Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 14

Pictură de Monica Vasiloaia

.

CAPITOLUL 14 – Vremuri apocaliptice. Întoarcerea neamurilor la Domnul.

 

 

            „Ultimul capitol din Cartea lui Zaharia este o apocalipsă condensată, care dezvăluie ce se va petrece când vor veni zilele Domnului. În manuscrisele greceşti e împărţit în două paragrafe: războiul tuturor neamurilor împotriva Ierusalimului, care va fi urmat, în mijlocul unor răsturnări cosmice, de venirea Domnului ca împărat peste întreg pământul (versetele 1-11), apoi prăbuşirea duşmanilor şi urcarea la Ierusalim a tuturor celor care vin să se închine Domnului, la Sărbătoarea Corturilor (versetele 12-21). Prin acest capitol, Zaharia se înscrie în seria marilor cărţi profetice, fiind comparabil cu Ieremia 37-38 [30-31 TM] şi Iezechiel 38-39, precum şi cu pasaje eshatologice din Noul Testament, cum ar fi Matei 24-26 şi Apocalipsa 21-22. O lectură istorică permite interpretarea cap. 14 ca o dezvăluire a ceea ce avea să se întâmple în istoria lui Israel la întoarcerea din exil, cu reconstruirea Templului şi reluarea cultului, dar lexicul este şi acela al unei viziuni a sfârşitului timpurilor îngăduind interpretarea urcării la Ierusalim ca o prefigurare a zilei Judecăţii eshatologice, cu adunarea în Ierusalimul ceresc a popoarelor care-L vor recunoaşte pe Domnul ca Împărat”[1].

1: Iată, vin zilele Domnului, şi prăzile vor fi împărţite în mijlocul tău.

„E vorba de prăzile luate din Ierusalim de către duşmani, care şi le împart chiar în mijlocul cetăţii. Didim pune slăbiciunea Ierusalimului pe seama deportării unei jumătăţi de populaţie (cf. versetul 2). Chiril al Alexandriei găseşte aici explicaţia versetului din finalul capitolului precedent şi actualizează textul, raportându-l la situaţia evreilor după moartea lui Iisus pe cruce: purificarea prin foc a unei treimi (13,6-9) se împlineşte prin nimicirea Ierusalimului. Targumul însă inversează situaţia: Israel este acela care îşi va împărţi, în mijlocul Ierusalimului, prada luată de la neamuri”[2].

2: Şi voi aduna toate neamurile la război împotriva Ierusalimului; şi cetatea va fi luată şi casele vor fi jefuite şi femeile vor fi pângărite; jumătate din cetate va merge în robie, dar cei rămaşi ai poporului Meu nu vor pieri din cetate.

„Cu privire la acest verset, Theodor al Mopsuestiei identifică rămăşiţa cu Macabeii, a căror râvnă va atrage o nouă ocrotire a lui Dumnezeu asupra Ierusalimului. Pentru Chiril al Alexandriei, cei rămaşi sunt cei care au scăpat la distrugerea Ierusalimului de către romani, sau creştinii, cetăţeni ai Ierusalimului de Sus”[3].

3: Şi Domnul va ieşi şi Se va bate cu neamurile acelea aşa cum S-a bătut în ziua de război.

„Targumul şi unii interpreţi creştini, [precum] Ieronim, consideră că bătălia prin excelenţă a lui Dumnezeu este înfrângerea lui Faraon la Marea Roşie”[4].

4: Şi-n ziua aceea Îi vor sta picioarele pe muntele Măslinilor – care se află-n faţa Ierusalimului, spre răsărit -; şi muntele Măslinilor se va despica: jumătate spre răsărit şi jumătate spre apus: o foarte mare prăpastie; şi jumătate din munte se va pleca spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi.

„Comentatorii creştini, [cum ar fi] Chiril al Alexandriei, pun în legătură versetul cu sfâşierea vălului Templului şi cutremurul de la moartea lui Iisus (Matei 27,51 şi locurile paralele)”[5].

