Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 10

Pictură de Monica Vasiloaia

.

CAPITOLUL 10 – Binefaceri dumnezeieşti. Pedepse pentru idolatri. Întoarcerea lui Israel.

 

1: Cereţi de la Domnul ploaie

la vreme timpurie şi târzie!

Domnul a făcut alaiuri cereşti

şi ploaie îndesată le va da,

fiecăruia iarbă-n poiană.

Alaiuri cereşti: termenul grec este φαντασία, tradus de SEP 5 prin străfulgerări: „Ieronim presupune că Septuaginta a folosit acest cuvânt pentru a exprima măreţia extraordinară a binefacerilor divine. Părinţii greci înţeleg termenul în sensul de fulgere, punându-l în legătură cu spaima sau cu lumina, cu străfulgerarea adevărului dumnezeiesc în inteligenţa omului”[1].

2: Că idolii grăit-au doar palavre

şi vrăjitorii doar vedenii mincinoase

şi vise mincinoase au grăit

şi mângâieri deşarte-au îmbiat;

de-aceea s-au şi dus, ca nişte oi,

şi de necazuri s-au umplut,

că nici o vindecare nu era.

Idolii: „literal: cei ce rostesc oracole. Textul Masoretic: terafimii, termen folosit şi în Facerea 31, 19: idoli mici, de lemn, zeităţi casnice, cărora idolatrii le atribuiau o facultate oraculară”[2].

„O oglindă murdară nu poate reflecta frumuseţea chipului, iar sufletul care se lasă copleşit tot timpul de griji lumeşti şi pe care-l întunecă patimile ce izvorăsc din plăcerile cărnii nu va fi în stare nici el să primească în sine luminile Duhului Sfânt. Căci nu orice vis se schimbă îndată în proorocie, cum zice Zaharia proorocul”[3].

3: Mânia Mea s-a-ntărâtat

împotriva păstorilor,

dar Eu pe miei îi voi veghea;

şi Domnul Dumnezeu Atoateţiitorul,

El va veghea asupra turmei Sale –

casa lui Iuda –

şi îi va face ca pe-un cal al Său

bine-ntocmit pentru război.

„Printr-o spectaculoasă răsturnare de imagine, turma cea blândă devine cal războinic, de pe care Domnul Îşi pregăteşte biruinţa asupra călăreţilor din versetul 5; lupta se duce de deasupra mieilor, împreună cu ei şi pentru ei”[4].

4: Din şaua lui a căutat,

din şaua lui a rânduit bătaia,

din şaua lui şi arcul mânios,

din şaua lui se va stârni

tot cel făcut să-alunge de istov.

„E greu de spus dacă e vorba de Dumnezeu sau de Iuda. Comentatorii patristici spun că războiul va fi purtat de Dumnezeu, care-i va lua din seminţia lui Iuda pe învingători”[5].

5: Şi fi-vor ei precum războinicii

ce calcă tina-n drumuri la război

şi în război s-or rândui,

fiindcă Domnul e cu ei;

şi fi-vor întru totul ruşinaţi

acei ce călăresc pe cai.

6: Voi întări casa lui Iuda

şi voi mântui casa lui Iosif

şi le voi face aşezare;

căci i-am iubit, iar ei vor fi

precum erau când încă nu-i gonisem,

căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor,

Cel ce-i va auzi.

Prin casa lui Iosif  este indicat aici Regatul de Nord sau Israel.

7: Şi fi-vor ei

precum războinicii lui Efraim,

şi inima li se va bucura precum de vin;

şi fiii lor, văzând, s-or veseli

şi inima le va sălta-ntru Domnul.

8: Semn le voi da şi-i voi primi-nlăuntru,

căci Eu îi voi răscumpăra

şi ei s-or înmulţi

precum erau la număr înainte.

9: Şi îi voi semăna printre popoare;

cei depărtaţi şi-or aminti de Mine

şi-şi vor hrăni copiii

şi-apoi se vor întoarce.

