Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 1

Pictură de Monica Vasiloaia

.

Comentarii la Cartea Profetului Zaharia

 

 

 

Introducere

 

 

Zaharia, autorul cărţii care-i poartă numele, era fiul lui Berechia şi nepotul lui Ido. El aparţinea unei familii preoţeşti, reîntoarsă din exilul babilonian. Profetul nu trebuie confundat cu Zaharia, fiul lui Berechia, ucis în vremea regelui Ioaş (II Paralipomene 24, 20-21; Matei 23, 35).

Biblia Hebraica numeşte cartea Zecharia[1], Septuaginta o intitulează Ζαχαριας (Zaharias), iar Vulgata, Zaccharias Propheta.

Autorul s-a născut în exil, ca şi profetul Agheu, cu care era contemporan. Repatriat, arată o râvnă deosebită pentru templu şi restaurarea cultului. Pornind, însă, de la reconstruirea templului, Zaharia merge în cartea sa mai departe, vorbind despre restabilirea teocraţiei şi despre viitoarea împărăţie mesianică.

Cartea Zaharia se împarte în trei secţiuni distincte:

1. I.                           – Cap. 1-6: conţin opt viziuni şi o faptă simbolică; tratează despre întemeierea împărăţiei mesianice.
2. II.                        – Cap. 7-8: cuprind o cuvântare a profetului ce urmăreşte pregătirea poporului pentru plinirea promisiunii mesianice.
3. III.                     – Cap. 9-14: vorbesc despre judecata asupra neamurilor şi bunurile timpului mesianic.

Inspiraţia divină a cărţii Zaharia este confirmată în mai multe locuri ale Noului Testament (Matei 21, 5; 26, 15; 26, 31; Ioan 12, 15).

Pentru noi, importanţa Cărţii Zaharia constă mai cu seamă în profeţiile mesianice explicite, parte din ele fiind aplicate la Sine de către Însuşi Mântuitorul Hristos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii la Cartea Zaharia

 

 

CAPITOLUL 1 – Îndemn la pocăinţă. Întâia vedenie: călăreţii.

 

 

1: În luna a opta, în cel de al doilea an al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

Timpul indicat aici: „octombrie-noiembrie 520; la numai două luni după ce Agheu îşi începuse misiunea profetică”[2].  „Datarea care deschide Cartea profetului Zaharia înregistrează anul şi luna, dar nu şi ziua”[3].

2: „Domnul a fost foarte mânios pe părinţii voştri.

„Biblia face frecvent referire la părinţi, fie pentru a cere fidelitate faţă de legământul încheiat cu patriarhii, fie, în contextul reproşurilor, pentru neascultarea de care au dat dovadă contemporanii, ca şi strămoşii lor”[4].

3: Şi le vei zice: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul puterilor, şi Eu Mă voi întoarce spre voi, zice Domnul puterilor.

Versetul e folosit ca îndemn la pocăinţă, dar se atrage atenţia să nu cadă nimeni în nepăsare datorită bunătăţii dumnezeieşti (căderile, oricum, vin şi la cei râvnitori!): „Dar ia seama, ca nu cumva […] să te trândăveşti şi să ajungi la nepăsare. Căci lucrul acesta ţi-ar fi spre povară. Ba nici în lucrurile părute mici să nu dispreţuieşti porunca. Ci chiar dacă ţi s-ar întâmpla vreo nesocotire a acestora, sârguieşte-te să te îndreptezi. Căci dintr-o astfel de nepăsare, ajunge cineva la greşeli mai mari”[5].  „Până ce nu căutăm pe Dumnezeu prin virtuţi şi prin credinţă dreaptă ne aflăm într-un fel oarecare înapoia feţei Lui. Dar după ce, însetând de legea dumnezeiască, începem să urmăm calea sfântă şi înaltă, ne va privi”[6].

4: Şi nu fiţi ca părinţii voştri, pe care profeţii de dinainte i-au mustrat, zicând: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi de la izvodirile voastre cele rele!; dar n-au ascultat şi nu le-a fost aminte să Mă asculte, zice Domnul Atotţiitorul.