5: Iar valea munţilor Mei va fi astupată; valea munţilor se va lipi până la Iasod; astupată va fi, aşa cum a fost astupată în zilele cutremurului, în zilele lui Ozia, regele lui Iuda; iar Domnul, Dumnezeul meu, va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.

„Astuparea (umplerea) prăpastiei dintre cele două jumătăţi ale muntelui despicat simbolizează încetarea idolatriei şi restaurarea monoteismului, unul din semnele timpului mesianic. Cutremurul (menţionat şi de Amos 1, 1) a fost consemnat de istoricul Iosif Flaviu”[6]. „Versetul este enigmatic şi a fost interpretat felurit. Dintre Părinţi, Theodor al Mopsuestiei comentează sensul literal: un cutremur, evocând în mod hiperbolic mânia lui Dumnezeu. Chiril al Alexandriei dă o interpretare alegorică: munţii se vor crăpa ca pietrele după moartea lui Iisus, cu trimitere la Matei 27,50-52. Pasajul ar vesti schimbarea în bine a celor care au avut inima de piatră. ♦ Regele Ozia uzurpase rolul de preot (cf. II Paralipomene 26,16-18) şi a fost pedepsit cu semne de lepră pe frunte. Didim remarcă însă că textele nu amintesc vreun cutremur de pământ. O menţiune poate fi găsită totuşi în Amos 1,1, precum şi la Iosif Flaviu (AI IX, 10,4), în armonie cu tradiţia rabinică ce stabileşte o legătură între Zaharia 14,5 şi vina lui Ozia. ♦ […] toţi sfinţii cu El: […] Pentru Eusebiu, sfinţii sunt ucenicii lui Iisus (DE VI, 18,43); pentru Chiril al Alexandriei, care consideră că aici este vorba de Ziua Judecăţii de Apoi, aceştia sunt cei cu inima curată”[7].

6: Şi va fi că-n ziua aceea nu va fi lumină; nici frig, nici ger

„Pentru Eusebiu (DE X, 7), acest verset este o prevestire limpede a zilei Pătimirii Domnului (cf. Matei 27,45 – întunericul şi Ioan 18,18 – frigul)”[8].

7: nu va fi pentru o zi; şi ziua Îi va fi cunoscută Domnului; nici zi, nici noapte, dar spre seară va fi lumină.

Acestea sunt privite ca anticipări ale patimilor Domnului: „Aşadar, Hristos a fost răstignit pentru noi. A fost judecat noaptea; era frig (Ioan 18, 18) şi de asta se afla alături jeratic. A fost răstignit în ceasul al treilea (Marcu 15, 25). Întuneric s-a făcut din ceasul al şaselea până la al nouălea ceas (Matei 27, 45); de la ceasul al nouălea a fost iarăşi lumină. Au fost oare scrise de profeţi şi aceste fapte? Să căutăm! Profetul Zaharia spune: Şi se va întâmpla că în ziua aceea nu va fi lumină; şi va fi o zi întreagă frig şi ger – frigul din pricina căruia se încălzea Petru (Ioan 18, 18) – şi ziua aceea va fi cunoscută Domnului. – Pentru ce asta? Oare Domnul nu cunoaşte pe celelalte zile? Sunt multe zile, dar aceasta este ziua răbdării Domnului, pe care a făcut-o Domnul (Psalmi 117, 23). – Şi ziua aceea va fi cunoscută Domnului şi nu va fi nici zi, nici noapte. Ce taină cuprind cuvintele profetului? Ziua aceea nu va fi nici zi, nici noapte. Ce zi vom putea-o numi aşa? Evanghelia, care ne povesteşte faptul, ne dezleagă taina. Nu era zi, căci soarele, la fel ca şi noaptea, n-a luminat de la răsărit până la apus şi s-a făcut întuneric în mijlocul zilei de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Deci întunericul a fost la mijloc; iar Dumnezeu a numit întunericul noapte (Facerea 1, 5). Pentru aceasta nu era nici zi, nici noapte, căci n-a fost toată ziua lumină ca să o numească zi, şi nici n-a fost toată ziua întuneric, ca să o numească noapte, ci după ceasul al nouălea soarele a luminat. Şi acest fapt îl spusese mai dinainte profetul. După ce a spus: şi nu va fi nici zi, nici noapte, a adăugat: şi către seară va fi lumină. Vezi cât de exacte sunt mărturiile profeţilor? Vezi cât de adevărate sunt cele scrise mai înainte?”[9].

