PSALMUL 144 – O cântare de laudă a lui David.
„Acest psalm este un acrostih sau psalm alfabetic. Cuvintele introductive: Psalmul nu este denumit prin cuvântul mizmor (psalm), ci prin tehillah[1] – laudă”[2]. „Imn înălţat lui Dumnezeu, marele Împărat, care inaugurează ultima serie de imnuri (144-150). Cu multe reminiscenţe din alţi psalmi, autorul enumeră plin de admiraţie diferite atribute ale lui Dumnezeu şi ale faptelor Sale”[3].
1: Pe Tine Te voi înălţa, Dumnezeul meu, Împăratul meu,
şi numele Tău îl voi binecuvânta în veac şi în veacul veacului.
„După Theodoret [al Cirului], toţi profeţii ne vestesc că Hristos este protagonistul acestui psalm, iar Cassiodor atrage atenţia că acest psalm deschide seria celor şapte psalmi din care învăţăm cum să-I aducem laudă lui Dumnezeu”[4].
2: În toate zilele Te voi binecuvânta
şi numele Tău îl voi lăuda în veac şi în veacul veacului.
„Voi lăuda: Origen atrage atenţia că se cuvine să-L lăudăm pe Dumnezeu nu numai pentru binefacerile Lui, ci pentru măreţia slavei Lui, pentru Fiinţa Lui. De asemenea observă că laudele noastre nu-I adaugă nimic lui Dumnezeu, dar ne umplu pe noi de lumină (Fragm. In Ps.)”[5].
„Prin aceasta a indicat, socotesc, că în toată eternitatea veacului nesfârşit, cel ce aleargă spre Tine se face pururi mai mare şi mai înalt ca sine însuşi, crescând necontenit, în mod proporţional, prin urcuşul în cele bune. Dar Tu acelaşi eşti, Prea Înalt, neputând să apari niciodată mai coborât celor ce urcă, prin aceea că eşti totdeauna în mod egal mai presus şi mai înalt de puterea celor ce se înalţă”[6].
3: Mare este Domnul şi lăudat foarte
şi nici o margine nu este măreţiei Sale.
„Mai întâi se minunează mintea, gândindu-se la nemărginirea lui Dumnezeu în toate privinţele şi la acel ocean nestrăbătut şi mult dorit. În al doilea rând se uimeşte, întrebându-se cum a adus toate lucrurile, din nimic, la existenţă”[7].
4: Neam după neam vor lăuda lucrurile Tale
şi puterea Ta o vor vesti;
5: de măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi
şi despre minunile Tale vor povesti
6: şi despre puterea înfricoşătoarelor Tale fapte vor istorisi
şi măreţia Ta o vor spune;
„Expresiile redundante ale profetului arată că ceea ce vrea să laude îi depăşeşte puterile (Theodoret)”[8].
7: amintirea mulţimii bunătăţii Tale o vor revărsa
şi de dreptatea Ta se vor bucura.
„Origen comentează: omul preamăreşte lucrările lui Dumnezeu repetând ceea ce Dumnezeu Însuşi a spus în zilele creaţiei: Toate sunt bune, foarte bune (cf. Facerea 1,31) (Fragm. In Ps.)”[9].
8: Îndurat şi milostiv este Domnul,
îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9: Domnul bun le este tuturor
şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.
10: Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale,
şi cuvioşii Tăi să Te binecuvinteze.
În loc de lucrurile, SEP 4 are făpturile: „Făpturile care nu au grai Îl binecuvântează pe Dumnezeu prin simpla lor existenţă, dar şi prin glasul omului (Ioan Gură de Aur)”[10].
11: Despre slava împărăţiei Tale vor istorisi
şi despre stăpânirea Ta vor spune,
12: ca să-i facă pe fiii oamenilor să-Ţi cunoască stăpânirea
şi slava măreţiei împărăţiei Tale.
13: Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea Ta, din neam în neam.
Credincios este Domnul faţă de spusele Sale
şi sfânt în toate lucrurile Sale.
Primul vers (13 a) „lipseşte din Textul Masoretic, însă omiterea lui este evident accidentală, pentru că determină lipsa literei nun din seria alfabetică; de altfel, versetul apare în textele de la Qumran şi în versiuni”[11].
14: Domnul îi sprijină pe toţi cei ce cad
şi-i ridică pe toţi cei prăbuşiţi.
15: Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,
iar Tu le dai hrana la vreme potrivită.
16: Tu mâna Ţi-o deschizi
şi de bunăvoinţa saturi tot ce e viu.
17: Drept este Domnul în toate căile Sale
şi sfânt în toate lucrurile Sale.
18: Aproape este Domnul de toţi cei care-L cheamă,
de toţi cei ce întru adevăr Îl cheamă.
„Sfântul Isaac Sirul: Monahul care a ales calea pustiei s-a lepădat cu totul de lume şi a prefăcut pustia în cetate şi sălaş al îngerilor. Şi pentru că el şi-a ales viaţa îngerească, îngerii îl socotesc ca pe o rudă de-a lor şi, trimişi de Dumnezeu, i se apropie şi-i stau la îndemână cu tot ceea ce are el de trebuinţă, fie în ordinea duhovnicească, fie chiar în cea materială. Lucrul cel mai de preţ este acela de a-L chema pe Domnul, dar nu oricum, ci întru adevăr”[12].
19: Voia celor ce se tem de El o face
şi rugăciunea lor o va auzi
şi El îi va mântui.
„Deci în tot felul trebuie să căutăm să avem apropierea desăvârşită a sfinţilor de noi, spre ajutorul şi mântuirea sufletului”[13].
20: Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc,
iar pe toţi păcătoşii îi va nimici.
21: Gura mea va grăi lauda Domnului;
tot ce e trup să binecuvinteze numele Său cel sfânt
în veac şi în veacul veacului.
„Dumnezeu dă cele de trebuinţă tuturor, dar celor care Îl cheamă le dă şi apropierea divină (Ioan Gură de Aur)”[14].
Logica arată că aici e anticipată şi învierea trupurilor, problemă neclară majorităţii celor ce au trăit sub legea veche.
[1] תהילה
[2] PSALM, p. 400
[3] SEP 4/I, p. 337
[4] SEP 4/I, p. 337
[5] SEP 4/I, pp. 337-338
[6] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, VIII
[7] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, 301
[8] SEP 4/I, p. 338
[9] SEP 4/I, p. 338
[10] SEP 4/I, p. 338
[11] SEP 4/I, p. 338
[12] BBVA, pp. 781-782
[13] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 386
[14] SEP 4/I, p. 339
Ana Usca 
Comentarii recente