1: Cu glasul meu către Domnul am strigat,
cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2: Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea,
necazul meu înaintea Lui îl voi spune.
3: Când duhul meu se istovea în mine,
atunci Tu îmi cunoşteai cărările.
În calea aceasta, în care am umblat,
ei mi-au întins o cursă.
„Când David nu mai contează pe puterile proprii, atunci Dumnezeu este Acela care îl îndrumează”[3].
4: Luat-am seama spre dreapta şi m-am uitat
şi nu era nimeni care să mă cunoască.
Fuga mea a luat sfârşit
şi nu mai era nimeni care să-mi fugărească sufletul.
„Duşmanii trec pe lângă fugar, dar Dumnezeu lucrează asupra urmăritorilor în aşa fel încât el să le pară un necunoscut oarecare”[4]. „Celor ce vor să meargă pe calea sfinţeniei şi desăvârşirii, vrăjmaşul, întinzându-le curse, nu ascunde în nici o altă parte laturile poticnirii, decât tocmai pe drumul urmat de (aceştia), după cum spune fericitul David. Astfel, tocmai pe această cale a virtuţilor pe care mergem, ne prăbuşim împiedicaţi de lanţurile vanităţii. Aşa se face că noi, care n-am putut fi biruiţi în lupta cu duşmanul, suntem învinşi de strălucirea triumfului nostru”[5].
5: Strigat-am către Tine, Doamne,
zis-am: – Tu eşti nădejdea mea,
partea mea eşti în pământul celor vii.
Începutul aceluiaşi verset, în SEP 4: Luam seama în dreapta şi priveam,/că nu era nimeni să mă cunoască. „La dreapta este locul apărătorului (cf. Psalmi 15, 8 b). Părinţii referă pasajul mai ales la trădarea[6] lui Petru”[7].
6: Ia aminte la rugăciunea mea,
că umilit sunt foarte.
Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc,
că s-au făcut mai tari decât mine.
7: Scoate din temniţă sufletul meu,
ca să se mărturisească numelui Tău, Doamne;
drepţii cu răbdare mă vor aştepta
până ce Tu îmi vei da răsplata.
Şi aici, sunt anticipate atât învierea drepţilor, cât şi răsplăţile vieţii celei de veci.
[1] BBVA, p. 778
[2] SEP 4/I, p. 333
[3] BBVA, p. 778
[4] BBVA, p. 778
[5] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, XI, 6
[6] Lepădarea.
[7] SEP 4/I, p. 333
Posted by Basescu vrea sa o recompenseze pe Anastase pentru ca a FURAT BINE « Dum spiro, spero on noiembrie 11, 2010 at 12:29 pm
[…] Natasa, Caius, Cristian Lisandru, Elisa, Theodora Marinescu, Dragon, Cristian Dima, Orfiv, Ana Usca, Mirela Pete, Dispecer, Florin Matei, Starea Natiunii, Basarica, Supravieţuitor, Plano 10, […]
Posted by Se implinesc 15 ani de la moartea Seniorului « Hai ca se poate! on noiembrie 11, 2010 at 12:37 pm
[…] Natasa, Caius, Cristian Lisandru, Elisa, HAI CA SE POATE!, Dragon, Cristian Dima, Orfiv, Ana Usca, Mirela Pete, Dispecer, Florin Matei, Starea Natiunii, Basarica, Supravieţuitor, Plano 10, […]
Posted by Măria | Amour de jour on noiembrie 11, 2010 at 12:51 pm
[…] zilele trecute când am fost la Braşov, am revăzut-o. Căutam să îmi cumpăr nişte blugi de cocalari într-un mall, iar ea era angajata ca vânzătoare acolo. Instantaneu, mi-am amintit de cum […]
Posted by Serbarea | Caius on noiembrie 11, 2010 at 2:27 pm
[…] doar pentru cercul de cunoscuţi, ci pentru orice client al Dinar era limpede azi, în zorii zilei, că domnul Romeo Georgescu este întors pe […]
Posted by Seful Jandarmeriei Capitalei demis pentru ca nu a intervenit in forta la mitingul politistilor din 24 septembrie « Hai ca se poate! on noiembrie 11, 2010 at 2:44 pm
[…] Natasa, Caius, Cristian Lisandru, Elisa, HAI CA SE POATE!, Dragon, Cristian Dima, Orfiv, Ana Usca, Mirela Pete, Dispecer, Florin Matei, Starea Natiunii, Basarica, Supravieţuitor, Plano 10, […]
Posted by Joyce Mansour (1928-1986) – Trăiam… « Orfiv on noiembrie 11, 2010 at 2:46 pm
[…] de aburii râncezi ai vieţii […]
Posted by Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 23 | Ioan Sorin Usca on noiembrie 12, 2010 at 8:41 am
[…] în cheie spirituală, plecând de la îndemnul iniţial uită-te cu luare-aminte, literal judecă cu judecată, gr. νοητως νόει. Întreaga Scriptură este masa Înţelepciunii (Com. Rom. 8, […]