8: Şi-n ziua aceea va ieşi apă vie din Ierusalim; jumătate din ea spre marea cea dintâi, şi jumătate spre marea cea de-apoi; aşa va fi în vară şi-n primăvară.

În apa vie este din nou văzut Hristos, aşa cum Însuşi a spus, în Ioan 7,37-39, sau Duhul Sfânt, nedespărţit de Fiul.

„Cele două mări, una apropiată şi una îndepărtată […], sunt interpretate de Ieronim ca fiind Marea Moartă şi Marea Mediterană. Marea Moartă va deveni şi ea rodnică[10]. Pentru Chiril al Alexandriei, sunt Israel şi credincioşii veniţi dintre neamuri – Dumnezeu le împărtăşeşte tuturor darul Duhului. ♦ vara şi primăvara: Textul Masoretic are vara şi iarna. Perechea de cuvinte apare la fel în Facerea 8,22, unde Dumnezeu făgăduieşte restabilirea ciclurilor naturii după potop; la fel şi în Psalmul 73/74,17. Chiril socoteşte neglijabilă diferenţa de aici dintre ebraică şi greacă, deoarece harul este acelaşi în toată vremea”[11].

9: Şi Domnul fi-va Împărat peste tot pământul; în ziua aceea va fi un singur Domn, iar numele Său, unul,

„Este vorba de domnia universală şi veşnică a lui Mesia”[12].

10: înconjurând întreg pământul; şi pustia, de la Gheba până la Rimon, spre miazăzi de Ierusalim. Iar Rama va rămâne pe locul ei. De la poarta lui Veniamin până la locul primei porţi, până la poarta colţurilor şi până la turnul lui Hananeel şi până la teascurile regelui

Gheba era situată la 10 kilometri nord de Ierusalim, iar Rimon în partea de sud a Iudeei. „Cele două axe indicate de finalul versetului, est-vest şi nord-sud, corespund extinderii oraşului în vremea lui Neemia. Se presupune că aşa va fi şi Ierusalimul eshatologic”[13].

11: vor locui ei într-însul; şi nu va mai fi nici un blestem şi va locui Ierusalimul fără nici o frică.

Nu va mai fi nici un blestem: „Pentru Chiril al Alexandriei, nimic nu va mai fi acolo străin de Dumnezeu. Pentru Theodoret, aceasta înseamnă că nu va mai exista cult al idolilor”[14].

12: Şi aceasta va fi căderea cu care Domnul va lovi toate popoarele, câte s-au războit împotriva Ierusalimului: trupurile li se vor usca stând pe picioare şi ochii li se vor scurge din găvane şi limba li se va usca în gură.

13: Şi-n ziua aceea fi-va mare îngrozire peste ei de la Domnul; fiecare se va apuca de mâna vecinului său, şi mâna lui se va încleşta cu mâna vecinului său.

14: Iuda, şi el, se va bate în Ierusalim. Şi se va aduna puterea tuturor popoarelor de primprejur, aur şi argint şi haine din belşug.

„Pentru Theodor al Mopsuestiei, Iuda, sub cârmuirea lui Zorobabel, îşi biruie duşmanii, ia tot ce-i bun la ei, făcându-şi din aceasta propria bogăţie. Pentru Chiril, Iuda îi simbolizează pe cei îndreptăţiţi în Hristos; ei vor aduna bogăţia unor bunuri nu materiale, ci spirituale, cereşti şi veşnice”[15].

La Origen, text uşor diferit, cu exegeza ce derivă firesc: „Arată că bogăţiile veacului de faţă nu sunt ale noastre, proprii, ci străine. Căci ele trec şi se duc ca umbra (Psalmi 143, 4). Iar proprii sunt acele bogăţii despre care profetul spune: Şi spre tine voi aduna bogăţiile neamurilor”[16]. Sunt vizate, desigur, bogăţiile duhovniceşti.

