5 iul.
Nataşa spune că nu-şi face probleme pentru Bac, fiindcă, până va ajunge ea să-l susţină, va fi oricum USL la putere şi, atunci, pisicile liberale vor primi Wishkas şi li se va dicta, în vreme ce pisicile pedeliste vor primi doar mazăre şi vor fi supravegheate cu camere video. Faculta, normal, o va face în Germania.
28 iun.
Întorcându-mă într-o seară în purcelărie, am constatat, încă de la intrare, că, profitându-se de absenţa mea, se săvârşiseră, între timp, felurite purcicării.
Auzind că am revenit, purcica Nataşa a intrat într-o cutie de carton (de firmă!), mimând inocenţa…
– Cine s-a purcicărit aici în halu’ ăsta? – întrebai cu asprime.
Nataşa, prefăcându-se că abia atunci s-a trezit, mi-a spus mieros:
– Ştii, Mami?… Taras s-a purcicărit. Eu i-am zis să nu facă purcicăreli, da’ el n-a vrut s-asculte!…
Din odaia alăturată, a sosit pe dată purcicul Taras, fratele Nataşei, replicând:
– Ce minţi, bă? Vrei să te zic că ai răsturnat ghiveciul?…
Năucită, după alte câteva discuţii în contradictoriu şi lipsite de orice finalitate, am cinat, împreună cu familia.
Apoi, le-am zis fraţilor întru purcicărie:
– Să nu vă mai văd! Am terminat-o cu voi! Marş şi faceţi-vă lecţiile!
… Dar, începând episodul 306 din serialul cu Elodia, cei doi înfrăţiţi întru purcicării au adormit grohăind mulţumiţi la mine pe burtă.
25 iun.
Asemănatu-s-a lumea aceasta cu şase călători care, luându-şi bagajele lor, au suit într-un compartiment de tren. Dar trei dintre ei erau neghiobi şi trei înţelepţi. Cei înţelepţi, făcându-şi bagajul, şi-au luat şi merinde îndeajuns. Iară neghiobii porniră fără de merinde la ei. Şi, zăbovind naşul oareunde, cei înţelepţi începură să mănânce. Deci, poftind, după o vreme le ziseră lor călătorii cei neghiobi: „Daţi-ne şi nouă din mâncarea voastră, căci, iată, ne sfârşim de foame!” Dar cei înţelepţi le-au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne rămâie nouă îndeajuns. Ci, mai bine, mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi-vă…”. Iar în prima staţie, neghiobii coborâră la un chioşc de pe peron. Însă fiind acolo coadă mare şi naşul fluierând, uşile s-au închis şi trenul porni fără cei trei. Iar călătorii cei înţelepţi ajunseră la destinaţie sătui şi, pe tot drumul, îşi putură întinde picioarele în voie.
18 iun.
După ce medită îndelung, Marieta-şi dădu seama că se simte rău. Porni către Spitalul Judeţean, însă avu surpriza ca acesta să fi fost transformat în discotecă. Mai exact, în hol se desfăşura dansul, în vreme ce camerele se închiriau cu ora. Amatori se găseau, însă niciodată saloanele nu erau în totalitate pline.
„Oamenii par mai degrabă predispuşi la boală decât la potenţă. Sau, poate, se sfiesc încă, din pricina noutăţii. Ori s-au obişnuit cu gangurile şi boscheţii…” – gândi femeia, cu regretul că, în tinereţea sa, nu i-a dat nimănui prin gând să-i dea clădirii atare destinaţie.
„Să merg la Viena? Ar trebui s-o pornesc cu iahtul pe Dunăre, în amonte. Nu ştiu dacă rezistă! Plus că au urcat porcii şi impozitul, de parcă iahtul ar fi un lux, nu o necesitate. Doar merg să mă tratez, nu să mănânc un wiener schnitzel! Iar elicopterul e mort, că stă kerosenu’ de trei zile-n vamă, de când a intrat dracu-n ăştia. Futu-i mama mă-si! Munceşti o viaţă pentru o pensie nesimţită şi, la nevoie, te vezi la fel de neputincios ca orice amărăştean!”
Dezgustată, femeia alese să meargă la bar. Cam pe la al nouălea absint, se simţi anesteziată.
3 iun.
De 1 iunie n-am mai apucat să postez nimic, pentru că Olenka şi Oleg au fost infernali, întorcând toată casa cu susu-n jos! Deşi sunt fraţi, sau poate tocmai de aceea, cei doi nu ştiu decât să se împingă, să se muşte, să sară pretutindeni şi să împrăştie orice apucă. A fost îngrozitor! De-abia încep să-mi revin…
29 mai
O gândire spusă sau scrisă se numeşte propoziţie.
Desigur, s-ar putea alcătui şi definiţii mai elaborate, însă important este să se înţeleagă. Dacă am zice, de pildă: Aserţiunea alcătuită în mod minimal dintr-un subiect şi un predicat, cine-ar mai înţelege? Sau: cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee…
Ne amintim, oricum, că prin anii 1970, solicitaţi să alcătuim o propoziţie, spuneam invariabil:
Tata taie lemne.
Mama spală.
Bunica coase.
Pisica toarce.
