Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 105

PSALMUL 104 – Aliluia.

„Acesta este primul din seria psalmilor în al căror titlu se află Aliluia (Alliluia în transcriere grecească), cuvânt ebraic care însemnează Lăudaţi pe Domnul. Ca şi Psalmii 77 şi 105, acesta rememorează, în linii mari, evenimentele petrecute în istoria fiilor lui Israel de la Avraam până la intrarea în Canaan; dar, spre deosebire de aceia, textul său evită să menţioneze şi abaterile poporului de la poruncile Domnului, limitându-se la binefacerile revărsate de Acesta asupra aleşilor Săi”[1].  „Psalm de învăţătură, asemănător cu Psalmii 77 şi 105, care evocă faptele minunate ale lui Dumnezeu în istoria poporului ales. Referindu-se la mulţimea verbelor care îndeamnă la aducerea de laudă şi mulţumire, Eusebiu remarcă: Îngerii, după câte ştim, nu au altă ocupaţie decât să-L laude pe Dumnezeu. Şi cei desăvârşiţi nu au dorinţă mai mare decât să facă din toată viaţa lor o laudă adusă lui Dumnezeu”[2].

1: Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi-I numele,

vestiţi între neamuri lucrurile Lui.

2: Cântaţi-I şi lăudaţi-L,

povestiţi toate minunile Sale!

3: Lăudaţi-vă întru numele Său cel sfânt,

veselească-se inima celor ce-L caută pe Domnul;

„Dar pe Domnul Îl caută cel ce cade cu tot gândul şi cu o dispoziţie fierbinte la Dumnezeu şi depărtează tot înţelesul lumii din cauza cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu care se dau de rugăciunea necontenită şi curată”[3].

4: căutaţi-L pe Domnul şi vă întăriţi,

pururea căutaţi-I faţa.

„După Eusebiu, a-L căuta pe Dumnezeu înseamnă a îndrăgi tot ce se referă la El, a te gândi mereu la El, a medita mereu la lucrurile lui Dumnezeu, a fi mereu în legătură cu El prin rugăciune şi fapte bune. ♦ […] căutaţi faţa Lui: credinţa a găsit-o deja, dar nădejdea o caută încă; iubirea o găseşte prin credinţă, dar totodată caută să ajungă la vederea ei […]. Cu cât iubirea Îl găseşte pe Dumnezeu, cu atât mai mult Îl caută (Augustin)”[4].

„Aşadar, din cele spuse am înţeles ce anume trebuie căutat şi răspunsul este acesta: să caut fără oprire. Căci între căutare şi aflare nu-i nici o deosebire, ci dobânda pe care o câştig din căutare este tocmai căutarea însăşi. Vrei cumva să ştii şi folosul şi în ce timp să căutăm pe Domnul? Îţi spun: viaţa întreagă. Căci întreaga viaţă nu este altceva decât timp de căutare. Căci nu-i bine să căutăm pe Domnul numai la o anumită şi hotărâtă vreme, ci vremea cu adevărat potrivită de a căuta pe Domnul constă în a nu ne opri din această căutare”[5].

5: Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care El le-a făcut,

de semnele Lui şi de judecăţile gurii Sale.

„Dacă vei înţelege ce spune Scriptura, orice întâmplare ţi se va face învăţător spre cunoştinţa de Dumnezeu”[6].

6: Voi sunteţi seminţia lui Avraam, robii Săi,

voi, fiii lui Iacob, aleşii Săi.

7: El este Domnul, Dumnezeul nostru,

judecăţile Lui sunt în tot pământul.

8: El pururea Şi-a amintit de legământul Său,

de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de generaţii,

9: pe care l-a încheiat cu Avraam,

şi de jurământul Său către Isaac.

10: El i-a pus lui Iacob spre poruncă

şi lui Israel spre legătură veşnică,

11: zicând: „Ţie îţi voi da pământul Canaanului,

partea moştenirii tale”.

„În acel timp, toate neamurile din această lume se aflau în afara cunoştinţei de Dumnezeu şi, într-o stare proprie, Israel s-a născut ca popor al Domnului, ca funie care duce neamurile spre El. Dar Soarele spiritual mutându-se la toată lumea, şi lumina despărţindu-se de cei din Israel şi ducându-se la neamuri, Israel a ajuns afară de toate”[7]. Nu vom înţelege din asemenea locuri că Dumnezeu S-ar schimba; lumina e văzută de cel ce doreşte să o vadă, ea luminând pretutindeni.

12: Când ei erau puţini la număr,

foarte puţini şi străini într-însul

„E vorba de Canaan, în care Evreii trăiau ca rezidenţi, adică străini aşezaţi printre neamurile băştinaşe”[8].

13: şi au trecut de la un neam la altul

şi de la un regat la un alt popor,

14: El nimănui nu i-a îngăduit să le facă nedreptate

şi de dragul lor a certat regi:

15: „Nu vă atingeţi de unşii Mei

şi profeţilor Mei să nu le faceţi rău!”