15: Şi aceasta va fi căderea cailor şi a catârilor şi a cămilelor şi a asinilor şi a tuturor vitelor ce se află în aceste tabere, pe potriva acestei căderi.

16: Şi va fi că oricâţi vor rămâne din toate neamurile care-au venit împotriva Ierusalimului, aceştia se vor sui în fiecare an să se închine Împăratului, Domnului Atotţiitorului, şi să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.

„Ca un corolar al restaurării universale, chiar şi foştii adversari ai lui Israel (cu excepţia Egiptenilor şi a celor ca ei) vor fi chemaţi la sărbătoarea Corturilor, în luna octombrie a fiecărui an, celebrare a belşugului şi veseliei, instituită de Domnul (Deuteronom 16, 13)”[17].  „Pentru Origen şi alţi Părinţi este prefigurată astfel urcarea lui Iisus către Ierusalimul ceresc împreună cu cele două popoare, evreii şi convertiţii dintre neamurile păgâne”[18].

„Zice că se vor sui cei ce au rămas la închinarea marelui Împărat şi spre împlinirea sărbătorii corturilor”[19].

17: Şi va fi că oricâţi din toate neamurile pământului nu se vor sui la Ierusalim să se închine Împăratului, Domnului Atotţiitorului, chiar şi aceştia vor fi adăugaţi celorlalţi.

18: Iar dacă neamul Egiptului nu se va sui, nici nu va veni, atunci fi-va peste ei căderea cu care Domnul va lovi toate neamurile ce nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.

„Sărbătoarea de trei ori dorită a înfigerii corturilor vom socoti că este învierea tuturor corpurilor, care au ca pârgă pe Hristos”[20].

19: Acesta va fi păcatul Egiptului şi păcatul tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea facerii corturilor.

20: În ziua aceea, pe frâul fiecărui cal va fi [scris]: «Sfinţenie Domnului Atotţiitorului»; iar căldările vor fi în casa Domnului precum cupele în faţa jertfelnicului.

Sfinţenie Domnului Atotţiitorului: „În ziua aceea totul devine sfânt, obiecte, oameni şi animale”[21].  Căldările: „E vorba de căldările în care se fierbea carnea rămasă din jertfe şi din care se înfruptau preoţii”[22].

21: Şi fiecare căldare în Ierusalim şi în Iuda va fi sfântă Domnului Atotţiitorului; şi toţi cei ce jertfesc vor veni şi vor lua din ele şi vor fierbe în ele; şi-n ziua aceea nu va mai fi Canaanean în casa Domnului Atotţiitorului”.

„În mentalitatea vremii, Canaanean era echivalent cu negustor, cămătar, schimbător de bani; împotriva acestora Se va ridica Iisus în Templu (Matei 21, 12-13; Marcu 11, 15; Luca 19, 45-46; Ioan 2, 14-16)”[23].

Cu viziunea curăţirii casei Domnului se încheie Cartea Profetului Zaharia. În ce ne priveşte, această zi a curăţiei o putem vedea numai în dimensiune eshatologică, atunci când vom intra în lumina cea neînserată.

---

[1] SEP 5, p. 561

[2] SEP 5, p. 561

[3] SEP 5, p. 561

[4] SEP 5, p. 561

[5] SEP 5, p. 562

[6] BBVA, p. 1202

[7] SEP 5, pp. 562-562

[8] SEP 5, p. 563

[9] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 24

[10] Afirmaţia poate fi acceptată doar în înţelesul său duhovnicesc, de vreme ce în Marea Moartă nu trăieşte nicio vietate.

[11] SEP 5, p. 563

[12] SEP 5, p. 564

[13] SEP 5, p. 564

[14] SEP 5, p. 564

[15] SEP 5, p. 565

[16] Origen, Omilii la Levitic, III, 8

[17] BBVA, p. 1202

[18] SEP 5, p. 565

[19] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 5

[20] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVII

[21] BBVA, p. 1203

[22] BBVA, p. 1203

[23] BBVA, p. 1203