Purcicăreală

Întorcându-mă într-o seară în purcelărie, am constatat, încă de la intrare, că, profitându-se de absenţa mea, se săvârşiseră, între timp, felurite purcicării.
Auzind că am revenit, purcica Nataşa a intrat într-o cutie de carton (de firmă!), mimând inocenţa…

– Cine s-a purcicărit aici în halu’ ăsta? – întrebai cu asprime.
Nataşa, prefăcându-se că abia atunci s-a trezit, mi-a spus mieros:
– Ştii, Mami?… Taras  s-a purcicărit. Eu i-am zis să nu facă purcicăreli, da’ el n-a vrut s-asculte!…

Din odaia alăturată, a sosit pe dată purcicul Taras, fratele Nataşei, replicând:
– Ce minţi, bă? Vrei să te zic că ai răsturnat ghiveciul?…
Năucită, după alte câteva discuţii în contradictoriu şi lipsite de orice finalitate, am cinat, împreună cu familia.

Apoi, le-am zis fraţilor întru purcicărie:
– Să nu vă mai văd! Am terminat-o cu voi! Marş şi faceţi-vă lecţiile!

… Dar, începând episodul 306 din serialul cu Elodia, cei doi înfrăţiţi întru purcicării au adormit grohăind mulţumiţi la mine pe burtă.

Publicitate

Pilda călătorilor

Asemănatu-s-a lumea aceasta cu şase călători care, luându-şi bagajele lor, au suit într-un compartiment de tren. Dar trei dintre ei erau neghiobi şi trei înţelepţi. Cei înţelepţi, făcându-şi bagajul, şi-au luat şi merinde îndeajuns. Iară neghiobii porniră fără de merinde la ei. Şi, zăbovind naşul oareunde, cei înţelepţi începură să mănânce. Deci, poftind, după o vreme le ziseră lor călătorii cei neghiobi: „Daţi-ne şi nouă din mâncarea voastră, căci, iată, ne sfârşim de foame!” Dar cei înţelepţi le-au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne rămâie nouă îndeajuns. Ci, mai bine, mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi-vă…”. Iar în prima staţie, neghiobii coborâră la un chioşc de pe peron. Însă fiind acolo coadă mare şi naşul fluierând, uşile s-au închis şi trenul porni fără cei trei. Iar călătorii cei înţelepţi ajunseră la destinaţie sătui şi, pe tot drumul, îşi putură întinde picioarele în voie.

L’Absinthe

După ce medită îndelung, Marieta-şi dădu seama că se simte rău. Porni către Spitalul Judeţean, însă avu surpriza ca acesta să fi fost transformat în discotecă. Mai exact, în hol se desfăşura dansul, în vreme ce camerele se închiriau cu ora. Amatori se găseau, însă niciodată saloanele nu erau în totalitate pline.

„Oamenii par mai degrabă predispuşi la boală decât la potenţă. Sau, poate, se sfiesc încă, din pricina noutăţii. Ori s-au obişnuit cu gangurile şi boscheţii…” – gândi femeia, cu regretul că, în tinereţea sa, nu i-a dat nimănui prin gând să-i dea clădirii atare destinaţie.

„Să merg la Viena? Ar trebui s-o pornesc cu iahtul pe Dunăre, în amonte. Nu ştiu dacă rezistă! Plus că au urcat porcii şi impozitul, de parcă iahtul ar fi un lux, nu o necesitate. Doar merg să mă tratez, nu să mănânc un wiener schnitzel! Iar elicopterul e mort, că stă kerosenu’ de trei zile-n vamă, de când a intrat dracu-n ăştia. Futu-i mama mă-si! Munceşti o viaţă pentru o pensie nesimţită şi, la nevoie, te vezi la fel de neputincios ca orice amărăştean!”

Dezgustată, femeia alese să meargă la bar. Cam pe la al nouălea absint, se simţi anesteziată.

Atrocităţi

De 1 iunie n-am mai apucat să postez nimic, pentru că Olenka şi Oleg au fost infernali, întorcând toată casa cu susu-n jos! Deşi sunt fraţi, sau poate tocmai de aceea, cei doi nu ştiu decât să se împingă, să se muşte, să sară pretutindeni şi să împrăştie orice apucă. A fost îngrozitor! De-abia încep să-mi revin…