Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 36

PSALMUL 36 – Al lui David.

„În ebraică acest psalm este alfabetic, ceea ce explică multele repetări ale ideii de bază: în faţa scandalului prosperităţii celor răi, experienţa de viaţă şi credinţa oferă o rezolvare, chiar înainte de apariţia ideii răsplăţii după moarte – însăşi trăirea după Legea lui Dumnezeu şi sub călăuzirea Lui este o valoare superioară, o răsplată care întrece necazurile vieţii, în vreme ce bunăstarea păcătoşilor este efemeră. Eusebiu socoteşte psalmul un fel de continuare a celui precedent: Psalmul 35 arăta îndurarea infinită a lui Dumnezeu care îl rabdă pe păcătos, iar acesta îl îndeamnă pe omul drept să fie răbdător ca Dumnezeu”[1].

1: Nu-ţi face sânge rău din pricina celor ce fac rău,

nici nu-i pizmui pe cei ce lucrează fărădelege;

„Dacă păcatele aproapelui tău te preocupă prea mult şi fără-ncetare, nu numai că vei cădea în păcatul de a-l judeca (Matei 7, 1), dar îţi asumi şi riscul de a nu-ţi mai vedea păcatele tale proprii (Sfântul Dorotei de Gaza)”[2].

Biblia 1988: Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. „Viclenia este mai vătămătoare decât răutatea; fiindcă viclenia nu este răutate pură şi simplă, ci reavoinţă ascunsă. Şi este mai grea paza de lucruri ascunse, decât de cele cunoscute”[3].

2: căci ei ca iarba curând se vor ofili

şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.

3: Tu nădăjduieşte în Domnul şi fă binele

şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te din bogăţia lui.

„Locuirea, deci cultivarea pământului, e înţeleasă de Ambrozie în sens spiritual, ca fiind cultivarea propriului spirit, spre a aduce roadele Duhului”[4].

4: Desfătează-te în Domnul

şi El va împlini cererile inimii tale.

Adică „încetăm de la lucruri (sabatizăm) în Hristos, ajungând la odihnă, întrucât ne oprim de la străduinţele lumeşti şi nu mai suportăm grija pământească, ci ne desfătăm, mai degrabă, de Domnul”[5].

5: Descoperă-I Domnului calea ta

şi nădăjduieşte într-Însul, şi El va lucra

6: şi dreptatea ţi-o va scoate ca lumina

şi judecata ta, precum amiaza.

„Deci e necesar ca cei ce voiesc să slujească lui Dumnezeu în chip neîmprăştiat şi socotesc că trebuie să urmeze Lui să se înstrăineze de cele pământeşti şi să şi-L facă numai pe El parte şi cu nădejdea în El să se îngraşe”[6].

7: Supune-te Domnului şi roagă-L;

nu-ţi face sânge rău din pricina celui ce sporeşte-n calea sa,

din pricina omului care face fărădelege.

8: Potoleşte-ţi furia, lasă mânia;

nu-ţi face sânge rău ca şi cum ai face răul;

Biblia 1988: Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti. „Să fugim de prăpastia făţărniciei şi de groapa vicleniei. Cei ce viclenesc sunt păşunea dracilor”[7].  „Eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, ştiind că mânia este ciumă pentru o astfel de rugăciune”[8].  „Dar ce e mai urât decât mânia? Şi cum să nu fie cea mai rea boală a minţii un suflet neînfrânat şi o înclinare sălbatică şi o răutate cumplită? Căci astfel se sălbăticeşte marea, când vântul suflă cu violenţă şi când năvăleşte ea cu pornirile nespus de mari ale valurilor peste uscat şi peste stânci, ca şi sufletul omului care pătimeşte de furie şi de neînfrânarea mâniei. […] Căci mânia a dus la pierzanie şi pe oamenii cu mintea întreagă, întrucât omul furios nu are chip convenabil şi plăcut. Deci un astfel de om (mânios), de la care fapte cutezătoare nu se va abţine el? Şi oare nu va da drumul, din tot frâul ei, limbii sale, sau, mai curând, nu va împroşca şi acoperi cu ocări şi de cuvinte nesocotite pe acei care poate n-au făcut nici un rău?”[9].

9: fiindcă cei ce fac răul vor pieri de istov,

dar cei ce-L aşteaptă pe Domnul, ei vor moşteni pământul.