După 1990, în plin elan democratic, formulările s-au schimbat:
Tata votează.
Mama priveşte telenovele.
Bunica face cumpărături.
Pisica toarce.
Intraţi în mileniul III, revoluţia tehnologică nu putea trece fără urmări:
Tata vorbeşte pe mess.
Mama trimite sms-uri.
Bunica aşteaptă pensia.
Pisica toarce.
Cu uşurinţă putem observa, doar din aceste scurte enunţuri, o emancipare a omenirii în general şi-a femeii în special, singura constantă în Univers rămânând pisica.
23 mai
Pictură de Monica Vasiloaia
.
Arbeseer: ? – (7,2)
Ascalon: migraţie – (9,5)
Aşdod: fortificaţie – (9,6)
Babilon: poarta zeilor – (2,11)
Berechia: Domnul a binecuvântat – (1,1)
Betel: casa lui Dumnezeu – (7,2)
Canaan: şes; ţara de jos; ţara purpurei – (11,7)
Chislev: vânător; Orion – (7,1)
Damasc: sac plin de sânge – (9,1)
Darius: păstrător; sprijin – (1,1)
David: cel preaiubit – (12,7)
Ecron: loc sterp; exterminare – (9,5)
Efraim: rodire; fecund – (9,10)
Egipt: şedere bună; ţară închisă – (10,11)
Galaad: dur; aspru – (10,10)
Gaza: puternic – (9,5)
Gheba: colină – (14,10)
Hadad: tăios; feroce – (9,1)
Hamat: izvoare calde – (9,2)
Hananeel: Dumnezeu a fost milostiv – (14,10)
Ido: sărbătoresc – (1,1)
Ierusalim: cetatea păcii; fundamentul păcii – (1,12)
Iisus: mântuitor; Domnul este mântuire – (6,10)
Iosia: Domnul vindecă – (6,10)
Iosif: El să adauge – (10,6)
Iosua: Domnul este mântuire – (3,1)
Ioţadac: Domnul este drept – (6,11)
Israel: cel ce luptă cu Dumnezeu; mintea văzătoare de Dumnezeu – (2,2)
Iuda: lăudat să fie Domnul – (1,12)
Levi: alipire – (12,13)
Liban: alb – (10,10)
Natan: El a dat – (12,12)
Ozia: Domnul este tăria mea – (14,5)
Rama: înălţime – (14,10)
Rimon: rodie – (14,10)
Sabaot: al oştirilor – (13,2)
Sidon: vânătoare; pescuit – (9,2)
Sion: stâncă – (1,14)
Sofonie: Domnul a protejat – (6,10)
Şareţer: Dumnezeu să-l apere pe împărat – (7,2)
Şebat: ramură; creangă – (1,7)
Şimei: Domnul a ascultat – (12,13)
Tir: stâncă – (9,2)
Vasan: loc larg – (11,2)
Veniamin: fiul mâinii drepte; fiul dreptei mele – (14,10)
Zaharia – Ζαχαρίας (Zaharias): Domnul Şi-a adus aminte – (1,1)
Zorobabel – Ζοροβαβέλ (Zorovavel): născut în Babilon – (4,6)
21 mai
Pictură de Monica Vasiloaia
.
CAPITOLUL 14 – Vremuri apocaliptice. Întoarcerea neamurilor la Domnul.
„Ultimul capitol din Cartea lui Zaharia este o apocalipsă condensată, care dezvăluie ce se va petrece când vor veni zilele Domnului. În manuscrisele greceşti e împărţit în două paragrafe: războiul tuturor neamurilor împotriva Ierusalimului, care va fi urmat, în mijlocul unor răsturnări cosmice, de venirea Domnului ca împărat peste întreg pământul (versetele 1-11), apoi prăbuşirea duşmanilor şi urcarea la Ierusalim a tuturor celor care vin să se închine Domnului, la Sărbătoarea Corturilor (versetele 12-21). Prin acest capitol, Zaharia se înscrie în seria marilor cărţi profetice, fiind comparabil cu Ieremia 37-38 [30-31 TM] şi Iezechiel 38-39, precum şi cu pasaje eshatologice din Noul Testament, cum ar fi Matei 24-26 şi Apocalipsa 21-22. O lectură istorică permite interpretarea cap. 14 ca o dezvăluire a ceea ce avea să se întâmple în istoria lui Israel la întoarcerea din exil, cu reconstruirea Templului şi reluarea cultului, dar lexicul este şi acela al unei viziuni a sfârşitului timpurilor îngăduind interpretarea urcării la Ierusalim ca o prefigurare a zilei Judecăţii eshatologice, cu adunarea în Ierusalimul ceresc a popoarelor care-L vor recunoaşte pe Domnul ca Împărat”[1].
1: Iată, vin zilele Domnului, şi prăzile vor fi împărţite în mijlocul tău.
„E vorba de prăzile luate din Ierusalim de către duşmani, care şi le împart chiar în mijlocul cetăţii. Didim pune slăbiciunea Ierusalimului pe seama deportării unei jumătăţi de populaţie (cf. versetul 2). Chiril al Alexandriei găseşte aici explicaţia versetului din finalul capitolului precedent şi actualizează textul, raportându-l la situaţia evreilor după moartea lui Iisus pe cruce: purificarea prin foc a unei treimi (13,6-9) se împlineşte prin nimicirea Ierusalimului. Targumul însă inversează situaţia: Israel este acela care îşi va împărţi, în mijlocul Ierusalimului, prada luată de la neamuri”[2].