Ungerea se aplica regilor, preoţilor şi, uneori – se pare -, profeţilor. „Aici este unicul loc în care toţi membrii poporului lui Dumnezeu sunt numiţi unşi ca profeţi ai Domnului (la această accepţie trimite paralelismul cu stihul al doilea)”[9].

16: Şi a chemat foamete pe pământ,

paiul pâinii l-a fărâmat;

17: înaintea lor a trimis un om:

Iosif a fost vândut ca sclav.

18: Picioarele i le-au umilit în obezi,

viaţa lui a trecut prin cătuşe

„A spus deci: rob a fost vândut, nu rob a fost făcut, punându-i în obezi picioarele, nu sufletul”[10].

19: până ce cuvântul său a răzbătut în afară.

Rostirea Domnului l-a trecut prin lamură,

„L-a trecut prin lamură = l-a trecut prin proba de foc, l-a purificat prin încercări extreme (asemenea aurului lămurit în foc)”[11].

20: regele a trimis şi l-a dezlegat

– el, mai-marele poporului – şi liber l-a lăsat;

21: stăpân al casei sale l-a pus

şi căpetenie peste toată strânsura lui,

22: ca să-i înveţe pe mai-marii săi ca şi pe sine

şi pe bătrânii lui să-i deprindă cu înţelepciunea.

23: Şi a intrat Israel în Egipt

şi Iacob a locuit ca străin în ţara lui Ham.

24: Şi El l-a înmulţit foarte pe poporul Său

şi l-a făcut mai puternic decât vrăjmaşii lui;

25: inima acestora le-a întors-o ca să-I urască poporul,

să se poarte cu vicleşug împotriva robilor Săi.

„După Theodoret, Dumnezeu nu schimbă inima egiptenilor, ci doar îngăduie manifestarea liberului lor arbitru; nu le împiedică purtările rele, dar îi sprijină pe cei ocrotiţi de El ca să învingă toate piedicile”[12].

26: El l-a trimis pe Moise, robul Său,

şi pe Aaron, pe care Şi l-a ales;

27: pus-a-ntru ei cuvintele semnelor Lui

şi pe ale minunilor Lui în ţara lui Ham.

Prin pământul lui Ham se înţelege Egiptul, egiptenii fiind descendenţi din Ham. „Prin acest cuvânt proorocul a dovedit foarte deschis că puterea cu care s-au săvârşit acele lucrări minunate nu s-a dovedit a fi confirmată în primul rând prin cuvinte, ci dădea să se înţeleagă că puterea lor a constat îndeosebi în semnele care însoţeau faptele”[13].

28: Întuneric a trimis şi-ntunecare s-a făcut,

căci ei amarnic erau împotriva cuvintelor Lui;

29: apele lor în sânge le-a prefăcut

şi le-a omorât peştii;

30: pământul lor a puit broaşte

în chiar cămările de taină ale regilor lor;

31: El a grăit, şi tăuni au năvălit

şi puzderie de muşte-n toate hotarele lor;

32: şi grindină le-a pus în ploaie

şi pară de foc în pământ;

33: şi le-a bătut viile şi smochinii

şi le-a rupt copacii toţi ai hotarelor lor.

34: El a grăit, şi lăcustă a năvălit

şi omidă, toate fără număr,

35: şi au mâncat toată iarba-n ţara lor

şi tot rodul l-au mâncat de pe pământul lor.

36: Şi El i-a lovit pe toţi întâi-născuţii din ţara lor,

pârga tuturor sârguinţelor lor.

37: Iar pe ei i-a scos afară cu argint şi aur

şi-n neamurile lor nu era nimeni bolnav.

38: De ieşirea lor s-a înveselit Egiptul,

căci frica de ei căzuse asupră-le.

39: Un nor a întins deasupra lor să-i acopere

şi foc le-a dăruit să-i lumineze noaptea.

40: Ei au cerut, şi prepeliţe au venit,

şi El cu pâine din cer i-a săturat;

41: a despicat o stâncă şi au curs ape,

în pământ fără de apă râuri au alergat.

42: Că Şi-a adus aminte de cuvântul Său cel sfânt

pe care i-l spusese lui Avraam, robul Său,

43: şi întru bucurie Şi-a scos poporul

şi întru veselie pe cei aleşi ai Săi.

44: Şi le-a dat lor ţările păgânilor,

iar ei ostenelile popoarelor le-au moştenit,

45: ca să-I păzească dreptăţile

şi legea să I-o urmeze.

Rememorarea unor momente-cheie din istoria Israeliţilor.

---

[1] BBVA, p. 735

[2] SEP 4/I, p. 260

[3] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, I, 19

[4] SEP 4/I, p. 261

[5] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII

[6] Marcu Ascetul, Epistolă către Nicolae Monahul, 66

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, V, 2

[8] BBVA, p. 736

[9] SEP 4/I, p. 262

[10] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXXVII, 9

[11] BBVA, p. 736

[12] SEP 4/I, p. 263

[13] Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron