Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 62

PSALMUL 62 – Un psalm al lui David, când se afla el în pustia Iudeii.

„Dorul după Dumnezeu. Psalmul este folosit frecvent în oficiile liturgice de dimineaţă”[1].  Referitor la titlu: „După Ilarie, David în pustiu, îndreptat spre cele dumnezeieşti, Îl prefigurează pe Hristos şi pătimirea Lui. Dumnezeu este Dumnezeul lumii întregi, dar este Dumnezeul meu (v. 1) pentru că Îl cunosc”[2].

1: Dumnezeule, Dumnezeul meu, spre Tine caut dis-de-dimineaţă;

însetat-a de Tine sufletul meu;

de câte ori i-a fost trupului meu dor de tine

în pământ pustiu şi neumblat şi fără apă!

„Versetul consună cu Psalmul 118, 148. Dis-de-dimineaţă (în revărsatul zorilor, când se iveşte aurora) este timpul când omul din parabola lui Iisus a ieşit să  tocmească lucrători pentru via sa; de aici, slujba utreniei, când monahii sunt adunaţi la rugăciune (Sfântul Ioan Casian)”[3].  Versurile 3-4: „Atât sufletul cât şi trupul, întreaga fiinţă umană tânjeşte după Dumnezeu atunci când simte că împrejuru-i e doar uscăciune”[4].

2: Aşa m-am arătat eu Ţie în locaşul Tău cel Sfânt,

ca să-Ţi văd puterea şi slava.

3: Că mila Ta e mai bună decât viaţa;

buzele mele Te vor lăuda.

4: Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea

şi întru numele Tău voi ridica mâinile mele.

„Ridicarea mâinilor către Domnul, ca act cultic, este atestată şi în Ieşirea 17, 11 şi urm.; Psalmi 142, 6; I Timotei 2, 8. gestul, însoţit de rugăciune, se practică şi astăzi în anumite momente liturgice”[5].

5: Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu,

şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.

6: De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu,

în aurori am cugetat la Tine,

7: că Tu ai fost ajutorul meu

şi întru umbra aripilor tale mă voi bucura.

Spune acestea „pentru că sufletele cele vrednice prin părtăşia reală cu Duhul, primesc încă de acum arvuna şi pârga bucuriei şi veseliei celei duhovniceşti, de care se vor împărtăşi Sfinţii în împărăţia lui Hristos”[6].

8: Lipitu-s-a sufletul meu de Tine,

dreapta Ta m-a ocrotit.

„Luând aminte la adâncul inimii, vei vedea cu uşurinţă ceea ce cauţi, pentru că sufletul răpit de iubire la culme nu se mai poate întoarce la cele dinapoi”[7].  „Nu ne va fi de ajuns deci spre deplina bucurie şi spre sfinţenie, la care ne ridică simţirea lui Hristos Care ne sfinţeşte, să fim primiţi în rol de mlădiţe. Pe lângă aceasta, mai trebuie să urmăm Lui în mod sincer, printr-o iubire desăvârşită şi neîncetată”[8].

9: Iar ei în zadar au umblat după sufletul meu,

intra-vor în cele mai de jos ale pământului,

10: da-se-vor în ascuţişul săbiei,

fi-vor ei porţii pentru vulpi.

11: Dar regele se va veseli în Dumnezeu;

lăudat va fi tot cel ce se jură întru El,

că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.

Putem vedea aici o anticipare a Judecăţii celei de obşte.  Cât priveşte regele, „pentru mulţi dintre Părinţi, acesta este Hristos. ♦ tot cel ce jură întru El: tot cel care Îl recunoaşte pe Hristos ca rege (Ilarie)”[9].

---

[1] SEP 4/I, p. 170

[2] SEP 4/I, p. 170

[3] BBVA, p. 683

[4] BBVA, p. 683

[5] BBVA, p. 683

[6] Sf. Macarie Egipteanul, Cuvinte despre rugăciune, 1

[7] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 2

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, X, 2

[9] SEP 4/I, p. 171