Ei vor moşteni pământul: „cf. Matei 5, 5, leitmotiv al întregului psalm. Înţelegerea expresiei a evoluat în timp de la sensul literal, concret, la un sens spiritual (viaţa cea nouă) şi eshatologic (viaţa veşnică)”[10].

10: Încă puţin, şi păcătosul nu va mai fi:

îi vei căuta locul şi nu-l vei afla.

„Origen propune şi o altă interpretare: nu va mai fi păcătos (= se va converti)”[11].

11: Dar cei blânzi vor moşteni pământul

şi se vor desfăta întru belşug de pace.

Cei blânzi vor moşteni pământul: „pământul e arătat ca fiind tărâmul curat al cerului”[12]. „Sfântul Grigorie de Nyssa: Iisus îi va numi pe aceştia fericiţi (Matei 5, 5). Când psalmistul spune: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului în pământul celor vii (26, 13), el nu are în minte pământul obişnuit, în care totul se naşte şi moare, ci un pământ transfigurat, de care moartea nu se mai apropie, în care nimeni nu mai umblă pe calea păcătoşilor şi unde vicleşugul nu-şi mai află cărare”[13].   „Şi pentru că în Vechiul Testament profetul David spunea adeseori că cei blânzi vor moşteni pământul, de aceea şi Hristos Îşi urzeşte predica Sa şi cu cuvinte din vechiul Testament, cunoscute ascultătorilor Săi, ca să nu le spună mereu cuvinte străine auzului lor”[14].  „Întru mulţimea păcii se va desfăta, după David, cel ce nu primeşte faţă de om, judecând nedreptate în inima sa, adică primind chipuri de ale duhurilor rele şi prin chipuri cugetând păcatul; sau judecând rău în pământul inimii sale şi prin aceasta predând păcatului pe cele drepte. Căci marii şi cunoscătorii părinţi au numit într-unele scrieri de ale lor şi pe draci, oameni, pentru facultatea lor raţională”[15].

12: Pândi-va păcătosul pe cel drept

şi cu dinţii va scrâşni asupră-i.

„Eusebiu comentează: păcătosul nu-l suportă pe cel drept pentru că însăşi viaţa acestuia îl osândeşte (cf. Înţelepciunea lui Solomon 2, 15)”[16].

„Invidiosul are înfăţişarea ameninţătoare, privirea piezişă, faţa palidă, buzele îi tremură, dinţii îi scrâşnesc, cuvintele îi sunt furioase, ocările fără frâu, mâna chiar fără pumnal e gata de violenţă şi asasinat, fiind înarmat cu ura, care scoate din minţi”[17].

13: Dar Domnul Îşi va râde de el,

deoarece El de mai-nainte vede că ziua lui va veni.

14: Sabie au scos păcătoşii,

arcul şi l-au întins

ca să-l doboare pe sărac şi pe sărman,

ca să-i înjunghie pe cei drepţi la inimă.

15: Să intre sabia lor în inima lor,

arcurile să li se sfărâme!

„Cel ce opreşte patima este asemenea celui ce, fiind ţinta săgeţilor duşmanului său, e îmbrăcat în platoşă şi nu primeşte săgeţile. Iar cel ce dezrădăcinează patima este asemenea celui ce, fiind ţintă săgeţilor, primeşte săgeţile şi le frânge sau le întoarce spre inima duşmanului”[18].  „Când vreunul dintre vrăjmaşi te va răni în luptă şi vrei să-i întorci sabia lui asupra inimii lui, fă aşa precum te sfătuim: descoase în tine însuţi gândul aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit şi care lucru turbură mai mult mintea”[19].  „Când începe mintea să înainteze în dragostea de Dumnezeu, atunci şi dracul hulirii începe să o ispitească, şi-i şopteşte astfel de gânduri, pe care nu le poate născoci nici un om, ci numai diavolul, tatăl lor. Iar aceasta o face pentru că pizmuieşte pe cel iubitor de Dumnezeu. El vrea ca acesta, venind la deznădejde, pentru că a cugetat unele ca acestea, să nu mai îndrăznească să se avânte către Dumnezeu prin rugăciunea obişnuită. . Dar cu nici un folos nu se alege din aceasta ticălosul pentru scopul său, ci şi mai tari ne facem. Căci, războiţi fiind de el şi războindu-ne împotriva lui, ne aflăm mai cercaţi şi mai adevăraţi în dragostea lui Dumnezeu”[20].