2: Şi voi aduna toate neamurile la război împotriva Ierusalimului; şi cetatea va fi luată şi casele vor fi jefuite şi femeile vor fi pângărite; jumătate din cetate va merge în robie, dar cei rămaşi ai poporului Meu nu vor pieri din cetate.
„Cu privire la acest verset, Theodor al Mopsuestiei identifică rămăşiţa cu Macabeii, a căror râvnă va atrage o nouă ocrotire a lui Dumnezeu asupra Ierusalimului. Pentru Chiril al Alexandriei, cei rămaşi sunt cei care au scăpat la distrugerea Ierusalimului de către romani, sau creştinii, cetăţeni ai Ierusalimului de Sus”[3].
3: Şi Domnul va ieşi şi Se va bate cu neamurile acelea aşa cum S-a bătut în ziua de război.
„Targumul şi unii interpreţi creştini, [precum] Ieronim, consideră că bătălia prin excelenţă a lui Dumnezeu este înfrângerea lui Faraon la Marea Roşie”[4].
4: Şi-n ziua aceea Îi vor sta picioarele pe muntele Măslinilor – care se află-n faţa Ierusalimului, spre răsărit -; şi muntele Măslinilor se va despica: jumătate spre răsărit şi jumătate spre apus: o foarte mare prăpastie; şi jumătate din munte se va pleca spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi.
„Comentatorii creştini, [cum ar fi] Chiril al Alexandriei, pun în legătură versetul cu sfâşierea vălului Templului şi cutremurul de la moartea lui Iisus (Matei 27,51 şi locurile paralele)”[5].
5: Iar valea munţilor Mei va fi astupată; valea munţilor se va lipi până la Iasod; astupată va fi, aşa cum a fost astupată în zilele cutremurului, în zilele lui Ozia, regele lui Iuda; iar Domnul, Dumnezeul meu, va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.
„Astuparea (umplerea) prăpastiei dintre cele două jumătăţi ale muntelui despicat simbolizează încetarea idolatriei şi restaurarea monoteismului, unul din semnele timpului mesianic. Cutremurul (menţionat şi de Amos 1, 1) a fost consemnat de istoricul Iosif Flaviu”[6]. „Versetul este enigmatic şi a fost interpretat felurit. Dintre Părinţi, Theodor al Mopsuestiei comentează sensul literal: un cutremur, evocând în mod hiperbolic mânia lui Dumnezeu. Chiril al Alexandriei dă o interpretare alegorică: munţii se vor crăpa ca pietrele după moartea lui Iisus, cu trimitere la Matei 27,50-52. Pasajul ar vesti schimbarea în bine a celor care au avut inima de piatră. ♦ Regele Ozia uzurpase rolul de preot (cf. II Paralipomene 26,16-18) şi a fost pedepsit cu semne de lepră pe frunte. Didim remarcă însă că textele nu amintesc vreun cutremur de pământ. O menţiune poate fi găsită totuşi în Amos 1,1, precum şi la Iosif Flaviu (AI IX, 10,4), în armonie cu tradiţia rabinică ce stabileşte o legătură între Zaharia 14,5 şi vina lui Ozia. ♦ […] toţi sfinţii cu El: […] Pentru Eusebiu, sfinţii sunt ucenicii lui Iisus (DE VI, 18,43); pentru Chiril al Alexandriei, care consideră că aici este vorba de Ziua Judecăţii de Apoi, aceştia sunt cei cu inima curată”[7].
6: Şi va fi că-n ziua aceea nu va fi lumină; nici frig, nici ger
„Pentru Eusebiu (DE X, 7), acest verset este o prevestire limpede a zilei Pătimirii Domnului (cf. Matei 27,45 – întunericul şi Ioan 18,18 – frigul)”[8].
7: nu va fi pentru o zi; şi ziua Îi va fi cunoscută Domnului; nici zi, nici noapte, dar spre seară va fi lumină.