„Izvodire: plan, plănuire, punere la cale, gânduri pentru viitor; inventarea şi propunerea unui model-arhetip”[7].

5: Unde sunt părinţii voştri? şi profeţii? Trăi-vor ei pe-ntotdeauna?

„Interogaţia finală a versetului are o notă sarcastică, deopotrivă în textul grecesc şi în cel ebraic”[8].

6: Voi însă primiţi-Mi cuvintele şi legiuirile, tot ceea ce Eu poruncesc prin Duhul Meu robilor Mei profeţii, cei ce au trăit în vremea părinţilor voştri; şi ei au răspuns şi au zis: Precum a rânduit Domnul Atotţiitorul să ne facă după căile noastre şi după izvodirile noastre, aşa ne-a făcut!”

„Atestare a faptului că profeţii vorbesc de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt”[9].

„Dacă cineva va străbate toate cărţile celor doisprezece profeţi şi ale celorlalţi profeţi va găsi numeroase mărturii despre Duhul Sfânt. […] Zaharia [spune]: Primiţi cuvintele Mele şi legiuirile Mele, pe câte le poruncesc cu Duhul Meu robilor mei profeţi”[10].  „De aceea, fiind Cuvântul în prooroci, ei proorocesc în Însuşi Duhul Sfânt. De fapt, când spune Scriptura: Şi a fost Cuvântul Domnului către cutare proroc, îl arată [pe acela] proorocind în Duhul Sfânt”[11].

7: În douăzeci şi patru ale lunii a unsprezecea, adică luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

„În perioada preexilică, anul calendaristic ebraic se desfăşura din toamnă până-n toamnă, iar lunile aveau nume. Pe durata celor peste şaizeci de ani de captivitate, Evreii au adoptat calendarul babilonian, care începea primăvara, iar lunile le-au numit cu numere; cu toate acestea, autorul menţionează şi vechiul nume al lunii a unsprezecea. Data de faţă: mijlocul lui februarie 519 î. Hr.”[12].

8: „Am văzut în timpul nopţii; şi, iată un bărbat călare pe un cal roşu; şi stătea între doi munţi umbriţi; iar înapoia lui, cai roşii şi suri şi tărcaţi şi albi.

„Munţi umbriţi: munţi împăduriţi sau, mai degrabă, munţi care sunt acoperiţi de umbră. De notat că, în limbajul biblic, skiazo, episkiazo, kataskiazo, skia = a umbri, umbră sunt cuvinte cu o conotaţie specială: prezenţa sau lucrarea lui Dumnezeu asupra unui om sau a mai multora. Câteva exemple: În momentul zămislirii lui Iisus, Fecioara Maria este umbrită de puterea Celui-Preaînalt (Luca 1, 35); în momentul schimbării la faţă a Domnului, cei trei apostoli martori sunt umbriţi de un nor luminos (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); bolnavii din Ierusalim aşteaptă ca umbra lui Petru să  umbrească pe vreunul din ei (Fapte 5, 15). De reţinut că vedenia de faţă se petrece noaptea. În Textul Masoretic: …stătea între mirţii care sunt în prăpastia apei (sens obscur)”[13].