16: Mai bun e puţinul pentru cel drept

decât multa bogăţie a păcătoşilor.

„La ce le foloseşte belşugul? Cei puternici nu se satură niciodată – spune Eusebiu”[21].

17: Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi,

dar Domnul pe cei drepţi îi întăreşte.

„Căci am fost mângâiaţi în Hristos şi pe El ni L-am făcut sprijinitor. Deci nouă, turmelor de oi cuvântătoare răspândite în toată lumea şi în tot universul, Hristos ni Se face ca un fel de toiag”[22].

18: Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană

şi moştenirea lor în veac va fi;

19: în vreme rea nu vor fi ruşinaţi,

în zile de foamete se vor sătura.

20: Că păcătoşii vor pieri,

iar vrăjmaşii Domnului, de îndată ce au fost slăviţi şi s-au înălţat,

s-au stins, precum fumul au pierit.

„Fie, să zicem că au tot ce au voit. Dar cât va ţine asta? Iată, ca fumul se sting bogaţii veacului şi nu le va rămâne nici o amintire a bucuriilor lor trecute. Dar, în vremea vieţii lor, nu duc un trai fără amărăciune şi fără duşmănie şi teamă. Căci din aceleaşi lucruri din care-şi trag desfătările, de acolo îşi primesc de obicei şi durerea ca pedeapsă. Şi e drept astfel, fiindcă ei caută desfătări fără frâu şi urmează lor şi şi le împlinesc cu tulburare şi cu amărăciune. O, ce scurte, ce mincinoase, ce nelegiuite şi ce ruşinoase sunt toate! Şi totuşi, din pricina beţiei şi orbiei, nu înţeleg: ci ca nişte animale fără minte, pentru o fărâmă de desfătare a unei vieţi trecătoare, aleargă spre moartea sufletului”[23].

21: Păcătosul se împrumută şi nu înapoiază,

dar dreptul are milă: el dă.

Dreptul dă, „în sensul: el nu dă cu împrumut, ci dăruieşte; sau: dă cu împrumut, propunându-şi să nu primească nimic înapoi (Luca 6, 35)”[24].

22: Că cei ce-L binecuvintează pe El vor moşteni pământul,

dar cei ce-L blesteamă vor pieri de istov.

23: De la Domnul îşi îndreaptă omul paşii

şi calea Lui o va dori foarte;

„Şi la David zice: Legea lui Dumnezeu în inimile lor şi nu li se vor poticni paşii. Deci, dacă vrei să nu ţi se poticnească paşii, primeşte în taină legea lui Dumnezeu, că aceasta te va sfinţi şi te va face statornic, în stare de liniştea cea neclintită”[25].

24: când va cădea, el nu va fi doborât,

că Domnul îl sprijină cu mâna Sa.

25: Tânăr am fost, acum sunt, iată, bătrân

şi nu l-am văzut pe cel drept părăsit,

şi nici seminţia lui cerşind pâine;

Prin pâini, înţelegem „fie pâinile intelectuale ale minţii, fie cele sensibile cu care se hrăneşte corpul”[26].  „În aceste cuvinte profetul n-a vorbit de pâinile cele materiale, că ştia că feciorii patriarhului Iacov se coborâseră în Egipt pentru pâine, ci de hrana cea duhovnicească, prin care omul nostru lăuntric se desăvârşeşte”[27]. Aceasta o are din belşug cel ce se sprijină pe Domnul.

26: cât e ziua de lungă, dreptul miluieşte şi împrumută

şi seminţia sa întru binecuvântare va fi.

27: Fereşte-te de rău şi fă binele

şi vei sălăşlui în veacul veacului.

„Sfântul Maxim Mărturisitorul: Adică războieşte-l pe vrăjmaş ca să-ţi micşorezi patimile, apoi ţine-te treaz pentru ca ele să nu crească; luptă-te ca să dobândeşti virtuţile, apoi ţine-te treaz pentru ca să le păstrezi”[28].  „Oricine voieşte să se mântuiască trebuie nu numai să nu facă răul, ci să lucreze binele”[29].

28: Că Domnul iubeşte judecata

şi nu-i va părăsi pe cuvioşii Săi;

ei în veac vor fi păziţi.