Acestea sunt privite ca anticipări ale patimilor Domnului: „Aşadar, Hristos a fost răstignit pentru noi. A fost judecat noaptea; era frig (Ioan 18, 18) şi de asta se afla alături jeratic. A fost răstignit în ceasul al treilea (Marcu 15, 25). Întuneric s-a făcut din ceasul al şaselea până la al nouălea ceas (Matei 27, 45); de la ceasul al nouălea a fost iarăşi lumină. Au fost oare scrise de profeţi şi aceste fapte? Să căutăm! Profetul Zaharia spune: Şi se va întâmpla că în ziua aceea nu va fi lumină; şi va fi o zi întreagă frig şi ger – frigul din pricina căruia se încălzea Petru (Ioan 18, 18) – şi ziua aceea va fi cunoscută Domnului. – Pentru ce asta? Oare Domnul nu cunoaşte pe celelalte zile? Sunt multe zile, dar aceasta este ziua răbdării Domnului, pe care a făcut-o Domnul (Psalmi 117, 23). – Şi ziua aceea va fi cunoscută Domnului şi nu va fi nici zi, nici noapte. Ce taină cuprind cuvintele profetului? Ziua aceea nu va fi nici zi, nici noapte. Ce zi vom putea-o numi aşa? Evanghelia, care ne povesteşte faptul, ne dezleagă taina. Nu era zi, căci soarele, la fel ca şi noaptea, n-a luminat de la răsărit până la apus şi s-a făcut întuneric în mijlocul zilei de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Deci întunericul a fost la mijloc; iar Dumnezeu a numit întunericul noapte (Facerea 1, 5). Pentru aceasta nu era nici zi, nici noapte, căci n-a fost toată ziua lumină ca să o numească zi, şi nici n-a fost toată ziua întuneric, ca să o numească noapte, ci după ceasul al nouălea soarele a luminat. Şi acest fapt îl spusese mai dinainte profetul. După ce a spus: şi nu va fi nici zi, nici noapte, a adăugat: şi către seară va fi lumină. Vezi cât de exacte sunt mărturiile profeţilor? Vezi cât de adevărate sunt cele scrise mai înainte?”[9].
8: Şi-n ziua aceea va ieşi apă vie din Ierusalim; jumătate din ea spre marea cea dintâi, şi jumătate spre marea cea de-apoi; aşa va fi în vară şi-n primăvară.
În apa vie este din nou văzut Hristos, aşa cum Însuşi a spus, în Ioan 7,37-39, sau Duhul Sfânt, nedespărţit de Fiul.
„Cele două mări, una apropiată şi una îndepărtată […], sunt interpretate de Ieronim ca fiind Marea Moartă şi Marea Mediterană. Marea Moartă va deveni şi ea rodnică[10]. Pentru Chiril al Alexandriei, sunt Israel şi credincioşii veniţi dintre neamuri – Dumnezeu le împărtăşeşte tuturor darul Duhului. ♦ vara şi primăvara: Textul Masoretic are vara şi iarna. Perechea de cuvinte apare la fel în Facerea 8,22, unde Dumnezeu făgăduieşte restabilirea ciclurilor naturii după potop; la fel şi în Psalmul 73/74,17. Chiril socoteşte neglijabilă diferenţa de aici dintre ebraică şi greacă, deoarece harul este acelaşi în toată vremea”[11].
9: Şi Domnul fi-va Împărat peste tot pământul; în ziua aceea va fi un singur Domn, iar numele Său, unul,
„Este vorba de domnia universală şi veşnică a lui Mesia”[12].
10: înconjurând întreg pământul; şi pustia, de la Gheba până la Rimon, spre miazăzi de Ierusalim. Iar Rama va rămâne pe locul ei. De la poarta lui Veniamin până la locul primei porţi, până la poarta colţurilor şi până la turnul lui Hananeel şi până la teascurile regelui
Gheba era situată la 10 kilometri nord de Ierusalim, iar Rimon în partea de sud a Iudeei. „Cele două axe indicate de finalul versetului, est-vest şi nord-sud, corespund extinderii oraşului în vremea lui Neemia. Se presupune că aşa va fi şi Ierusalimul eshatologic”[13].
11: vor locui ei într-însul; şi nu va mai fi nici un blestem şi va locui Ierusalimul fără nici o frică.
Nu va mai fi nici un blestem: „Pentru Chiril al Alexandriei, nimic nu va mai fi acolo străin de Dumnezeu. Pentru Theodoret, aceasta înseamnă că nu va mai exista cult al idolilor”[14].
12: Şi aceasta va fi căderea cu care Domnul va lovi toate popoarele, câte s-au războit împotriva Ierusalimului: trupurile li se vor usca stând pe picioare şi ochii li se vor scurge din găvane şi limba li se va usca în gură.
13: Şi-n ziua aceea fi-va mare îngrozire peste ei de la Domnul; fiecare se va apuca de mâna vecinului său, şi mâna lui se va încleşta cu mâna vecinului său.
14: Iuda, şi el, se va bate în Ierusalim. Şi se va aduna puterea tuturor popoarelor de primprejur, aur şi argint şi haine din belşug.
„Pentru Theodor al Mopsuestiei, Iuda, sub cârmuirea lui Zorobabel, îşi biruie duşmanii, ia tot ce-i bun la ei, făcându-şi din aceasta propria bogăţie. Pentru Chiril, Iuda îi simbolizează pe cei îndreptăţiţi în Hristos; ei vor aduna bogăţia unor bunuri nu materiale, ci spirituale, cereşti şi veşnice”[15].
La Origen, text uşor diferit, cu exegeza ce derivă firesc: „Arată că bogăţiile veacului de faţă nu sunt ale noastre, proprii, ci străine. Căci ele trec şi se duc ca umbra (Psalmi 143, 4). Iar proprii sunt acele bogăţii despre care profetul spune: Şi spre tine voi aduna bogăţiile neamurilor”[16]. Sunt vizate, desigur, bogăţiile duhovniceşti.
15: Şi aceasta va fi căderea cailor şi a catârilor şi a cămilelor şi a asinilor şi a tuturor vitelor ce se află în aceste tabere, pe potriva acestei căderi.