„Cuvântul Domnului, anunţat în versetul precedent, i se dezvăluie lui Zaharia sub forma unei viziuni; invers, în Zaharia 4, 2-6, apare mai întâi viziunea candelabrelor despre care se spune apoi că este cuvântul Domnului. Precizarea momentului viziunii apare doar la prima, dar poate fi eventual extinsă şi la celelalte: toate viziunile au putut avea loc pe parcursul aceleiaşi nopţi. Theodor al Mopsuestiei pare să interpreteze am văzut noaptea, interpretând noaptea drept complement direct, plauzibil sintactic: aceeaşi formă de acuzativ poate fi un complement direct sau un complement de timp. El insistă pe faptul că Zaharia a primit, ca şi Agheu, o revelaţie divină: a lui Agheu era menită să încurajeze poporul, a lui Zaharia dezvăluie întoarcerea poporului. ♦ un bărbat călare pe un cal: Călăreţul este o figură simbolică importantă, cf. Apocalipsa (6, 2 şi 19, 11-16). Pentru Didim cel Orb, omul este Mântuitorul întrupat, iar calul simbolizează trupul omenesc luat de Iisus, întrucât carnea omenească este roşie datorită sângelui care circulă prin ea. ♦ […] Comentariile patristice pornesc uneori de la imaginea celor doi munţi, aşa cum este conturată mai departe, în 6, 1. Aceştia sunt, pentru Didim cel Orb, cele două Testamente. Ele sunt umbroase (sau umbrite) datorită bogăţiei gândurilor care se află într-însele şi datorită sensului lor adesea greu de descifrat. Pentru Chiril al Alexandriei, sunt munţii lui Iuda (Sion) şi ai Samariei, umbriţi de mulţimea celor ce îi locuiesc. Theodoret al Cyrului nu cunoaşte varianta textului în care este vorba de doi munţi: el interpretează umbra de pe munţi ca simbol al ocrotirii divine, metaforizată în alte locuri prin aripi, şi comentează varianta oferită de Aquila şi Symmachos, munţi de mirt, în care vede semnul bunei miresme ce linişteşte pasiunile. ♦ […] Caii din urma călăreţului simbolizează, după Didim, seria de predecesori şi vestitori ai lui Iisus, începând cu Moise. Surii şi tărcaţii sunt oamenii care au dat învăţături amestecate asupra lumii sensibile şi inteligibile, iar albii sunt cei care au vestit tainele dumnezeieşti pure, imateriale. O altă soluţie propusă de Didim: tărcaţii sunt învăţătorii care se adaptează circumstanţelor şi nivelului auditoriului, precum apostolul Pavel”[14].

9: Şi am zis: Ce sunt aceştia, Doamne? Iar îngerul care vorbea întru mine mi-a zis: Îţi voi arăta ce sunt acestea.

„Îngerul (prezent în aproape toate scrierile apocaliptice) este entitatea cerească prin care Dumnezeu, transcendent prin definiţie, devine accesibil simţurilor umane. El vorbeşte de la Dumnezeu şi-I vorbeşte lui Dumnezeu, într-o comunicare cu sens dublu, ceea ce denotă comuniune. În cazul de faţă, îngerul e lăuntric”[15].

Vorbea întru mine sau în mine: „Didim interpretează expresia à la lettre (vorbea în mine), ca pe vocea Învăţătorului care vorbeşte în străfundul sufletului discipolului”[16].

„E limpede din acestea că toţi Sfinţii pe de-o parte au primit de la Duhul descoperiri, pe de alta, au cerut să li se lămurească raţiunile celor descoperite. De asemenea, că harul Duhului nu desfiinţează câtuşi de puţin puterea firii, ci mai degrabă, fiind slăbită prin întrebuinţarea ei într-un mod contrar firii, o face iarăşi tare prin întrebuinţarea ei într-un mod potrivit firii, înălţând-o la înţelegerea celor dumnezeieşti”[17].

10: Şi a răspuns bărbatul care stătea între munţi şi mi-a zis: Aceştia sunt cei pe care Domnul i-a trimis să dea ocol pământului.

„Versetul nu conţine răspunsul dat de înger, ci răspunsul bărbatului care stătea între munţi […] şi care pare să fie călăreţul indicat în versetul 8. ♦ Aceştia… cei […]: pluralul pare să se refere la caii şi călăreţul ce apăruseră în viziunea lui Zaharia (v. 8)”[18].

11: Iar ei i-au răspuns îngerului Domnului care stătea între munţi, şi i-au zis: Am dat ocol pământului întreg şi, iată, tot pământul e locuit şi se odihneşte.

„Versetul redă, fără vreo precizare suplimentară […], răspunsul cailor care fuseseră desemnaţi prin forma de plural masculin din versetul precedent”[19].

12: Şi a răspuns îngerul Domnului şi a zis: Doamne Atotţiitorule, până când oare nu vei avea Tu milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care de şaptezeci de ani le treci cu vederea?

