Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 3

Pictură de Monica Vasiloaia

.

CAPITOLUL 3 – A patra vedenie: îmbrăcămintea lui Iosua. Vestirea lui Mesia.

 

 

1: Şi Domnul mi l-a arătat pe Iosua, marele preot, stând în faţa îngerului Domnului; iar diavolul stătea de-a dreapta lui, să i se-mpotrivească.

„Un slujitor al Domnului e mult mai expus decât un muritor de rând: diavolul îi stă alături, nu numai să i se-mpotrivească, dar şi să-l acuze (vezi Apocalipsa 12, 10)”[1].  „Acest verset constituie, la Origen, unul din locurile biblice folosite ca argument pentru existenţa unor puteri potrivnice (cf. De Principiis III, 2, 1)”[2].

„Adu-ţi aminte de Arhiereul acela, căruia i-a stat la dreapta diavolul, ca să i se împotrivească la orice gând, cuvânt şi lucru de la dreapta, ca să nu te uimeşti de cele ce se întâmplă”[3]. Cei îmbunătăţiţi suferă mai cu seamă atacurile de la dreapta, adică acelea mai subţiri, vizând sufletul. Altfel, de-a dreapta e locul de cinste, pe care diavolul nu-l poate avea în nici o împrejurare.

2: Şi Domnul a zis către diavol: Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!; Domnul, Cel ce a ales Ierusalimul, El să te certe!… Iată, nu e oare acesta ca un tăciune scos din foc?

„Acest verset, în care Domnul este simultan Cel ce vorbeşte şi Cel despre care se vorbeşte, este invocat de Eusebiu ca dovadă a distincţiei între Tată şi Fiu. ♦ […] Tăciunele are preponderent valoare pozitivă, pentru că ce iese din foc este salvat (cf. Amos 4, 11; Zaharia 12, 6). Pentru Theodor al Mopsuestiei, imaginea este o aluzie la Iisus/Iosua, care scăpase din văpaia exilului, sau la poporul pe care acesta îl reprezintă; Chiril al Alexandriei şi Theodoret pornesc de la aceeaşi imagine: cei care se întorc din exil încă mai poartă semnele suferinţei lor, fiind ca lemnul pe jumătate ars […]; Didim identifică însă aici o referire la diavol, cu sens negativ (este ca un lemn pe jumătate ars, ήμίκαυτος, care şi-a pierdut forţa după ce a trecut prin foc)”[4].

3: Iar Iosua era îmbrăcat în haine ponosite şi stătea în faţa îngerului Domnului.

Iosua poate fi privit şi ca tip al lui Iisus, pornind de la nume şi de la arhieria sa. „Şi l-am văzut pe Iisus, marele preot, îmbrăcat cu haine murdare. […] Se înţelege în mod pios că aceasta s-a spus despre asumarea cărnii”[5].  La rândul nostru, „[este necesar] să ştim în ce mod trebuie […] să dăm jos hainele murdare, care sunt necurăţia cărnii, viciile moravurilor, gunoiul poftelor”[6].  „Aceste cuvinte sunt îndreptate împotriva acelora care susţin că trupul Domnului n-a fost un trup omenesc, ci el a fost alcătuit din elemente cereşti şi duhovniceşti”[7].

4: Şi [Domnul] a răspuns şi a zis către cei ce stăteau în faţa Lui, zicând: Luaţi de pe el hainele cele ponosite! Iar către el a zis: Iată, Eu ţi-am şters fărădelegile, şi păcatele tale le voi curăţi!…  Îmbrăcaţi-l cu haină lungă,

5: şi mitră curată puneţi-i pe cap! Şi l-au îmbrăcat în haine şi i-au pus pe cap mitră curată; iar îngerul Domnului şedea.

Hainele murdare sunt, „după Didim, faptele neconforme cu Legea. Numai după ispăşirea acestor fapte marele preot se poate înveşmânta cu haina sacră, până la pământ. La un alt nivel, Didim interpretează aceste haine murdare ca fiind păcatele întregii omeniri, preluate şi răscumpărate de Iisus Hristos. Este importantă omonimia dintre cele două persoane, preotul veterotestamentar şi Mântuitorul”[8], aşa cum s-a tâlcuit şi în cazul lui Iisus Navi.

