Archive for the ‘Poezie’ Category

Rainer Maria Rilke – Copilărie

DSCF4956

 

 

Curg ale şcolii ore nesfârşite,
cu temeri şi-aşteptări învolburate.
O, timp ce trece greu, singurătate…
Şi-afară: străzi răsună şi sclipesc
şi-n pieţe largi, fântânile ţâşnesc,
iar prin grădini cresc lumi nebănuite…
Şi-n haina de copil să treci prin toate
cum nimeni n-a trecut şi nu va trece –
O, timp ciudat ce tainic se petrece,
o, grea singurătate.

Şi de departe să-i priveşti pe-acei
bărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,
şi pe copii, în altfel de culori trecând;
o casă ici, un câine când şi când,
încrederi, spaime mute amestecând…
O, fioruri, fără rost tristeţi, o vis,
o, nesfârşit abis.

Şi să te joci aşa: inele, mingi şi roată,
în parcul care încet-încet păleşte,
şi pe cei mari să îi atingi câteodată,
sălbăticit de goană şi orbeşte;
dar liniştit, cu paşi mărunţi, spre seară,
ţinut de mână strâns, să pleci acasă.
O, înţelesuri care-ţi scapă iară,
O, teamă, o poveri ce-apasă.

Şi ore-n şir, să-ngenunchezi la lac
cu o corăbioară; să o uiţi deodată,
căci altele mai mândre valuri fac,
mai colorate pânze ţi se-arată,
şi doar la faţa mică, scufundată,
te mai gândeşti, ce palidă se-ascunde:
Copilărie, oglindire tremurată,
unde pleci? Unde? Unde?

Anunțuri