Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 2

Pictură de Monica Vasiloaia

.

CAPITOLUL 2 – A doua vedenie: coarnele. A treia vedenie: funia de măsurat. Chemare către surghiuniţi.

 

 

            „Într-o seamă de ediţii ale Septuagintei (ca şi în Vulgata), versetele 1-4 fac parte din capitolul precedent, ca versetele 18-21. Aici, după ediţia Rahlfs, în concordanţă şi cu Textul Masoretic”[1]:

1: Şi mi-am ridicat ochii şi m-am uitat; şi, iată, patru coarne.

„În limbajul biblic, cornul e simbol al forţei şi, deseori, al violenţei, al agresivităţii. [Numărul] patru e simbol al punctelor cardinale, al celor patru vânturi”[2].

„Cele patru coarne din viziunea lui Zaharia sunt comentate abundent în literatura patristică; Theodor al Mopsuestiei respinge, din raţiuni istorice, identificarea lor curentă cu cele patru imperii duşmane (asirian, babilonian, med şi pers); pentru Theodoret al Cyrului, cele patru coarne sunt o aluzie la regatele duşmane venite din cele patru colţuri ale lumii pentru a-l pedepsi pe Israel, chemate de cele patru forţe nevăzute, de origine divină, care sunt cei patru meşteşugari; pentru Chiril al Alexandriei, meşteşugarii sunt îngeri care au stârnit forţele ce au nimicit Israelul; Ieronim apropie pasajul de Cartea lui Daniel, evocând cele patru imperii – babilonienii, mezii şi perşii, macedonienii, precum şi romanii, deşi contestă identificarea în numele realităţii istorice”[3].

2: Şi i-am zis îngerului care grăia întru mine: Ce sunt acestea, Doamne? Iar el mi-a zis: Acestea sunt coarnele care i-au risipit pe Iuda şi pe Israel şi Ierusalimul.

3: Şi Domnul mi-a arătat patru meşteri.

„Didim (şi, după el, Ieronim) mărturiseşte a fi citit un comentariu în care cei patru meşteşugari sunt identificaţi cu cei patru evanghelişti. El sugerează şi apropierea de cele patru vânturi din Matei 24, 31. Ar fi vorba, în acest caz, de punctele cardinale”[4].

4: Iar eu am zis: Ce vin aceştia să facă? Şi el mi-a zis: Acestea sunt coarnele care l-au risipit pe Iuda şi l-au zdrobit pe Israel fără ca vreunul din ei să-şi fi ridicat capul. Iar aceştia au venit să le ascută pentru mâinile lor; cele patru coarne: neamurile care şi-au ridicat cornul împotriva ţării Domnului, ca s-o risipească.

„Simbolul opresiunii devine simbolul eliberării: cu ce m-ai supus, cu aceea te voi supune”[5].

5: Şi mi-am ridicat ochii şi m-am uitat; şi, iată, un bărbat; şi-n mâna lui, o funie de măsurat pământul.

Versetele 5-17 formează „în greacă un paragraf unic, având drept temă principală viitorul măreţ al Ierusalimului: locuitorii lui vor fi numeroşi, Domnul va locui acolo, exilaţii se vor întoarce, un trimis va merge către neamuri, neamuri multe vor veni către cetatea aleasă”[6].

„Instrumentul de măsurat (funie sau trestie) poate servi la construirea Templului, ca în Iezechiel 40, 3, la distrugere, ca în IV Regi 21, 13; Isaia 34, 11 şi Plângeri 2, 8, sau la păstrare, ca în Apocalipsa 11, 1”[7].

6: Şi i-am zis: Unde mergi? Iar el mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, ca să văd care-i este lăţimea şi care-i este lungimea.

7: Şi, iată, îngerul care grăia întru mine stătea, şi un alt înger venea să-l întâlnească.

„Theodor al Mopsuestiei, observând că verbul ειστήκει aminteşte de atitudinea bărbatului din 1, 8.10.11 (ειστήκει, εφεστηκως, εφεστωτι), cel care stătea între munţi, vede în aceasta un argument în plus contra identificării acestuia cu călăreţul care ar constitui o prefigurare a Fiului lui Dumnezeu. Cel care stătea în picioare este mesagerul obişnuit, de vreme ce primeşte porunca să alerge să ducă mesajul”[8].

8: Şi i-a grăit, zicând: Aleargă şi grăieşte către tânărul acela, zicând: Fi-va Ierusalimul pe de-a-ntregul locuit, datorită belşugului de oameni şi de vite care vor fi în mijlocul lui.

„Tânărul e bărbatul din versetul 5, care trebuie repede oprit să facă o muncă inutilă: el nu ştie că Domnul face totul”[9].

9: Şi Eu îi voi fi – zice Domnul – zid de foc împrejur, şi spre mărire voi fi în mijlocul lui.

