Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 3

PSALMUL 3 – Al lui David; când fugea de dinaintea fiului său Abesalom.

Istoria lui David, izgonit din Ierusalim de către fiul său Abesalom, e relatată în II Regi, cap. 15.  „O fugă fericită de la faţa celor care se scoală împotriva noastră devine prilej pentru biruinţă asupra vrăjmaşilor”[1].

„Cu acest psalm începe grupul psalmilor lui David. Anumiţi specialişti îl socotesc ca aparţinând temei Un cântec al dimineţii, alţii consideră că se referă la situaţia slujitorilor templului după o noapte de veghe”[2].  „Cuvintele introductive: Psalm al lui David. Acesta este primul psalm cu această indicaţie din Psaltire. În cartea sa Vechiul Testament, Edmond Jacob afirmă: Foarte mulţi psalmi sunt înfăţişaţi ca aparţinând regelui David; ştim că acest rege era dotat cu calităţi poetice şi muzicale deosebite […], că a compus poeme […] şi că a rânduit el însuşi liturghia cultului […]; aceste indicii nu sunt însă de ajuns pentru a-i atribui toţi psalmii în fruntea cărora e pomenit; unii dintre aceştia se referă la existenţa Templului din Ierusalim, iar alţii menţionează împrejurări istorice şi psihologice care cu greu pot fi asimilate cu cele în care trăia regele Iudei (vezi Jacob, E., Vechiul Testament, tradus de Cristian Preda, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993). De fapt, [parte din – n. n.] psalmii atribuiţi lui David au fost compuşi, după toate probabilităţile, între secolele XI î. Hr. şi II î. Hr., ceea ce exclude posibilitatea apartenenţei lor unui singur autor”[3].  „Acest psalm, în care alternează tristeţea cu încrederea în Dumnezeu, e folosit drept cântare de seară la ritualul sinagogal al evreilor aşkenazi, iar în ritul bizantin e primul din cei şase psalmi ai Utreniei”[4].  „Pentru Grigore al Nyssei aluziile istorice din titlurile psalmilor au un scop spiritual: prezentând personaje de imitat sau de evitat, ele îndeamnă la virtute şi îi acuză pe vicioşi. Aici, Abesalom este văzut ca o imagine a răului: momentele revoltei lui sunt echivalate în acest sens: revolta împotriva propriului tată = omul însuşi e autorul răului care îl chinuie; Abesalom se apropie de concubinele tatălui său = corupţia îl aruncă pe om în puterea răului; David fuge din faţa fiului său = dacă nu poţi înfrunta răul e mai bine să fugi pentru a prinde putere; Abesalom e spânzurat pe lemn= păcatele au fost bătute în cuie pe lemnul Crucii; Abesalom e ucis de trei suliţe = vrăjmaşul de pe urmă e nimicit de misterul Treimii (55)”[5].

1: Doamne, de ce s-au înmulţit cei ce mă necăjesc?

Mulţi se ridică împotriva mea,

2: mulţi îi spun sufletului meu:

„Nu-i este lui mântuire întru Dumnezeul lui”…

Vrăjmaşii caută să ne facă să deznădăjduim de mântuire, spre a înceta orice lucrare în vederea dobândirii aceleia.

3: Dar Tu, Doamne, Tu eşti ocrotitorul meu,

Tu eşti slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.

„Slava mea, gr. δόξα μου, ebr. kebhodhi: în Biblie, termenul, referitor la Dumnezeu, semnifică manifestarea Prezenţei glorioase şi binefăcătoare a Celui transcendent, într-un mod la limita exprimabilului (mai concret, e metaforizată în nor, foc etc.). Numai Dumnezeu o poate împărtăşi omului (cf. Psalmul 8, 6; Ieremia 2, 11)”[6].

La sfârşitul versetelor 3, 5 şi 8 „găsim (în varianta lor ebraică) termenul obscur selah[7], tradus în Septuaginta διαψάλμα, iar în [Biblia lui Şerban] strigare. Este vorba probabil de indicaţii pentru cel care cânta psalmul”[8].  Termenul apare şi la alţi psalmi, însă nu vom mai face menţiunea de fiecare dată.  În legătură cu termenul selah, „cei mai mulţi cred că e vorba de o poză sau o modificare de ton a cântării. El apare în Psaltire de 71 de ori (Abatele Gimarey)”[9].

4: Cu glasul meu către Domnul am strigat

şi El m-a auzit din muntele Său cel sfânt.

„Cu glasul meu către Domnul am strigat: cu glasul interior, cel mai intim şi cel mai intens (Augustin). ♦ Oprire[10]: Grigore al Nyssei presupune că, printr-o iluminare a Duhului, David primeşte revelarea misterului Pătimirii. Se înveşmântează în Persoana Domnului şi exclamă… (50)”[11].

„Muntele sfânt este Sionul, unde Domnul Se făcea prezent înconjurat de heruvimi (Abatele Gimarey)”[12].

Rugăciunea stăruitoare e auzită şi, cu ajutorul harului, sunt alungaţi cei ce uneltesc împotriva noastră, adică diavolii.

5: Eu m-am culcat şi am adormit;

sculatu-m-am, că Domnul mă va ocroti.

