PSALMUL 78 – Un psalm al lui Asaf.
„Psalmul este o lamentaţie naţională în urma cuceririi Ierusalimului de către babilonieni în 586. Dumnezeu este chemat în ajutor ca să-Şi apere credincioşii. Atanasie şi Eusebiu sunt de părere că se referă la situaţia Ierusalimului din timpul revoltei Macabeilor”[1].
1: Dumnezeule, intrat-au păgânii în moştenirea Ta,
locaşul Tău cel sfânt Ţi l-au pângărit,
făcut-au Ierusalimul colibă prădată.
„Literal: făcut-au Ierusalimul ca şi cum ar fi fost o colibă a paznicului livezii (sau viei). În coliba paznicului se depozita, temporar, recolta de fructe, după care era desfăcută. Ideea este aceea de umilire: Ierusalimul nu fusese dărâmat ca o cetate şi prefăcut în ruină, ci, pur şi simplu, jefuit şi dărâmat ca o cocioabă”[2].
2: Leşurile robilor Tăi le-au făcut mâncare păsărilor cerului,
trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului.
3: Vărsat-au sângele lor ca apa
împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape.
4: Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri,
batjocură şi râs celor dimprejurul nostru.
Vecinii: „în urma distrugerii Ierusalimului au năvălit după pradă şi populaţiile vecine, edomiţii şi moabiţii”[3].
5: Până când, Doamne, Te vei mânia?: oare până la sfârşit?
Până când ca focul Ţi se va aprinde mânia?
Mânia, „literal: gelozia (zilos); ceea ce denotă că poporul lui Israel era pedepsit pentru idolatrie, păcat pe care psalmistul îl pune pe seama trecutului (v. 8)”[4].
6: Varsă-Ţi mânia peste popoarele care nu Te cunosc
şi peste regatele care n-au chemat numele Tău;
7: că l-au mâncat pe Iacob
şi locul lui l-au pustiit.
8: Nu-Ţi aminti de fărădelegile noastre cele de demult;
degrab să ne întâmpine îndurările Tale,
că am sărăcit foarte.
„Să ne mărturisim dar şi noi păcatele, chiar dacă nu-s numai de ieri, de alaltăieri, ci să ne mărturisim păcatele chiar dacă ele ar fi mai vechi de 15 ani şi chiar dacă de atunci încoace n-am mai fi greşit”[5].
9: Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru,
pentru slava numelui Tău;
de dragul numelui Tău ne izbăveşte
şi uşurează-ne păcatele,
10: ca nu cumva să zică păgânii: „Unde-i Dumnezeul lor?”
Acum, în faţa ochilor noştri, fă-Ţi cunoscută între neamuri
răzbunarea sângelui robilor Tăi, care s-a vărsat.
„În Antichitate se socotea că, dacă un popor era învins, zeul lui este de fapt cel învins. De aceea Dumnezeu este chemat să răzbune ocara adusă Numelui Său”[6].
11: În faţa ochilor Tăi să ajungă suspinul celor ferecaţi,
după măreţia braţului Tău păzeşte-i pe fiii celor ucişi.
12: Vecinilor noştri dă-le-n sân de şapte ori
ocara cu care ei Te-au ocărât pe Tine, Doamne.
13: iar noi, poporul Tău şi oile păşunii Tale,
Ţie Îţi vom mulţumi în veac,
din neam în neam vom vesti lauda Ta.
Cuvinte ce le adresăm, după înviere, lui Hristos, Păstorul Cel bun.
[1] SEP 4/I, p. 212
[2] BBVA, p. 706
[3] SEP 4/I, p. 212
[4] BBVA, p. 706
[5] Origen, Omilii la Cartea Proorocului Ieremia, V, 10
[6] SEP 4/I, p. 212
Ana Usca 
Comentarii recente