10: O-ho! O-ho! Fugiţi din ţara miazănopţii

–        zice Domnul –,

că Eu pe voi am să vă-adun

din cele patru vânturi ale cerului

–        zice Domnul,

„Ţara miazănopţii: Babilonul, ale cărui armate invadaseră Palestina dinspre nord”[10].

„Chiril al Alexandriei dă o interpretare alegorică regiunii de miazănoapte – zonă a frigului, din care lipseşte fervoarea spiritului şi glasul viu al lui Dumnezeu”[11].

11: [şi unde?]: în Sion.

Voi înşivă scăpaţi-vă,

voi, cei ce locuiţi la fiica Babilonului.

Fiica Babilonului este un ebraism care indică însăşi cetatea Babilon.

12: Că astfel zice Domnul

Atoateţiitorul:

În urma slavei M-a trimis

la neamurile care v-au prădat,

fiindcă acele ce de voi se-atinge

e ca acela ce se-atinge

de lumina ochiului Său.

În urma slavei M-a trimis: „slava lui Israel de odinioară, urmată de umilinţele robiei”[12].

„Oracolul care începe aici e adresat locuitorilor Ierusalimului, dar exegeţii nu au căzut de acord asupra identităţii trimisului: un trimis divin sau profetul însuşi, care întrerupe mesajul pentru a se înfăţişa ca trimis. ♦ [În urma slavei M-a trimis]: […] Interpretările patristice sunt variate: pentru Theodor al Mopsuestiei, profetul a fost trimis pentru a face cunoscută slava lui Dumnezeu; ca şi alţi Părinţi, Didim îl identifică pe trimis cu Hristos: prima slavă este cea a Cuvântului Unul-născut, iar a doua este cea pe care o dobândeşte ca om; şi pentru Ieronim, după slavă se referă la măreţia divină pe care o avea Fiul încă înainte de a fi trimis, dar slava Lui este unică; pentru Augustin, slava trimite la învierea lui Iisus, pentru că abia după Înviere este trimis, în apostolii Săi, la neamuri”[13].

13: Că, iată,

Eu Mi-aduc mâna peste ei

şi vor fi pradă celor ce-i slujesc

şi veţi cunoaşte-atunci

că Domnul, El, Atoateţiitorul,

e Cel ce m-a trimis.

„Pentru Eusebiu al Cezareei (DE VI, 16, 2-4), versetul prevesteşte convertirea neamurilor păgâne. ♦ […] În formularea din finalul versetului tradiţia patristică vede prefigurarea misiunii hristice”[14].

14: Bucură-te şi veseleşte-te,

tu, fiica Sionului;

că, iată, Eu vin

şi voi locui în mijlocul tău

– zice Domnul.

„În tradiţia patristică acel Eu este Fiul, venit să locuiască între oameni, aducându-le astfel prezenţa lui Dumnezeu”[15].

15: Şi neamuri multe alerga-vor către Domnul

atunci, în ziua-aceea,

şi ele Îi vor fi popor

şi-n mijlocul tău vor locui

şi vei cunoaşte-atunci

că Domnul, El, Atoateţiitorul,

El m-a trimis la tine.

În mijlocul tău voi locui: „Opera de eliberare a lui Dumnezeu devine universală; Ierusalimul devine centrul religios al lumii”[16].

„Părinţii greci folosesc acest verset ca argument pentru tema tuturor popoarelor în Biserica lui Hristos”[17].

16: Şi Domnul îl va lua pe Iuda-n moştenire,

partea lui în Ţara Sfântă,

şi iarăşi va alege Ierusalimul.

Primul vers, „literal: Domnul îl va moşteni pe Iuda. Termenul biblic consacrat pentru posesia Palestinei nu este stăpânire, ci moştenire: pământul e proprietatea lui Dumnezeu (Care l-a făcut), iar El, ca un Părinte, îl lasă drept moştenire fiilor Săi”[18].  Ţara Sfântă: „Aici e prima menţiune biblică despre Ţara Sfântă”[19].

17: Tot trupul să se teamă-n faţa Domnului,

căci El S-a ridicat

din norii Săi cei sfinţi.

„Imagine magnifică, a lui Dumnezeu ce Se ridică deasupra norilor Săi, inundând propriul Său cer. Textul Masoretic: …că El Se ridică (Se iveşte) din locul Său cel sfânt”[20].

---

[1] BBVA, p. 1193

[2] BBVA, p. 1193

[3] SEP 5, p. 518

[4] SEP 5, p. 519

[5] BBVA, p. 1193

[6] SEP 5, p. 519

[7] SEP 5, p. 519

[8] SEP 5, pp. 519-520

[9] BBVA, p. 1193

[10] BBVA, p. 1193

[11] SEP 5, p. 520

[12] BBVA, p. 1193

[13] SEP 5, p. 521

[14] SEP 5, p. 521

[15] SEP 5, p. 522

[16] BBVA, p. 1193

[17] SEP 5, p. 522

[18] BBVA, p. 1193

[19] BBVA, p. 1194

[20] BBVA, p. 1194