Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 143

PSALMUL 143 – Al lui David; cu privire la Goliat.

 

Istoria lui David şi Goliat e relatată în I Regi, capitolul 17.  Referirea la Goliat apare doar în Septuaginta.

 

1: Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul meu,

Cel ce-mi învaţă mâinile pentru luptă

şi degetele pentru război.

„Se ştie că David l-a lovit pe Goliat cu praştia, după care i-a smuls sabia din teacă şi i-a tăiat capul. Fericitul Ieronim, interpretând alegoric, spune că diavolul a fost omorât cu propria sa armă”[1].

2: El e Mila mea şi Scăparea mea,

Ocrotitorul meu şi Izbăvitorul meu,

Apărătorul meu; în El am nădăjduit,

în El, Cel ce pe poporul meu sub mine îl supune.

3: Doamne, ce este omul, că i Te-ai făcut cunoscut?

sau fiul omului, că-l iei în seamă?

„Cassiodor interpretează: Dumnezeu i S-a făcut cunoscut omului când i-a apărut în smerenia Întrupării”[2].

4: Omul cu deşertăciunea se aseamănă,

zilele lui ca umbra trec.

5: Doamne, apleacă cerurile şi Te pogoară;

atinge-Te de munţi, şi ei vor fumega.

„Fericitul Ieronim: Doamne, Tu nu poţi mântui acest lucru nevrednic, care este omul, decât dacă Tu Însuţi Îţi asumi nevrednicia lui. Oaia Ta cea rătăcită nu poate fi îngrijită dacă Tu n-o vei purta pe umeri”[3].  „După interpretarea lui Eusebiu, Cuvântul Însuşi a coborât (cf. Ioan 1, 14), fiindcă omul, chiar dacă Dumnezeu îl învaţă să lupte, nu are destule puteri împotriva vrăjmaşilor săi”[4].

„Deci M-am pogorât, zice, plecând cerurile. Căci nu se putea aştepta să urcaţi voi acolo. Dar în timp ce rabd să fiu şi să convieţuiesc cu voi, prindeţi-vă mai repede de viaţă, curăţiţi-vă prin credinţă, până când este prezent Cel ce ştie şi poate să miluiască. Căci voi pleca şi Mă voi sui iarăşi acolo unde voi nu puteţi să veniţi. Căci, chiar de veţi căuta pe Dăruitorul mântuirii, nu-L veţi afla, odată ce aţi lăsat să treacă timpul potrivit, prin întârzierea voinţei”[5]. Cuvântul ne cere să nu amânăm a pune început vieţuirii în Hristos; altfel, Mântuitorul e prezent până la sfârşitul istoriei şi în lumea de aici, în Biserica Sa.

6: Cu fulger fulgeră-i şi risipeşte-i!

Săgeţile Tale trimite-le, şi-i vei tulbura.

7: Dintru înălţime trimite-Ţi mâna,

scoate-mă şi izbăveşte-mă din ape multe,

din mâna fiilor străinilor,

„Atanasie, Ilarie, Augustin spun că mâna aceasta este Hristos”[6].

8: a căror gură deşertăciune a grăit

şi a căror dreaptă e dreapta nedreptăţii.

„Deşertăciune: după Theodoret, e vorba de hule; în Septuaginta, termenul desemnează adesea idolii”[7].

„Strânge la Tine simţurile mele; fă-mă ca să uit toate cele lumeşti, dă-mi ca să alung degrab şi să dispreţuiesc închipuirile ticăloşilor”[8].

9: Dumnezeule, cântare nouă îţi vom cânta,

în psaltire cu zece strune Îţi vom cânta, Ţie.

„Cântarea nouă este expresie de recunoştinţă (Ioan Gură de Aur, Theodoret). Pentru Eusebiu şi Cassiodor, e simbolul vieţii noi”[9].

10: Celui ce regilor le dai mântuire,

Celui ce pe David, robul Tău, îl mântuieşti de sabie rea.

11: Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna fiilor străinilor,

a căror gură deşertăciune a grăit

şi a căror dreaptă e dreapta nedreptăţii,

12: ai căror fii sunt ca nişte mlădiţe

adânc răsădite în propria lor tinereţe,

ale căror fiice sunt înfrumuseţate,

împodobite precum un chip în templu.

13: Cămările lor sunt pline,

vărsându-se din una în alta;

oile lor, cu mulţi miei, umplu porţile când ies,

14: boii lor sunt graşi,

gard căzut nu se află, nici vreo scurgere,

nici vreo strigare în uliţele lor.

„(Fiii) lor… (fiicele) lor… etc.: Textul Masoretic are noştri/noastre, descriind prosperitatea poporului israelit ca urmare a eliberării de duşmani şi a binecuvântării lui Dumnezeu. În Septuaginta perspectiva este total schimbată: prosperitatea celor nelegiuiţi este pusă în contrast cu fericirea poporului care Îl are ca unică avuţie pe Domnul, lucru afirmat în versetul 15”[10].

15: Ei l-au fericit pe poporul care o duce astfel;

dar fericit e poporul al cărui Dumnezeu e Domnul.

Poporul Domnului dobândeşte bunuri netrecătoare, chiar dacă în viaţa de aici ne pare uneori că belşugul s-ar fi dăruit celor ce nu-l meritau. Dar toate cele ale lumii acesteia vor trece, pe când darurile duhovniceşti nu se vor lua în veci de la noi.

---

[1] BBVA, p. 780

[2] SEP 4/I, p. 336

[3] BBVA, p. 780

[4] SEP 4/I, p. 336

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 3

[6] SEP 4/I, p. 336

[7] SEP 4/I, p. 336

[8] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, III, XLVIII, 5

[9] SEP 4/I, p. 336

[10] SEP 4/I, p. 337