Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 58

PSALMUL 58 – Pentru sfârşit: Nu nimici! (Un psalm) al lui David pentru o inscripţie pe stâlp, când Saul a trimis şi i-a urmărit casa, ca să-l ucidă.

Istoria e cuprinsă în I Regi 19, 11-12.  Este „rugăciunea unui om încolţit de duşmani. Pentru mulţi Părinţi, David prooroceşte în acest psalm pătimirea lui Hristos. După Augustin, ceea ce s-a întâmplat cu trupul lui Hristos se întâmplă şi cu noi: duşmanii, adică diavolul şi îngerii săi, continuă să lucreze. Grigore al Nyssei […] comentează astfel: Acest psalm este foarte adânc. Titlul îl închină Biruitorului îndelung-răbdător (cf. Psalma iuxta Haebreos: Victori ut non disperdas), care nu vrea să nimicească. Preamăreşte răbdarea supremă şi blândeţea Celui care e mereu gata, din iubire, să-i copleşească cu bunuri pe duşmanii care I-au făcut tot răul cu putinţă: nu-i omorî/nimici. După o lungă şi dureroasă rătăcire în căutarea Cuvântului, se vor întoarce seara (v. 6), adică la sfârşitul timpului. Iar în dimineaţa (v. 16) zilei veşnice, fără de sfârşit, voi cânta (este un viitor care se referă la veşnicie) biruinţa şi îndurarea Ta”[1].

1: Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule,

şi de cei ce se scoală împotriva mea mântuieşte-mă;

2: izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelege

şi de oamenii vărsărilor de sânge mântuieşte-mă!

3: Că, iată, ei mi-au vânat sufletul,

cei tari mi-au stat împotrivă.

Nu-i nici fărădelegea mea, Doamne, şi nici păcatul meu;

Ultimul stih, literal: „Nici nelegiuirea mea, nici păcatul meu. Părinţii atrag atenţia că numai Hristos putea spune aceasta”[2].

4: eu în afara nelegiuirii mi-am îndreptat alergarea;

scoală-Te întru întâmpinarea mea şi vezi.

„Aşadar, fără patimă trupească, să împlinim cu uşurinţă modul de viaţă din ceruri”[3].

5: Şi Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel,

ia aminte să cercetezi toate neamurile;

să nu ai milă de nimeni din cei ce lucrează fărădelege.

6: Ei se vor întoarce seara şi vor flămânzi ca nişte câini

şi vor umbla-mprejurul cetăţii;

7: iată, din gura lor urlete vor scoate

şi sabie le este pe buze; căci (zic ei) cine i-a auzit?

„Unii exegeţi cred că aceasta poate fi întrebarea psalmistului. În realitate, ea este o întrebare-blasfemie a oamenilor păcătoşi”[4]. La fel e comentat şi în SEP 4.

8: Iar Tu, Doamne, vei râde de ei,

Tu de nimic vei face toate neamurile.

„Eusebiu pune versetul în paralel cu Psalmul 2, 1-4: oricât s-ar agita duşmanii, Dumnezeu râde de ei”[5].

9: O, Tu, Puterea mea, spre Tine voi veghea,

că Tu, Dumnezeule, Tu eşti ocrotitorul meu.

„Augustin interpretează astfel: Cu cât mă apropii de Tine, sunt mai puternic; cu cât mă îndepărtez de Tine, cu atât mă prăbuşesc. În De Civitate Dei 12, 6, cu privire la îngerii răzvrătiţi, spune că: ei nu au voit să-şi păzească puterea în Dumnezeu.  Ilarie face o apropiere cu cuvintele lui Iisus: Tată, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu (Luca 23, 46)”[6].

10: O, Dumnezeul meu, mila Ta mă va cuprinde;

Dumnezeu mi-o va arăta în mijlocul vrăjmaşilor mei.

„Aşadar, puterea de a păzi în noi liniştea din minte şi inimă, din care nasc toate virtuţile, ne vine din ajutorul Domnului, care a dat şi poruncile şi care, strigat de noi neîncetat, alungă de la noi uitarea păcătoasă, care strică liniştea inimii, ca apa focul”[7].

11: Să nu-i omori, ca nu cumva să uite ei vreodată legea Ta;

risipeşte-i cu puterea Ta

şi doboară-i, Doamne, Tu, apărătorul meu.

Dumnezeu e chemat asupra vrăjmaşilor dar, totodată, e şi o rugăciune pentru aceştia, ca şi cum s-ar cere o amânare a sfârşitului lor, spre a li se da timp de pocăinţă.  „Grigore al Nyssei (2, XVI): Nu-i ucide, ci scoate-i din adâncurile răului la viaţa în duh! […] Dacă omul ar fi nimicit, lucrarea lui Dumnezeu ar deveni inutilă. Numai păcatul va pieri”[8].

12: Păcat al gurii lor e cuvântul buzelor lor;

fie ei prinşi în trufia lor!;

din blestem şi din minciună se va vesti nimicirea lor,

13: întru mânie le va fi nimicirea, şi ei nu vor mai fi;

şi vor cunoaşte că Dumnezeu este Stăpânul lui Iacob, al marginilor pământului.

14: Ei se vor întoarce seara şi vor flămânzi ca nişte câini

şi vor umbla-mprejurul cetăţii;

„După Grigore al Nyssei (2, XVI), cel care trăieşte în cetate, acela este om, dar cel care, printr-o viaţă nedemnă, se îndepărtează de asemănarea cu Dumnezeu, acela trăieşte afară din cetate, îşi pierde înfăţişarea de om şi se aseamănă cu un animal”[9].

15: se vor împrăştia ca să mănânce,

iar dacă nu se vor sătura, vor murmura.

Acestea sună mai apropiat de un blestem, totuşi.

16: Iar eu îi voi cânta puterii Tale

şi mă voi bucura dimineaţa de mila Ta,

că Te-ai făcut ocrotitorul meu.

„Bucuria din zori e referită de mulţi Părinţi la bucuria Învierii lui Hristos”[10].

17: Tu eşti ajutorul meu, Ţie Îţi voi cânta,

că Tu, Dumnezeule, Tu eşti ajutorul meu,

Tu, Dumnezeul meu, Tu eşti mila mea.

Alipirea dreptului de Dumnezeu.

---

[1] SEP 4/I, p. 163

[2] SEP 4/I, p. 163

[3] Sf. Macarie Egipteanul, Epistola

[4] BBVA, p. 679

[5] SEP 4/I, p. 164

[6] SEP 4/I, p. 164

[7] Isichie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute, 99

[8] SEP 4/I, p. 164

[9] SEP 4/I, p. 164

[10] SEP 4/I, p. 165