„Sf. Iustin, [Fer.] Augustin şi alţii consideră că David a pronunţat aceste cuvinte ca tip [al lui] Iisus Hristos, Care trebuia într-o zi să iasă din mormânt; Biserica, de asemenea, a inserat acest verset în liturghia de Paşti (Abatele Gimarey)”[13].

„Culcatu-m-am… m-am trezit: în afară de sugestia evidentă de trecere de la angoasă la încredere, s-a presupus că poate fi vorba şi de o revenire cultuală la un rit, prezent şi în alte zone din Semiluna fertilă, dar şi din Grecia etc.: credinciosul petrecea noaptea în templu, aşteptând un răspuns al divinităţii (cf. III Regi 3, 4-16). O interpretare mesianică – la Rabbi Berakhia, sec. al IV-lea d. Hr.: David aţipit este trezit la lumina interioară prin cuvintele lui Nathan; tot astfel comunitatea care stă aţipită în faţa cuvintelor profeţilor se trezeşte la venirea regelui Mesia (Com. la Ps. 3, 6, apud Ravasi, I, 115). Începând cu Clement Romanul (Ad Cor. 26, 2) şi Iustin (Apol. I, 38, 5), Părinţii aplică acest verset lui Hristos mort şi înviat, cu atât mai mult cu cât verbul care traduce ebr. a se trezi, gr. εξεγείρω, are, încă de la Eschil, şi sensul de a se ridica din morţi şi a fost redat aici în Vulgata prin exsurrexi. Origen consideră că Domnul Îşi istoriseşte adormirea, vremea când, la pătimire, sufletul i-a fost despărţit de trup sau, mai exact, a încetat să se slujească de instrumentul său trupesc”[14].

E o anticipare a învierii drepţilor, adormiţi întru nădejdea mântuirii; iar învierea lor are ca pârgă, desigur, învierea Domnului:  „Domnul a rămas pe lemn aproape până seara, iar către seară L-au îngropat, pentru ca apoi să învieze a treia zi”[15].  „Învierea din morţi a lui Hristos a fost ca o trezire din somn”[16].

6: Nu mă voi teme de miile de popoare

care-mprejur mă împresoară.

Prin popoarele de aici sunt arătate duhurile vrăjmaşe. „De jur împrejur înseamnă înainte, îndărăt, la dreapta şi la stânga. Deci dracii dau năvală asupra noastră de dinainte, când ne vrăjesc prin înfăţişările materiei; de dinapoi, când stârnesc amintirea păcatului, prin gândurile ce le-am avut mai demult; de la stânga, când tulbură sufletul prin patimile trupeşti şi neînfrânate; şi de la dreapta, când dau năvală asupra sufletului prin mândrie şi slavă deşartă”[17].

7: Ridică-Te, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu,

că Tu i-ai bătut pe toţi cei ce fără pricină mă duşmănesc,

dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit.

Ridică-Te, Doamne sau „Scoală-Te, Doamne: expresie antropomorfică frecventă prin care psalmistul pare a voi să-I atragă atenţia lui Dumnezeu. Era şi strigătul arhaic de război, când israeliţii plecau la luptă având în mijlocul lor Chivotul legământului (cf. Numeri 10, 35)”[18] „A zdrobi dinţii fiarelor înseamnă a le face nevătămătoare”[19].

În versetele 7-8 se arată că „siguranţa este dată de încrederea în Dumnezeu; profetic, Hristos este Cel care vorbeşte, ştiind că duşmanii Îi vor cere răstignirea (Origen)”[20].  Mântuirea implică şi Învierea Domnului şi zdrobirea puterilor vrăjmaşe; Învierea e sugerată prin spusa: Ridică-Te, Doamne.

8: A Domnului este mântuirea

şi peste poporul Tău binecuvântarea Ta.

Mântuirea şi binecuvântarea: „chiar dacă în text ambele vin de la Dumnezeu, cărturarul evreu Raşi (sec. al XI-lea d. Hr.) atrage atenţia că izbăvirea vine numai de la Dumnezeu, dar şi poporul trebuie să-L binecuvânteze pe Dumnezeu”[21].

Dumnezeu e invocat ca Mântuitor, cu certitudinea că poate face aceasta (să mântuiască). Poporul Său, în lumina scrierilor Noului Testament, vom spune că e alcătuit din mulţimea celor ce au primit credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos.

---

[1] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, II, 11

[2] PSALM, p. 372

[3] PSALM, p. 372

[4] SEP 4/I, p. 45

[5] SEP 4/I, p. 46

[6] SEP 4/I, p. 46

[7] סלה

[8] PSALM, p. 372

[9] PSALM, p. 372 [Ş. A. D.]

[10] Indicaţie absentă la Anania.

[11] SEP 4/I, p. 46

[12] PSALM, p. 372 [Ş. A. D.]

[13] PSALM, p. 372 [Ş. A. D.]

[14] SEP 4/I, p. 46

[15] Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, VII, 16

[16] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, X

[17] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 21

[18] SEP 4/I, p. 47

[19] PSALM, p. 372 [Ş. A. D.]

[20] SEP 4/I, p. 46

[21] SEP 4/I, p. 47