Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 147

PSALMUL 147 – Aliluia. Al lui Agheu şi Zaharia.

 

„Corespunde Psalmului 147, 12-20 din Textul Masoretic. Mulţi Părinţi (Atanasie, Cassiodor, Ieronim etc.) interpretează etimologic numele Ierusalimului: vederea păcii”[1].

 

1: Laudă-L pe Domnul, Ierusalime,

laudă-L pe Dumnezeul tău, Sioane,

2: că El a întărit stâlpii porţilor tale,

El i-a binecuvântat pe fiii tăi în tine;

El a întărit stâlpii porţilor tale: „Cf. Neemia 3, 3.6.13-15 (repararea porţilor şi punerea zăvoarelor de către Neemia)”[2].

3: El, Cel ce pace a pus la hotarele tale

şi cu fruntea grâului te-a săturat,

„Fericitul Ieronim: Vedeţi că nimic nu consună cu adevărul istoric. Care stâlpi ai porţilor, de vreme ce acestea au fost distruse de duşmani?  Care fii în tine, de vreme ce Ierusalimul va rămâne ca o casă pustie (Luca 13, 35)?  Care pace la hotare, de vreme ce prin cetate au trecut războaie?  Care fruntea grâului, de vreme ce se ştie că Ierusalimul nu are grâul cel mai bun?  Toate acestea duc la concluzia că interpretarea textului nu poate fi decât alegorică: stâlpii sunt profeţii inspiraţi de Dumnezeu, prin a căror poartă Vechiul Testament intră firesc în cel Nou. Cât despre fruntea grâului, Domnul Iisus e bobul de grâu care a căzut în pământ şi ne-a adus nouă roadă multă (cf. Ioan 12, 24)”[3].

Pace a pus la hotarele tale: SEP 4 traduce: El îţi pune drept hotare pacea şi explică: „Există şi interpretarea mai banală: El pune la hotarele tale pacea. Am adoptat însă soluţia mai conformă cu comentariile Părinţilor. De exemplu, Chiril al Ierusalimului: Regii neamurilor, care locuiesc într-un ţinut sau altul, îşi au limitele stăpânirii lor. Numai adevărata sfântă Biserică universală are, în toată lumea, o putere fără limite. Dumnezeu i-a pus, după cum este scris, pacea drept hotar (Cateheze, ed. Citta Nuova, 8, p. 44, apud Mortari, nota ad loc.). ♦ [fruntea], lamura: literal: grăsimea. Cf. Ioan 6, 51 (Eu sunt Pâinea vie). Pentru Augustin, aceasta denumeşte Pâinea coborâtă din cer (Ioan 6)”[4].

4: Cel ce graiul Său i-l trimite pământului

– cât de repede aleargă cuvântul Său! -,

Repede aleargă cuvântul Său: „Cf. Isaia 55, 10-11; Apocalipsa 19, 13. Părinţii văd în acest stih o prevestire a răspândirii Evangheliei”[5].

5: Cel ce dă zăpadă ca lâna

şi negura o presară precum cenuşa;

6: El gheaţa Şi-o azvârle ca pe dumicaţi

– în faţa gerului Său cine va sta? -;

Dumnezeu stăpâneşte, desigur, şi asupra naturii, dar suntem tentaţi să vedem aici în primul rând lucrări duhovniceşti.

7: El cuvântul Şi-l va trimite şi-i va topi,

vântul Său va sufla şi apele vor curge.

8: Cuvântul Său i-l vesteşte lui Iacob,

îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel.

Încă o dată, prin Israel înţelegem pe toţi cei ce-L vor primi pe Hristos Dumnezeu.

9: Nu astfel a făcut oricărui neam

şi nici nu le-a arătat judecăţile Sale.

Dar Dumnezeu Îşi va descoperi tuturor neamurilor judecăţile Sale, în măsura în care neamurile vor dori să ştie despre ele.

---

[1] SEP 4/I, p. 342

[2] SEP 4/I, p. 342

[3] BBVA, p. 783

[4] SEP 4/I, p. 343

[5] SEP 4/I, p. 342

 

Publicitate