„De la începutul captivităţii babilonice, 587 î. Hr., până la data vedeniei, 520 î. Hr., trecuseră 67 de ani. Şaptezeci e cifra rotundă profeţită de Ieremia (25, 11)”[20].

„Pentru Didim, Ierusalimul simbolizează sufletul ajuns la desăvârşire, în vreme ce oraşele din Iudeea ar fi sufletele nedesăvârşite. Iar dacă Ierusalimul reprezintă Biserica, atunci oraşele Iudeei sunt creştinii care se află încă departe de sfinţenie”[21].

13: Iar Domnul Atotţiitorul i-a răspuns îngerului – care vorbea întru mine – vorbe bune şi graiuri de mângâiere.

14: Iar îngerul care grăia întru mine mi-a zis: Strigă şi zi: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Gelos am fost, cu gelozie mare, pentru Ierusalim şi Sion.

„Gelozia lui Dumnezeu, ca partener al unui legământ hierogamic cu fiii lui Israel (deseori infideli), e o temă frecventă în scrierile profeţilor”[22].

15: Şi sunt foarte mânios pe păgânii care s-au repezit într-acolo; fiindcă, într-adevăr, Eu M-am mâniat puţin, dar ei s-au repezit să le facă rău.

Păgânii sau neamurile indică pe cei care nu aparţin poporului ales sau, actualizând, pe aceia străini de Biserica lui Hristos.

16: De aceea, aşa grăieşte Domnul: Mă voi întoarce cu milă spre Ierusalim; şi casa Mea va fi din nou zidită în el, zice Domnul Atotţiitorul, şi funia de măsurat se va întinde iarăşi pe Ierusalim.

Casa Mea se va înălţa din nou: „Pentru Didim, casa înălţată în mijlocul Ierusalimului este fie Biserica Dumnezeului celui viu, fie Iisus Însuşi, fiul Mariei, care a fost zidit de Înţelepciunea dumnezeiască, după Proverbe 9, 1. ♦ se va întinde…: pentru Theodor al Mopsuestiei şi Theodoret, oraşul însuşi urmează să se întindă, fiind reconstruit la dimensiuni cu mult mai mari decât cele dinainte”[23]

17: Şi mi-a zis îngerul care grăia întru mine: Mai strigă şi zi: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Încă se vor desfăta cetăţile întru bunătăţi, şi încă va avea Domnul milă de Sion şi va alege Ierusalimul.

Profetul întreabă „şi aşteaptă să audă cuvinte bune şi mângâietoare. Căci fiecare din aceştia are Mijlocitor pe Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, Care face cunoscută voia Tatălui”[24].

---

[1] זכךיה

[2] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare, abreviat: EIB), Bucureşti, 2001, p. 1192

[3] Septuaginta 5, Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia, (în continuare, abreviat: SEP 5), Colegiul Noua Europă/Polirom, Bucureşti/Iaşi, 2006, p. 513

[4] SEP 5, p. 513

[5] Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, 371

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 1

[7] BBVA, p. 1192

[8] SEP 5, p. 513

[9] BBVA, p. 1192

[10] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XVI, 29

[11] Sf. Atanasie cel Mare, Epistole către Serapion, I, 31

[12] BBVA, p. 1192

[13] BBVA, p. 1192

[14] SEP 5, pp. 514-515

[15] BBVA, p. 1192

[16] SEP 5, p. 516

[17] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 59

[18] SEP 5, p. 516

[19] SEP 5, p. 516

[20] BBVA, p. 1192

[21] SEP 5, p. 516

[22] BBVA, p. 1193

.

De vizitat: Teo Negură, Vania, Caius, Ilarie, Haicăsepoate, Zalmoxys, Mirela Pete, Onu, Nea Costache, Theodora Marinescu, Shayna, Gabriela Elena, Cosmin Ştefănescu, Carmen.

[23] SEP 5, p. 517

[24] Sf. Atanasie cel Mare, Trei Cuvinte împotriva arienilor, II, 31