6: Şi Îngerul Domnului i-a mărturisit lui Iosua, zicând:

„Îngerul dă mărturie că Dumnezeu i-a spus într-adevăr cuvintele care urmează”[9].

7: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Dacă vei umbla în căile Mele şi vei păzi poruncile Mele, atunci tu vei cârmui casa Mea; şi dacă-Mi vei păzi curtea, atunci îţi voi da oameni care să umble prin mijlocul acestora care stau aici.

Una dintre îndatoririle arhiereului era „să supravegheze oficierea corectă a cultului divin şi să păzească tezaurul sfânt (IV Regi 22, 4; Zaharia 3, 7; II Macabei 3, 9 ş. u.)”[10].

8: Auzi acum, tu, Iosua, mare preot, tu şi cei mai apropiaţi ai tăi care-ţi stau înainte!; căci ei sunt bărbaţi prezicători: căci, iată, Eu Îl aduc pe servul Meu Răsăritul;

„Profeţie mesianică: Preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, Îl va numi pe Iisus, prevestindu-L, Răsăritul-cel-de-Sus (Luca 1, 78)”[11].  Vlăstarul (άνατολή) este interpretat de Părinţi în sens mesianic „aplicându-l lui Iisus, urmând astfel Noului Testament (Luca 1, 78). Iustin (Dial. 100, 4; 106, 5; 121, 2; 126, 1), Origen (Contra Celsum VI, 79), Didim, referindu-se mai ales la Zaharia 6, 12, interpretează Anatoli ca Răsărit, invocând Soarele dreptăţii din Maleahi 3, 20: Iisus, ca Soare al dreptăţii, trebuie să vină de la Răsărit. Origen accentuează universalitatea mântuirii aduse de Hristos aşa cum soarele luminează lumea întreagă”[12].

„Lumina ascunsă s-a pogorât şi frumuseţea ei a răsărit dintr-un trup; Răsăritul, de care vorbea Zaharia, a luminat azi Betleemul”[13].  „În anii împăratului chemat cu numele strălucirii [Cezarul August] a răsărit între iudei Domnul nostru, şi aşa au ajuns să stăpânească strălucirea şi Răsăritul: Împăratul pe pământ şi Fiul în înălţimi”[14].

9: că piatra pe care am aşezat-o în faţa lui Iosua, iat-o: pe o singură piatră sunt şapte ochi; iată, Eu sap o groapă – zice Domnul Atotţiitorul – şi-ntr-o singură zi voi şterge toată nedreptatea acestei ţări.

„Cei şapte ochi simbolizează văzul universal al lui Dumnezeu; şapte ochi va avea şi Mielul din Apocalipsa lui Ioan (5, 6)”[15].

În interpretările patristice, Piatra „este unul dintre numele mântuitorului aşteptat, fie că este vorba de Zorobabel, chemat să reconstruiască Templul, sau de cel pe care îl prefigurează, Mântuitorul Hristos. […] ♦ într-o singură zi: exegeza textului ebraic formulează diverse ipoteze asupra acestei zile unice; Părinţii interpretează aici că iertarea păcatelor se face o singură dată, adică de către Hristos. Astfel, Didim identifică acea zi cu viaţa pământească a lui Iisus, care pune mâna pe toată fărădelegea pentru a ridica păcatul lumii (Ioan 1, 29)”[16].

10: În ziua aceea – zice Domnul Atotţiitorul – îl veţi chema fiecare pe aproapele vostru sub viţă de vie şi sub smochin.

Ziua aceea „poate fi înţeleasă ca o dată istorică, şi anume cea în care se încheie reconstrucţia Templului. Pentru Părinţi, este ziua venirii lui Hristos, inaugurarea zilei eshatologice”[17].

---

[1] BBVA, p. 1194

[2] SEP 5, p. 523

[3] Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere, 74

[4] SEP 5, p. 523

[5] Origen, Omilii la Levitic, IX, 6

[6] Origen, Omilii la Levitic, IX, 1

[7] Origen, Omilii la Evanghelia după Luca, XIV, 4

[8] SEP 5, p. 524

[9] SEP 5, p. 524

[10] AB, p. 243

[11] BBVA, p. 1194

[12] SEP 5, p. 526

[13] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, I, 6

[14] Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, XVIII, 1

[15] BBVA, p. 1194

[16] SEP 5, p. 526

[17] SEP 5, p. 526