Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 61

PSALMUL 61 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David pentru Iditun.

„Numai la Dumnezeu îşi află omul liniştea şi izbăvirea, cu condiţia să I se supună. Pornind de la nişte împrejurări vitrege din istoria unui om sau a poporului, psalmul e un îndemn la această încredere”[1].

1: Oare nu lui Dumnezeu i se va supune sufletul meu?

Că de la El îmi este mântuirea;

„Sfântul Simeon Noul Teolog: Cel ce s-a rupt cu totul de lume se socoteşte pe sine ca fiind într-un pustiu neumblat şi plin de fiare sălbatice; atunci când se simte ameninţat, întrebarea devine strigăt către Dumnezeu, aşa cum altădată au strigat Daniel, cei trei tineri sau Manase”[2].   „Profetul a spus pricina pentru care se sileşte să se supună: pentru că mântuirea îi este de la Dumnezeu. Creatorului îi este propriu de a se îngriji de siguranţa făpturilor Sale”[3].  „Precum se linişteşte marea tulburată când se varsă untdelemn în ea, furtuna ei fiind biruită de calitatea aceluia, aşa şi sufletul nostru se umple de o linişte fericită când se toarnă în el dulceaţa Duhului Sfânt”[4].  „Atunci cel ce se luptă va vedea pe vrăjmaş risipindu-se prin numele sfânt şi închinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vânt, sau ca fumul ce se mistuie, împreună cu nălucirile lui”[5].

2: fiindcă El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu

şi ocrotitorul meu, şi mai mult nu mă voi clătina.

„Dumnezeul nostru este Fiul lui Dumnezeu. Acelaşi este şi Mântuitor al neamului omenesc; El este Cel care sprijină neputinţele noastre, Cel care potoleşte în sufletele noastre clătinarea care ne vine de la ispite”[6].  „Firea omului, fiind alcătuită, a fost clătinată de păcat şi trebuie negreşit să se desfacă, încât fiind refăcută iarăşi de Meşterul care a zidit-o la început, să dobândească tăria şi puterea de a nu se mai desface şi de a rămâne neatacată, pentru a nu mai cădea a doua oară”[7].

3: Până când vă năpustiţi asupra unui om?

Voi toţi ucideţi,

ca şi cum v-aţi năpusti asupra unui zid povârnit,

asupra unui gard surpat.

4: Dar ei s-au sfătuit să-mi alunge cinstea,

alergat-au întru minciună:

cu gura mă binecuvintează, dar cu inima mă blesteamă.

„Psalmistul vorbeşte aici de puternica uneltire a demonilor; că aleargă împotriva noastră, însetând de pierderea noastră”[8].

5: Dar tu, suflete al meu, lui Dumnezeu supune-te,

că de la El îmi vine puterea de a îndura,

6: că El e Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu,

Ocrotitorul meu, şi de aici nu mă voi strămuta.

„Adevărata răbdare şi adevărata linişte nu pot fi dobândite fără o condiţie esenţială: smerenia inimii (Sfântul Ioan Gură de Aur)”[9].

7: În Dumnezeu e mântuirea mea şi slava mea;

El este Dumnezeul ajutorului meu,

în Dumnezeu e nădejdea mea.

8: Nădăjduiţi în El, voi, toată adunarea poporului;

în faţa Lui revărsaţi-vă inimile,

Dumnezeu este ajutorul nostru.

„Un vas care a avut în el, mai înainte, un lichid rău mirositor nu poate primi în el parfumul dacă nu e bine spălat. Aşadar, trebuie să vărsăm din noi cele ce erau mai înainte (şi să ne spălăm – n. n.), ca să putem să primim pe cele pe care vrem să le punem”[10].

9: Dar fiii oamenilor sunt deşerţi,

fiii oamenilor sunt mincinoşi în cumpenele de a le fi altora nedrepţi;

din deşertăciune sunt toţi laolaltă.

„Text dificil, tradus în diferite feluri. Formularea de faţă urmează punctuaţia din ediţia Rahlfs. Fiii oamenilor sunt fii ai deşertăciunii, cei ce iubesc vanitatea, trufia şi minciuna; ei se înşală unii pe alţii, ca într-un fel de deprindere, prin balanţe şi greutăţi duble, prin bani falşi, prin acte contrafăcute. Deprinderea lor fiind un viciu, ei refuză să se lase convinşi de contrar, refuzând astfel apropierea de Dumnezeu. Textul Masoretic e mult simplificat: (fiii oamenilor) dacă se urcă în balanţă, toţi împreună sunt mai puţin decât o suflare”[11].  „Pentru Theodoret, talgerele cântarului sunt o imagine a nestatorniciei”[12].

„Fiecare din noi are în ascunsul sufletului lui un cântar, făcut de Cel Ce ne-a creat, cu care putem deosebi natura lucrurilor”[13].  „Mincinoşi sunt fiii oamenilor, care stau în cumpănă de-a face nedreptate. Dar Dumnezeu păstrează pe seama fiecăruia ceea ce este drept”[14].

10: Nu vă puneţi nădejdea în nedreptate

şi nu tânjiţi după jaf;

de-ar curge-n valuri bogăţia, inima să nu v-o apropiaţi.

„Cel care socoteşte că bogăţia adunată din nedreptate îi este prilej îndestulător pentru a fi puternic şi a stăpâni se aseamănă cu un bolnav care-şi pune sănătatea trupului în creşterea bolii. […] Curgătoare este natura bogăţiei. Trece pe lângă cei ce o au mai repede ca torentul”[15].

11: Dumnezeu a vorbit o dată, eu două lucruri am auzit:

că puterea e a lui Dumnezeu, şi a Ta, Doamne, este mila;

Dumnezeu a vorbit o dată: Ambrozie parafrazează Evrei 1, 1 sq.: Dumnezeu a vorbit în multe feluri, dar în chip desăvârşit, prin Fiul. […] Numai Hristos a deschis urechea omului la înţelegerea misterelor, a rupt peceţile Cărţii şi a dezlegat enigmele profeţilor (cf. Apocalipsa 5, 5).  Pentru Ieronim, e vorba de un singur mesaj al lui Dumnezeu pe care omul îl aude din cele două Testamente”[16].

12: că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.

„Este cu putinţă ca cineva să grăiască o dată, dar în acea o dată să fie multe cele spuse. […] Pentru a nu nedreptăţi, este bună frica; iar pentru cel ce a alunecat o dată în păcat, ca să nu cadă în deznădejde, îi este bună nădejdea în mila lui Dumnezeu. Puterea este a lui Dumnezeu, iar mila tot de la El”[17].

---

[1] SEP 4/I, p. 168

[2] BBVA, p. 682

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 2

[4] Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 35

[5] Isichie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute, 20

[6] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 2

[7] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 3

[8] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 3

[9] BBVA, p. 682

[10] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 4

[11] BBVA, p. 682

[12] SEP 4/I, p. 169

[13] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 4

[14] Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 125

[15] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 5

[16] SEP 4/I, p. 170

[17] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XIII, 5