Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 150

PSALMUL 150 – Aliluia.

 

„Această doxologie finală adresează invitaţia tuturor oamenilor şi muzicanţilor să se alăture la preamărirea Domnului Dumnezeu”[1].  „Psaltirea, numită în ebraică Sepher tehillim, Cartea laudelor, se încheie în mod firesc cu această laudă fără de sfârşit, în care îndemnul Lăudaţi răsună de treisprezece ori. Lauda universală este reluată în Apocalipsă – cf. mai ales 15, 3-4; 19, 4-8. După Grigore al Nyssei (I, 9), mulţimea nenumărată a tuturor perfecţiunilor celor aleşi va fi pentru Dumnezeu ca o muzică alcătuită din diverse instrumente, un concert de armonii şi melodii. După ce au fost enumerate trâmbiţa, harfa şi alăuta, sunetul mai vesel al chimvalelor îi evocă pe îngeri şi comuniunea noastră cu ei. Acest ultim psalm îndeamnă orice spirit să-L laude pe Dumnezeu; foloseşte simboluri pentru că nu există limite pentru lauda lui Dumnezeu şi imaginile se epuizează fără a reuşi să o exprime (Eusebiu de Cezareea)”[2].

 

1: Lăudaţi-L pe Dumnezeu întru sfinţii Lui,

lăudaţi-L întru tăria puterii Lui.

2: Lăudaţi-L întru puterile Lui,

lăudaţi-L după mulţimea slavei Lui.

„Prin aceste cuvinte este exprimată tăria puterii, care constă în virtute. Şi stăpâniile lui Dumnezeu arată că firea nu mai este tiranizată de răutate, când puterea omenească poate să-I aducă laudă lui Dumnezeu după mulţimea măririi Lui”[3].

3: Lăudaţi-L în glas de trâmbiţă,

lăudaţi-L în psaltire şi-n alăută.

„Prin această introducere a trâmbiţelor imită armonia universului, care este organ al lui Dumnezeu prin tonul felurit al melodiei. Iar cuvântul, printr-un înţeles figurat, se numeşte psaltire şi alăută. […] Iar coardele puse în acest instrument muzical ar putea fi rezistenţa şi tăria faţă de răutate a fiecărei virtuţi în parte. Prin rezistenţa aceasta se ajunge la o cântare de ansamblu, amestecând chimvalul cu coardele, când sunetul chimvalelor trezeşte râvna pentru cântarea cea dumnezeiască”[4].

4: Lăudaţi-L în timpane şi în horă,

lăudaţi-L în strune şi în flaute.

Flaute: „Literal: organe, adică orice fel de instrumente muzicale. În Psalmul 136, 2 a fost tradus prin harpe. Aici vecinătatea cuvântului strune (instrumente cu coarde) solicită categoria instrumentelor de suflet (altele decât trâmbiţa)”[5].  Aceeaşi opţiune (strune – fluier) şi în SEP 4.

5: Lăudaţi-L în ţimbale bine răsunătoare,

lăudaţi-L în ţimbale de strigare.

„Strigare: e vorba de aclamaţia liturgică de la sărbători”[6].

În acest mod arată „apropierea firii noastre de îngeri. Căci unirea firii îngereşti cu cea omenească, atunci când firea omenească se întoarce la destinaţia ei primordială, va alcătui acel glas dulce de mulţumire, prin acordul celor două firi. Şi una prin cealaltă, şi una împreună cu cealaltă, vor cânta necontenit un imn lui Dumnezeu, pentru iubirea Lui de oameni. Acest lucru este arătat în text prin unirea unui chimval cu altul. Un chimval este firea cea mai presus de lume a îngerilor, celălalt chimval este făptura cea cuvântătoare a oamenilor. Dar păcatul a despărţit cele două chimvale. Când iubirea de oameni a lui Dumnezeu le va face pe amândouă să se armonizeze iarăşi între ele, atunci va răsuna acea cântare de laudă alcătuită din amândouă împreună”[7].

6: Toată suflarea să-L laude pe Domnul!

Aliluia!

„Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, că în glas de trâmbiţă va învia pe morţi.  Lăudaţi-L pe El în psaltire, pentru că limba este psaltirea Domnului.  Şi în alăută lăudaţi-L pe El; prin alăută să înţelegi gura, în care Duhul loveşte cu pana. În timpane şi în horă lăudaţi-L pe El; prin sunetul pe care-l scoate pielea timpanului, Duhul arată Biserica, care cugetă la învierea trupului. În strune şi organe lăudaţi-L pe El; Duhul spune că trupul nostru este un organ muzical, iar nervii trupului sunt strune, prin care trupul a primit  o tensiune armonioasă şi scoate sunete omeneşti când este atins de Duhul. Lăudaţi-L pe El în chimvale răsunătoare; Duhul spune că limba este chimval, care răsună când buzele sunt lovite. Toată suflarea să laude pe Domnul, pentru că Dumnezeu a ajutat toată suflarea pe care a făcut-o”[8].  „Lăudaţi pe Domnul în glas de trâmbiţă înseamnă: prin pomenirea învierii, care va fi anunţată prin trâmbiţă, precum s-a scris. Lăudaţi-l pe El în psaltire şi chitară, adică prin limba noastră şi prin gură, lovindu-le cu duhul ca cu un plectru (pană). Lăudaţi-L în tobă şi alăută, adică în trup şi suflet de la cere, ca de la o alăută, străbat cererile la Dumnezeu. Lăudaţi-L în strune şi organe, adică în inimă şi în toate măruntaiele şi în toate fibrele dinăuntru, pe care le-a numit organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, adică prin buze, prin care se împletesc melodiile armonioase ale psalmodierii”[9].

---

[1] PSALM, p. 401

[2] SEP 4/I, pp. 345-346

[3] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I,  9

[4] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I,  9

[5] BBVA, p. 785

[6] SEP 4/I, p. 346

[7] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I,  9

[8] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 41, 4

[9] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 70