10: Şi Eu din nou îi voi întoarce

din ţara Egiptenilor

şi-i voi primi de la Asirieni

şi-i voi aduce-n Galaad

şi în Liban

şi dintre ei nici unul nu va fi

lăsat în părăsire.

11: Şi ei vor trece printr-o mare-ngustă

şi valurile vor lovi în mare

şi-adâncurile râurilor vor seca

şi dusă fi-va-n depărtare

toată trufia Asirienilor

şi dus va fi sceptrul Egiptului.

Începutul versetului: „reiterarea drumului lui Israel prin Marea Roşie”[6].

12: Iar Eu i-oi întări pe ei

în Domnul, Dumnezeul lor,

şi-n numele Acestuia se vor lăuda,

zice Domnul.

În acestea, este anticipată adunarea poporului lui Dumnezeu, în paralel cu nimicirea popoarelor ce se vor împotrivi întoarcerii poporului.


[1] SEP 5, p. 548

[2] BBVA, p. 1199

[3] Sf. Vasile cel Mare, Epistole, 210, VI

[4] BBVA, p. 1199

[5] SEP 5, p. 549

[6] BBVA, p. 1200

17 responses to this post.

  1. […] şi folosind cuvinte alese, Raul ne istorisi detaliat ultimele sale experienţe, cu plusurile şi […]

  2. […] că aşa nu mai merge, Violeta decise să se […]

  3. […] Theodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Schtiel, Mirela Pete, Carmen, Ilarie, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin […]

  4. […] se intreba Iubirea,” dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?” Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse: “Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in […]

  5. […] tuturor: Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Anavero, Anaavero, Alex Mazilu, A Usca, Ana Usca, And-roxa, Androxa, Ca-ius, Caaius, Caius, Clipe de Cluj, Gabi123, Gabitu, Gabi Savitsky, […]

  6. […] Ştiaţi că florile teiului sunt de fapt stelele pe care noi le zărim noaptea printre […]

  7. […] iubit conducato…Perversiuni « … on Multumesc iubit conducato…Comentarii la Cartea… on Multumesc iubit conducato…Povestea teiului, pa… on Atentie!!! – Udrea […]

  8. […] Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Ilarie, Caius, Vania, Rokssana, Mesterul Manole, Hai ca se poate, Androxa, G1b2i3, Gabriela, Zina, Schtiel, Theodora, Alex, Luna patrata, Shayna, Bogdan Onin, Marin, […]

  9. […] Adina Hutanu, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu,  Ana Birchall, Ana Usca, Ana-Maria, Andrei, Aurora Scarlet, Auzi Carmen?, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, Bețivul de […]

  10. […] Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 10 – Ana Usca […]

  11. […] tuturor: Adrian Voicu, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Ana Usca, Anavero, Androxa, Caius, Clipe de Cluj, Flavius, Gabi123, Gabitu, Gabriela Savitsky, Gabriela […]

  12. […] Andrei, Bogdan Onin, Caius, Calin, Cati, Costin, Cristi, Gabriela, Ilarie8, Vania, Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Androxa, Zina, Luna patrata, Marin, Mel, Nea Costache, Nelinistitu’, Vali, Florin, Raza de […]

  13. […] si ireali : Sophie ,  Achilianu ,  Alex , Alice ,  Amuleta , Ana U , Androxa, Arhetipal , Inceputuri , Gabi , Suflet ,  Costin , Cristi , Lillee ,   Daniel , Deea , […]

  14. […] Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 10 – Ana Usca […]

  15. […] un alt dar!”[6].  „Evagrie comentează episodul în Tratatul practic 26: Darurile potolesc ranchiuna. Urmează referirea la Facerea 32. El recomandă călugărului să dăruiască o masă de […]

  16. […] glas ca de tunet se înţelege învăţătura cea împărătească a Apostolilor. Se poate vedea că acolo, […]

Lasă un comentariu