16: Şi va fi că oricâţi vor rămâne din toate neamurile care-au venit împotriva Ierusalimului, aceştia se vor sui în fiecare an să se închine Împăratului, Domnului Atotţiitorului, şi să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.
„Ca un corolar al restaurării universale, chiar şi foştii adversari ai lui Israel (cu excepţia Egiptenilor şi a celor ca ei) vor fi chemaţi la sărbătoarea Corturilor, în luna octombrie a fiecărui an, celebrare a belşugului şi veseliei, instituită de Domnul (Deuteronom 16, 13)”[17]. „Pentru Origen şi alţi Părinţi este prefigurată astfel urcarea lui Iisus către Ierusalimul ceresc împreună cu cele două popoare, evreii şi convertiţii dintre neamurile păgâne”[18].
„Zice că se vor sui cei ce au rămas la închinarea marelui Împărat şi spre împlinirea sărbătorii corturilor”[19].
17: Şi va fi că oricâţi din toate neamurile pământului nu se vor sui la Ierusalim să se închine Împăratului, Domnului Atotţiitorului, chiar şi aceştia vor fi adăugaţi celorlalţi.
18: Iar dacă neamul Egiptului nu se va sui, nici nu va veni, atunci fi-va peste ei căderea cu care Domnul va lovi toate neamurile ce nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.
„Sărbătoarea de trei ori dorită a înfigerii corturilor vom socoti că este învierea tuturor corpurilor, care au ca pârgă pe Hristos”[20].
19: Acesta va fi păcatul Egiptului şi păcatul tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.
20: În ziua aceea, pe frâul fiecărui cal va fi [scris]: «Sfinţenie Domnului Atotţiitorului»; iar căldările vor fi în casa Domnului precum cupele în faţa jertfelnicului.
Sfinţenie Domnului Atotţiitorului: „În ziua aceea totul devine sfânt, obiecte, oameni şi animale”[21]. Căldările: „E vorba de căldările în care se fierbea carnea rămasă din jertfe şi din care se înfruptau preoţii”[22].
21: Şi fiecare căldare în Ierusalim şi în Iuda va fi sfântă Domnului Atotţiitorului; şi toţi cei ce jertfesc vor veni şi vor lua din ele şi vor fierbe în ele; şi-n ziua aceea nu va mai fi Canaanean în casa Domnului Atotţiitorului”.
„În mentalitatea vremii, Canaanean era echivalent cu negustor, cămătar, schimbător de bani; împotriva acestora Se va ridica Iisus în Templu (Matei 21, 12-13; Marcu 11, 15; Luca 19, 45-46; Ioan 2, 14-16)”[23].
Cu viziunea curăţirii casei Domnului se încheie Cartea Profetului Zaharia. În ce ne priveşte, această zi a curăţiei o putem vedea numai în dimensiune eshatologică, atunci când vom intra în lumina cea neînserată.
[1] SEP 5, p. 561
[2] SEP 5, p. 561
[3] SEP 5, p. 561
[4] SEP 5, p. 561
[5] SEP 5, p. 562
[6] BBVA, p. 1202
[7] SEP 5, pp. 562-562
[8] SEP 5, p. 563
[9] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 24
[10] Afirmaţia poate fi acceptată doar în înţelesul său duhovnicesc, de vreme ce în Marea Moartă nu trăieşte nicio vietate.
[11] SEP 5, p. 563
[12] SEP 5, p. 564
[13] SEP 5, p. 564
[14] SEP 5, p. 564
[15] SEP 5, p. 565
[16] Origen, Omilii la Levitic, III, 8
[17] BBVA, p. 1202
[18] SEP 5, p. 565
[19] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 5
[20] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVII
[21] BBVA, p. 1203
[22] BBVA, p. 1203
[23] BBVA, p. 1203
20 mai
Pictură de Monica Vasiloaia
.
CAPITOLUL 13 – Izvorul curăţirii. Pedepsirea profeţilor mincinoşi.
1: În ziua aceea fiece loc va fi deschis casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului, spre schimbare şi spre curăţire prin stropire.
Fiece loc: „Textul Masoretic: un izvor”[1].
„Pentru Chiril al Alexandriei, tot locul va fi deschis se referă la o evoluţie fericită a Ierusalimului, i. e. a Bisericii. El cunoaşte şi traducerea conformă cu Textul Masoretic şi continuă: Ierusalimul ceresc, Biserica lui Hristos, are în tot locul izvorul Botezului; evreii vor trece de la umbră la adevăr, iar grecii, de la neştiinţă la cunoaştere; Theodoret al Cyrului comentează pasajul cu extinderea din Textul Masoretic şi observă că izvorul de apă se va deschide pentru locuitorii Ierusalimului care trec de la vechiul la noul legământ”[2].
2: Şi va fi în ziua aceea, zice Domnul Sabaot: Numele idolilor le voi stârpi de pe pământ şi amintirea lor nu va mai fi, iar pe profeţii mincinoşi şi duhul cel necurat îi voi lua de pe pământ.
„Textul anunţă abolirea tagmei profeţilor, ca urmare a abuzurilor şi imposturii”[3].
3: Şi fi-va că dacă un om va mai profeţi, atunci tatăl său şi mama sa, cei ce l-au născut, îi vor zice: «Nu vei trăi, fiindcă minciună ai grăit în numele Domnului!»; şi tatăl său şi mama sa, cei ce l-au născut, îl vor împiedica atunci când el va profeţi.
