Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 47

PSALMUL 47 – Psalm, cântare pentru fiii lui Core; pentru cea de a doua zi a săptămânii.

„Face parte din cântările Sionului. Frumuseţea şi tăria Sionului manifestă prezenţa lui Dumnezeu. În cetatea lui Dumnezeu, Apocalipsa şi apoi Părinţii au văzut imaginea Bisericii (cf. Apocalipsa 3, 12; 21, 10 sq.)”[1].

„În ziua a doua a săptămânii (a creaţiei) – notează Fericitul Augustin – Dumnezeu a făcut tăria pe care a numit-o cer şi care avea să fie populată de mulţimea astrelor (firmamentul). Noi ne gândim la cerul duhovnicesc populat cu sfinţii şi drepţii care alcătuiesc Biserica triumfătoare a lui Iisus Hristos”[2].

1: Mare este Domnul şi lăudat foarte

în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele Său cel sfânt,

2: întru bucuria bine înrădăcinată a întregului pământ.

Munţii Sionului pe clinurile de miazănoapte,

cetatea Împăratului celui mare.

„Ioan Gură de Aur interpretează: de la miazănoapte veneau năvălirile şi războaiele, însă, de unde venea durerea, vine acum bucuria. ♦ […] După Ambrozie, Cetatea lui Dumnezeu se adună laolaltă din toate ţinuturile, inclusiv miazănoaptea păcătoşilor”[3].

„E limpede că prin aceste imagini se are în vedere Biserica şi tainele ei. Căci climatul nordic al lumii este tărâmul locurilor umbrite şi pipernicite din pricina frigului veşnic, rămase fără lumină şi fără binefacerea razelor de soare, fără de care puterea de creştere şi de dezvoltare nu poate da decât semne hotărâte de climă solară. Şi iată că o locuinţă situată cândva la miazănoapte şi care a fost apoi mutată de pe acel tărâm al vieţii, lipsit de lumină şi expus îngheţului, devine cetate dumnezeiască şi sălaş împărătesc”[4]. Desigur, e vorba despre venirea neamurilor la credinţă.  După Origen, cetatea este sufletul, în care trebuie să stăpânească legile dumnezeieşti[5].

3: Dumnezeu în turnurile ei Se cunoaşte, atunci când o apără.

4: Iată, regii pământului s-au adunat,

venit-au toţi împreună.

5: Dac-au văzut-o astfel, s-au mirat,

s-au tulburat, s-au zdruncinat,

6: cutremur i-a cuprins;

erau în chinuri, ca acelea ale femeii care naşte.

„Rufinus observă că durerile naşterii sugerează o suferinţă aducătoare de viaţă (cf. Ioan 16, 21)”[6].

7: Prin vânt năprasnic vei sfărâma Tu corăbiile Tarsului.

Tars: „Capitala Ciliciei în Asia Mică, mare centru cultural în antichitate, cotat de Strabo ca fiind superior Atenei şi Alexandriei; loc de naştere a Sfântului Pavel. Actualmente oraşul Tarsus în Turcia”[7].  „Pentru Atanasie, corăbiile de Tharsis sunt simbolul puterii lumeşti. Pentru Rufinus, Tharsis e Cartagina; flota din Tharsis e simbolul trufiei păgânilor”[8].

8: Precum am auzit, aşa am şi văzut

în cetatea Domnului puterilor,

în cetatea Dumnezeului nostru;

Dumnezeu a întemeiat-o pentru vecie.

Precum am auzit, aşa am şi văzut: „Căci glasul dumnezeiesc e adeverit de fapte şi Cuvântul lui Dumnezeu e urmat de venirea Lui”[9].

9: Gândit-am, Dumnezeule, la mila Ta

în mijlocul locaşului Tău.

„În unele manuscrise greceşti s-a strecurat o eroare de lecţiune sau de transcriere: în loc de naos = templu, locaş divin s-a citit laos = popor. E motivul pentru care în vechile cărţi româneşti (1688-1914) întâlnim: în mijlocul norodului (poporului) Tău. Corect e textul din ediţia Rahlfs”[10].

10: După numele Tău, Dumnezeule,

aşa e şi lauda Ta peste marginile pământului;

dreapta Ta e plină de dreptate.

11: Să se veselească muntele Sionului,

fiicele Iudeii să se bucure

de dragul judecăţilor Tale, Doamne.

12: Înconjuraţi Sionul şi-l cuprindeţi,

spuneţi-i povestea în turnurile lui.

„Theodoret vede aici un îndemn adresat mai-marilor Bisericii ca să vegheze asupra ei şi să o întărească”[11].

„După părerea mea, aceste cuvinte arată acoperit că cei ce au primit, într-un chip înalt, Cuvântul, vor fi înalţi ca turnurile şi vor sta întemeiaţi în credinţă şi în gnoză”[12].

13: Puneţi-vă inimile în puterea Lui

şi socotiţi-i turnurile,

ca să puteţi povesti neamului de după voi.

14: Că Acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru,

în veac şi în veacul veacului;

El ne va păstori pe noi în veci.

„Sfântul Grigorie de Nyssa: Veşnicia este una singură, atât cea dinainte de facerea lumii, cât şi cea de după sfârşitul acesteia. Veşnicul Dumnezeu este şi El unul singur. Noi, însă, vorbind despre veşnicie şi Dumnezeu, deseori riscăm să greşim; aceasta, nu din cauză că Dumnezeu, în propria Sa existenţă, lasă în urmă-I vreun interval sau trece din nou către ceva ce I-ar sta înainte, ci din pricină că intelectul nostru nu e în stare să perceapă lucrurile decât în limitele propriei noastre naturi; aşa se face că gândim – şi exprimăm – eternitatea prin categoriile trecutului şi viitorului. Dar psalmistul mai spune: Dumnezeu este Împăratul nostru de dinainte de veac (73, 12)”[13].

---

[1] SEP 4/I, p. 142

[2] BBVA, p. 668

[3] SEP 4/I, p. 142

[4] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, II, 12

[5] Cf. Origen, Omilii la Geneză, IX, 3

[6] SEP 4/I, p. 142

[7] PSALM, p. 383

[8] SEP 4/I, p. 143

[9] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, V

[10] BBVA, p. 668

[11] SEP 4/I, p. 143

[12] Clement Alexandrinul, Stromate, VII, 83, 5

[13] BBVA, p. 669