Dar nelegiuiţii vor fi alungaţi,

iar seminţia necredincioşilor va fi stârpită;

29: drepţii însă vor moşteni pământul

şi-n veacul veacului îşi vor avea sălaş pe el.

Drepţii vor moşteni, „desigur, nu un pământ supus simţurilor, ci pământul devenit întreg, spiritual şi nematerial, ca, cei ce au dobândit trupuri netrupeşti şi au ajuns într-o simţire mai presus de simţire şi, circumscrişi fiind, se vor face necircumscrişi în cele necircumscrise să aibă o locuinţă vrednică de slava lor”[30].

30: Gura dreptului va murmura înţelepciune

şi limba lui va rosti judecată;

31: legea Dumnezeului său în inima lui,

şi paşii lui nu se vor poticni.

„Este cu totul limpede că cel ce are legea dumnezeiască în minte are, fără îndoială, şi buna statornicie şi neclătinarea în virtute”[31].

32: Păcătosul îl pândeşte pe cel drept

şi caută să-l omoare;

„După Eusebiu, păcătosul îl invidiază pe cel drept şi vrea să-l facă să cadă: este replica primului verset: Nu te întrece cu cei păcătoşi”[32].

33: dar Domnul pe acesta nu-l va lăsa în mâinile lui

şi nicicum nu-l va osândi atunci când îl judecă.

34: Aşteaptă-L pe Domnul şi păzeşte-I calea

şi El te va înălţa pentru ca tu să moşteneşti pământul;

când vor fi stârpiţi păcătoşii, tu vei vedea.

„De fapt, pentru acest pământ folosim noi expresia se coboară, pe când în realitate aici e vorba de cele de sus, spre care te înalţi, te urci. În chipul acesta pare că s-a deschis pentru progresul sfinţilor un drum care porneşte de la pământul acesta spre cerul acela”[33].

35: Văzutu-l-am pe cel necredincios ridicat în slăvi

şi înălţându-se pe sine ca cedrii Libanului;

36: şi am trecut pe-acolo şi, iată, nu era;

şi l-am căutat, dar locul său nu era de găsit.

Mărirea păcătoşilor e aparentă, chiar când se prelungeşte în mai multe generaţii (ne referim la personaje istorice malefice, apreciate ca pozitive deseori).

37: Păzeşte nerăutatea şi caută ce e drept,

că omul de pace lasă urmaşi după el;

„Chiril al Alexandriei interpretează rămăşiţa [urmaşi – la Anania] ca pe o moştenire spirituală: omul de pace lasă ceva în urma sa”[34].

38: dar nelegiuiţii vor fi nimiciţi deodată

şi urmaşii necredincioşilor fi-vor stârpiţi.

39: Dar mântuirea drepţilor e de la Domnul;

El e ocrotitorul lor la vreme de necaz;

40: şi Domnul le va ajuta şi El îi va izbăvi

şi-i va scoate din mâna păcătoşilor

şi-i va mântui, că ei au nădăjduit în El.

Anticiparea mântuirii (iar mai sus, şi a osândei veşnice), într-o vreme cu o eshatologie tulbure.

---

[1] SEP 4/I, p. 118

[2] BBVA, pp. 655-656

[3] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 45

[4] SEP 4/I, p. 119

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVII

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIII

[7] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XXIV, 21

[8] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 5

[9] Sf. Chiril al Alexandriei, Zece Cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, VI

[10] SEP 4/I, p. 119

[11] SEP 4/I, p. 120

[12] Origen, Contra lui Celsus, VII, 29

[13] BBVA, p. 656

[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XV, 3

[15] Isichie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute, 149

[16] SEP 4/I, p. 120

[17] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre gelozie şi invidie, VIII

[18] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, X, 9

[19] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 20

[20] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele despre dragoste, 114

[21] SEP 4/I, p. 120

[22] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, V

[23] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, II, XII, 4

[24] BBVA, p. 657

[25] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, XXI, F-2

[26] Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, XXXIV, 1

[27] Sf. Vasile cel Mare Omilii şi cuvântări, II, 8

[28] BBVA, p. 657

[29] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, XII, 9

[30] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântările morale, I, 5

[31] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XIII

[32] SEP 4/I, p. 121

[33] Origen, Despre principii, II, 3, 7

[34] SEP 4/I, p. 122