4: Şi va fi în ziua aceea că profeţii vor fi ruşinaţi, fiecare-n propria sa vedenie atunci când profeţeşte; şi cu haină de păr se vor îmbrăca, fiindcă au minţit.
„Părinţii interpretează veşmântul aspru ca semn de penitenţă, pentru profeţiile mincinoase”[4].
5: Şi va zice: Nu sunt profet, fiindcă eu sunt lucrător de pământ, fiindcă om m-a crescut astfel din tinereţile mele.
6: Iar Eu îi voi zice: Ce sunt aceste răni în mijlocul mâinilor tale? Iar el va zice: [Acelea] cu care am fost rănit în casa celui iubit al meu.
„Unii Părinţi au o versiune în casa iubitului meu: fostul profet mincinos îşi atribuie rănile nu inciziilor pe care şi le fac profeţii idolatrii (cf. III Regi 18,28), ci unor lovituri date de rudele/prietenii săi”[5].
Dar, versetul a fost aplicat şi lui Hristos: „Îngerii zic către El, când Hristos le arată urmele cuielor: De unde ai rănile acestea la mâini?, iar Domnul le răspunde: Am fost lovit în casa prietenilor Mei. Căci casa iubită era Israel, care a rănit pe Domnul cu cuie şi cu suliţă. Pentru că îndrăznelile ostaşilor trebuie, cu dreptate, puse pe seama iudeilor, căci ei L-au adus pe Domnul la moarte”[6].
7: Sabie, trezeşte-te-mpotriva păstorilor Mei
şi-mpotriva omului cetăţean al Meu,
zice Domnul Atotţiitorul;
bate păstorul şi risipeşte oile,
iar Eu Îmi voi întoarce mâna-mpotriva celor mici.
Bate păstorul şi risipeşte oile: „text cu rezonanţă în Matei 26, 31”[7].
„Hristos, lovit şi adus pe cruce, a produs izvoarele Noului Testament[8]; de aceea s-a spus despre El: Voi bate păstorul şi oile se vor împrăştia. Era necesar, aşadar, ca El să fie lovit, căci dacă nu ar fi fost lovit şi nu ar fi ieşit din coasta Lui apă şi sânge, noi toţi am pătimi setea cuvântului lui Dumnezeu (cf. Amos 8, 11)”[9].
Continuă cuvântul despre preoţie al Sfântului Grigorie de Nazianz: „De câte ori îmi aduc aminte de Zaharia, mă cutremur de secera pe care a văzut-o (3, 1), la fel şi de cele mărturisite de el împotriva preoţilor. Cu tăcere să se cinstească apoi acele cuvinte pe care le spune despre Iisus [Iosua] preotul cel vestit[10], Preotul cel mare (3, 1-10), pe Care, prin cuvânt, Îl dezbracă de haina cea murdară şi nevrednică şi-L îmbracă cu haina cea preoţească şi strălucitoare, ca şi cuvintele câte le spune proorocul că I le-a grăit lui Iisus îngerul şi I le-a poruncit să le facă – că acestea se referă poate la lucruri mai mari şi mai înalte decât la preoţi în general. În afară de asta, nu mi se pare de mică însemnătate, nici vrednic de puţină frică şi pază, nici faptul că diavolul stătea în dreapta lui Iisus ca să i se împotrivească (3, 1). Dar cine este atât de curajos şi cu suflet de diamant, ca să nu se cutremure şi să nu se înţelepţească singur, când aude cuvintele acelea prin care Zaharia mustră şi învinuieşte cu înverşunare pe preoţi? Glasul păstorilor ce plâng, spune proorocul, pentru că s-a dus măreţia lor; glas de lei ce urlă că au păţit acestea (11, 3). Profetul aproape că aude plânsetele lor, ca şi cum i-ar fi în faţă; şi plânge şi el cu cei ce sufăr. Iar puţin mai jos, mai mustrător şi mai aspru spune: Paşteţi oi date spre junghiere! Cei care le cumpără le junghie şi nu le pare rău; iar cei ce le vând spun: binecuvântat să fie Dumnezeu, că ne-am îmbogăţit! Şi păstorii lor nu sufăr deloc din pricina lor. De aceea nu voi mai cruţa nici Eu pe cei ce locuiesc pământul, zice Domnul Atotputernicul (11, 4-6). Şi iarăşi: Sabie, scoală-te asupra păstorilor! (13, 7). Şi: bateţi pe păstori şi scăpaţi oile (13, 7). Şi: Voi duce mâna Mea asupra păstorilor (13, 7). Şi: S-a întărâtat mânia Mea pe păstori, şi pe miei îi voi cerceta (10, 3). A cuprins, dar, în ameninţarea sa şi pe cei ce stau în fruntea poporului”[11].
8: Şi-n toată ţara fi-va-n ziua-aceea,
zice Domnul,
că două părţi se vor tăia şi vor pieri,
iar cea de-a treia va rămâne-n ea.
„Didim vede aici trei atitudini adoptate de evrei în vremea deportării: unii dintre ei au căzut în idolatrie; alţii au practicat iudaismul, dar s-au comportat rău; alţii i-au fost credincioşi lui Dumnezeu”[12].
