Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 25

PSALMUL 25 – Al lui David.

„Psalmistul face apel la judecata lui Dumnezeu, în care şi-a pus încrederea. Deşi pare o afirmare oarecum prezumţioasă a propriei nevinovăţii, accentul psalmului cade pe dragostea faţă de locul prezenţei lui Dumnezeu între oameni şi pe dorinţa de a vedea slava lui Dumnezeu”[1].

1: Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat;

şi, întru Domnul nădăjduind, nu voi slăbi.

„După Eusebiu, virtutea lui David este un amestec de umilinţă, blândeţe şi uitare a ofenselor”[2].

2: Cearcă-mă, Doamne, pune-mă la încercare;

aprinde-mi rărunchii şi inima.

„În sensul: Încearcă-le prin foc. După Sfântul Macarie cel Mare, acesta e focul Duhului Sfânt, Cel ce i-a făcut pe Sfinţii Apostoli să vorbească în limbi, Cel ce l-a insuflat şi iluminat pe Apostolul Pavel, Cel ce i S-a arătat lui Moise în rugul aprins, Cel ce l-a prins pe profetul Ilie în carul de foc, Cel ce l-a inspirat pe David să scrie acest verset”[3].  „Rărunchii era consideraţi sediul pasiunilor, iar inima, sediul minţii, voinţei şi afectelor superioare. Cf. şi Apocalipsa 2, 23. ♦ Eusebiu: Cererea nu izvorăşte din slavă deşartă, ci din dorinţa de a fi purificat”[4].

„Este un foc al Duhului care înflăcărează inimile; acest foc (i)material şi divin luminează sufletele şi le încearcă, precum (focul încearcă) aurul curat în cuptor (Proverbe 17, 3); el mistuie răutatea, după cum (focul mistuie) trestia şi spinii”[5].

3: Că mila Ta este-n faţa ochilor mei

şi-ntru adevărul Tău am bineplăcut.

4: În adunarea deşertăciunii n-am şezut

şi cu cei ce calcă fărădelegea n-am intrat.

5: Urât-am adunarea făcătorilor de rău

şi cu cei necredincioşi nu voi şedea.

Vom zăbovi cu aceştia doar în măsura în care i-am putea întoarce din calea lor, nu spre a consimţi la aceea.   Cuvintele Psalmistului sunt „asemenea cu a zice: Nu mi-aş îndrepta vreodată ochii minţii spre astfel de sfaturi, nici n-aş primi vreodată în inimă cugetările viclene ale acestei impietăţi”[6].

6: Spăla-voi întru nevinovăţie mâinile mele

şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne,

„Versetele 6-12 au devenit rugăciunea liturgică pe care preotul o rosteşte în timp ce-şi spală mâinile la începutul Sfintei Liturghii”[7].  „Chiril al Ierusalimului echivalează spălarea mâinilor cu puritatea faptelor (Cat. 23, 2). ♦ voi înconjura: la unele celebrări, preoţii înconjurau altarul dănţuind – este un străvechi gest liturgic, păstrat până astăzi în ritualul căsătoriei din ritul bizantin. ♦ Pentru Origen, altarul este contemplaţia; pentru Augustin, este altarul de pe pământ şi altarul din cer, unde Marele nostru Preot stă înaintea lui Dumnezeu”[8].

7: ca să aud glasul laudei Tale

şi să povestesc toate minunile Tale.

Propovăduirea Evangheliei.

8: Doamne, iubit-am frumuseţea casei Tale

şi locul unde sălăşluieşte slava Ta.

Cuvinte prin care se arată Biserica.  „Pentru Origen, locul Domnului este pacea sufletului”[9].

9: Să nu-mi nimiceşti sufletul împreună cu cei necredincioşi

şi nici viaţa mea cu vărsătorii de sânge,

10: în ale căror mâini e fărădelege

şi-a căror dreaptă e plină de mită.

Mită: „Substantivul din text e la plural; el poate însemna şi camătă, sau orice fel de bunuri obţinute pe cale necinstită”[10].  „Nu trebuie să ne îndoim că tot cel ce face parte dintre cei ce s-au sfinţit, având virtutea ca pe o casă, dacă iese din sfinţenie, va fi pierdut şi va fi supus pedepselor care vin pentru cei ce suferă o viaţă neînfrânată şi de nevindecat”[11].

11: Dar eu întru nerăutatea mea am umblat;

mântuieşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte.

12: Că piciorul meu a stat întru dreptate;

în adunări Te voi binecuvânta, Doamne.

În adunări (en ekklisies) anunţă preamărirea lui Dumnezeu în biserici.  „Ieronim interpretează: calea dreaptă este Hristos Însuşi”[12].

---

[1] SEP 4/I, p. 95

[2] SEP 4/I, p. 95

[3] BBVA, p. 644

[4] SEP 4/I, p. 96

[5] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXV, 9

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII

[7] BBVA, p. 644

[8] SEP 4/I, p. 96

[9] SEP 4/I, p. 96

[10] BBVA, p. 644

[11] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVII

[12] SEP 4/I, p. 97