9: Pe cea de-a treia parte
prin foc o voi trece;
şi îi voi curăţi
precum se lămureşte-argintul
şi-i voi cerca precum se-ncearcă aurul;
şi numele Mi-l voi chema,
Eu îi voi auzi şi le voi zice:
Poporul Meu este acesta!
Iar ei vor zice:
El, Domnul, Dumnezeul meu!
„Pentru Chiril al Alexandriei şi Theodoret al Cyrului, ultima din cele trei părţi îi reprezintă pe cei ce au crezut în Hristos”[13].
[1] BBVA, p. 1201
[2] SEP 5, p. 558
[3] BBVA, p. 1201
[4] SEP 5, p. 559
[5] SEP 5, p. 559
[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XII, 1
[7] BBVA, p. 1202
[8] Aluzie la scoaterea apei din stâncă de către Moise.
[9] Origen, Omilii la Exod, XI, 2
[10] Cuvântul se mută de la arhiereul Iosua, văzut ca tip, la Arhiereul Iisus Hristos.
[11] Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoţie, LXII-LXIII
[12] SEP 5, p. 560
[13] SEP 5, p. 560
17 mai
Pictură de Monica Vasiloaia
.
CAPITOLUL 12 – Făgăduinţe pentru Ierusalim şi Iuda.
1: Povara cuvântului Domnului asupra lui Israel. Zice Domnul, Cel ce a întins cerul şi a întemeiat pământul şi a plăsmuit duhul omului întru el:
„Zaharia al lui Varahia a învăţat că şi însuşi duhul din noi se modelează (πλάττεσθαι) de către Dumnezeu, arătând fie aducerea din nou a duhului, din ceea ce nu este, la existenţă, de către Dumnezeu, fie remodelarea şi prefacerea lui spre existenţa cea bună. Suflarea cuvântului Domnului peste Israel, zice Domnul, Cel ce a întins cerul şi a întemeiat pământul şi a plăsmuit duhul omului în el. Deci ce vom zice: va fi şi duhul din noi trup, fiindcă e modelat (plăsmuit) când e adus la existenţă sau preschimbat? Iar Cel ce modelează, fiind rugat, e bun pentru cei ce-L doresc”[1]. Desigur, nu vom cugeta duhul ca fiind trupesc, dar el se modelează (plăsmuieşte) întrucât, o dată, e adus la existenţă, iar mai apoi poate să-şi schimbe dispoziţia prin prefacerea spre bine. Duhul se poate îndrepta şi spre rău, dar atunci nu mai putem spune că se modelează de către Dumnezeu, ci e o de-formare liber aleasă. Aproape în acelaşi sens, dar mai puţin limpede, e interpretat versetul şi de alt autor: „ceea ce a plăsmuit înainte, aceea după ce a căzut a creat din nou, arătându-Se El Însuşi în ceea ce a creat, când Cuvântul S-a făcut trup”[2].
2: „Iată, Eu voi face Ierusalimul ca pe nişte uşori ce li se clatină tuturor neamurilor dimprejur, iar în Iudeea va fi împresurare împotriva Ierusalimului.
„Comparaţia se referă la uşorii care se clatină când se trântesc uşile”[3]. „Pentru Chiril al Alexandriei, Ierusalimul este o figură a Bisericii, iar prevestirile de nenorociri şi apoi de salvare anunţă prigonirea Bisericii, dar şi sfârşitul suferinţelor ei”[4].
3: Şi fi-va în ziua aceea că voi face Ierusalimul ca pe o piatră călcată de toate neamurile; tot cel ce o va călca îşi va bate joc de ea, şi toate neamurile pământului se vor aduna laolaltă împotriva lui.
4: În ziua aceea – zice Domnul Atotţiitorul – pe fiece cal îl voi lovi cu spaimă, iar pe călăreţul lui, cu nebunie; dar Îmi voi deschide ochii asupra casei lui Iuda şi pe toţi caii neamurilor îi voi lovi cu orbire.
Îmi voi deschide ochii: „pentru Chiril al Alexandriei şi Didim expresia are sens pozitiv şi indică o atitudine ocrotitoare, plină de iubire şi bunăvoinţă”[5].
5: Iar mai-marii miilor lui Iuda vor zice în inimile lor: «Ne vom afla nouă locuitori ai Ierusalimului întru Domnul Atotţiitorul, Dumnezeul lor».
„Pentru Didim, căpeteniile lui Iuda, adică apostolii lui Hristos, îşi vor afla discipoli printre locuitorii dumnezeieştii cetăţi”[6].
6: În ziua aceea îi voi face pe mai-marii miilor lui Iuda ca pe un tăciune aprins între lemne şi ca pe o făclie de foc în trestie; şi vor mistui, la dreapta şi la stânga, toate popoarele dimprejur, iar Ierusalimul va locui iarăşi prin sine însuşi.
7: Şi Domnul va mântui sfintele locaşuri ale lui Iuda, aşa cum erau ele la-nceput, pentru ca lauda casei lui David şi mândria locuitorilor Ierusalimului să nu se preamărească împotriva lui Iuda.
8: Şi va fi în ziua aceea că Domnul îi va apăra pe cei ce locuiesc Ierusalimul; şi cel slab între ei fi-va-n ziua aceea ca David, iar casa lui David precum casa lui Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor.
9: Şi va fi că-n ziua aceea Eu voi căuta să nimicesc toate neamurile ce vin împotriva Ierusalimului.
10: Iar peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului voi turna duhul darului şi al îndurării; şi ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au batjocorit jucându-se; şi plângere vor face asupră-I, ca pentru cel iubit, şi cu durere se vor văieta, ca pentru un întâi-născut.
„Text mesianic. Verbul [kathorteome] (folosit numai de Zaharia şi numai aici în Vechiul Testament)[7] are un sens foarte nuanţat: a juca (a dansa) înaintea cuiva în derâdere, a insulta prin zeflemisire, a râde de cineva maimuţărindu-l. Este ceea ce vor face ostaşii romani cu Iisus în faţa sinedriului[8] sau când Îi vor pune cunună de spini pe cap, mantie roşie pe umeri şi trestie în mână, e ceea ce vor face iudeii în faţa Celui răstignit, poftindu-l să Se coboare de pe cruce. Evanghelistul Ioan va cita acest text, dar folosind verbul ebraic: Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns (Ioan 19, 37)”[9].
Textul e pus în legătură cu Ioan 19, 37: „De ce te miri că va veni cu Crucea, când El Îşi va arăta atunci şi rănile? Vedea-vor pe [Cel pe] Care L-au împuns, spune profetul. Va face cum a făcut cu Toma (Ioan 20, 27; Luca 24, 39) […] Va arăta rănile şi Crucea ca să arate că El este Acela Care a fost răstignit”[10].
11: În ziua aceea, plângerea în Ierusalim va fi foarte mare, ca plângerea pentru crângul de rodii tăiat în câmpie.
12: Plânge-va ţara pe neamuri şi neamuri:
neamul casei lui David, de-o parte,
şi femeile lor, de-o parte;
neamurile casei lui Natan, de-o parte,
şi femeile lor, de-o parte;
„Natan, fiul lui David (II Regi 5, 14)”[11]; referirea pare a nu fi la profetul omonim, sfetnic al lui David.
„Iudeii, când vor vedea pe Cel pe care L-au împuns (12, 10; Ioan 19, 37; Apocalipsa 1, 7) şi când vor cunoaşte din cruce pe Cel pe care L-au necinstit, să se căiască şi să plângă – Iudeii vor plânge seminţie după seminţie, căci atunci se vor pocăi”[12]. „Când Iudeii care L-au împuns şi L-au batjocorit mai nainte Îl vor vedea, vor plânge seminţie peste seminţie şi vor zice: Acesta-i Cel pălmuit; Acesta-i pe care L-au scuipat în faţă; Acesta-i pe care L-au pus în lanţuri; Acesta-i pe care L-au răstignit după ce L-au batjocorit. Vor spune: Unde să fugim de faţa mâniei Tale? Dar nu vor putea să fugă nicăieri, căci de jur împrejur stau oştile îngereşti”[13]. „Pentru ce se va arăta atunci[14] Crucea şi pentru ce Judecătorul va veni cu ea? Ca să-şi cunoască nebunia lor cei care L-au răstignit, pentru asta le arată acest semn al neruşinării lor. Şi că din această cauză vine cu Crucea, ascultă pe profetul Zaharia, care spune: Atunci vor plânge seminţiile pământului, căci vor vedea pe Cel ce le va învinui şi va cunoaşte păcatele lor”[15].
13: neamul casei lui Levi, de-o parte,
şi femeile lor, de-o parte;
neamul casei lui Şimei, de-o parte,
şi femeile lor, de-o parte.
„Şimei, fiul lui Gherşon (Numerii 3, 21)”[16]; referirea nu e la personajul omonim de la II Regi 16, Şimei fiul lui Ghera. Acela ar putea apărea prin contrast cu David, dar Şimei cel pomenit aici e pus în legătură cu casa lui Levi, în vreme ce fiul lui Ghera era din seminţia lui Veniamin.
14: toate neamurile rămase, fiece neam de-o parte,
şi femeile lor, de-o parte.
[1] Sf. Grigorie Palama, Despre sfânta lumină, 62
[2] Sf. Atanasie cel Mare, Epistole către Serapion, I, 9
[3] BBVA, p. 1201
[4] SEP 5, p. 555
[5] SEP 5, p. 556
[6] SEP 5, p. 556
[7] Folosit, de fapt, de traducătorul în greacă a Cărţii Zaharia.
[8] Nu e nici o legătură directă între ostaşii romani şi Sinedriu! La fel, păzitorii mormântului Domnului sunt străjeri ai Templului, nu ostaşi romani!
[9] BBVA, p. 1201
[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători împărăteşti, Omilia I la Cruce şi la tâlhar, IV – P. G., vol. XLIX, col. 399-408
[11] BBVA, p. 1201
[12] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 41
[13] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 22
[14] Doua Venire a lui Hristos.
[15] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători împărăteşti, Omilia I la Cruce şi la tâlhar, IV
[16] BBVA, p. 1201
Ana Usca 
Comentarii recente