PSALMUL 89 – O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
„Precaritatea existenţei şi a înfăptuirilor omului este luminată şi răscumpărată doar de Dumnezeu”[1].
„Singurul psalm atribuit lui Moise, probabil din cauza asemănării cu principala operă a acestuia. Cartea Facerii prezintă crearea universului, a omului, a omenirii; psalmul 89 înfăţişează natura omului, condiţia sa fragilă şi efemeră în raport cu eternitatea lui Dumnezeu”[2]. „Ca unul care încă nu fusese îndrumat prin Lege, Moise era omul lui Dumnezeu, care va ajunge să dea altora Legea”[3].
1: Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.
„Şi de ce aşa? Fiindcă Tu, zice, eşti mai înainte de zidirea toată (vezi versetul 2) cuprinzând în Tine toată veşnicia. De la Tine şi-a luat început firea timpului, în Tine îşi are sfârşitul acela ce trece. Căci limita unui lucru fără sfârşit este infinită”[4].
2: Mai înainte de a se fi făcut munţii
şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea lui,
din veşnicie până-n veşnicie Tu eşti.
„Munţii erau socotiţi partea cea mai solidă şi mai stabilă a pământului, un fel de schelet al lui. A plăsmui (plasso) = a fasona, a modela, a da o formă; lumea lui (ikumeni) = omenirea. Aşadar, suita: pământul ca osatură, pământul ca formă deplină, pământul cu oameni”[5]. Din veşnicie până-n veşnicie: „Literal: din veac până-n veac, ceea ce ar însemna că trebuie citit: din secol până-n secol. Grecescul eon are înţelesul de timp ca durată nedeterminată şi, mai mult, de eternitate (în limbajul filosofiei: ceea ce există din eternitate, entitate divină). În limbajul nostru biblic şi liturgic expresiile în veacul veacului, în veacul vecilor sau în vecii vecilor înseamnă în veşnicie”[6].
„Din veac şi până-n veac Tu eşti: prin aceste cuvinte Scriptura nu pune hotar existenţei lui Dumnezeu”[7]. „Trebuie să se ştie că numele de veac are multe sensuri, căci înseamnă multe lucruri. Veac se numeşte şi viaţa fiecărui om. Veac se numeşte iarăşi şi timpul de o mie de ani. Iarăşi se numeşte veac toată viaţa prezentă. Veac se numeşte şi veacul ce va să fie, cel fără de sfârşit, după înviere. Se numeşte iarăşi veac nu timpul, nici o parte din timp, care se măsoară cu mişcarea şi cu drumul soarelui, adică cel format din zile şi nopţi, ci un fel de mişcare şi un interval de timp care merg împreună cu cele veşnice”[8].
3: Să nu-l întorci îndărăt pe om în umilinţă,
Tu, cel ce ai zis: „Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!”
„Atanasie şi majoritatea Părinţilor citesc: Nu-l lăsa pe om pradă înjosirii (cf. Nesmy, ad loc.). Augustin: Nu îngădui ca omul să-şi abată privirea de la cele veşnice pentru a dori şi a gusta ce este pământesc!”[9].
„Acest cuvânt este o învăţătură care are în vedere firea, şi aici este înţeleasă vindecarea relelor. Căci fiind, zice, voi, oamenii, schimbători, aţi alunecat de la bine, dar iarăşi aveţi nevoie de schimbare pentru a ajunge la bine şi a vă întoarce iarăşi de unde aţi căzut, fiindcă, la libera lor alegere, oamenii (pot) să-şi facă parte de ceea ce voiesc, fie aceasta virtutea, fie păcatul”[10].
4: Că o mie de ani în ochii Tăi, Doamne,
sunt ca ziua de ieri care a trecut
şi cât o strajă în noapte.
„O strajă era, în vechime, durata de 3 ore a unei santinele”[11]. De la acest loc şi altele asemănătoare s-au făcut speculaţii asupra a ceea ce-ar însemna timpul înaintea lui Dumnezeu, Cel supratemporal. Socotim astfel de calcule ca fiind riscante; psalmistul subliniind astfel doar distanţa dintre creatură şi Creator. „Ca ziua de ieri: tot ce este circumscris în limitele timpului trebuie considerat ca fiind deja trecut (Augustin)”[12].
5: Anii lor vor fi ca o nimic;
el se va trece ca iarba dimineaţa,
„Ce învăţătură luăm de aici? Că pentru cel ce s-a trezit şi revine iarăşi la virtute, după întoarcerea de la păcat, ca o mie de ani i se pare mulţimea relelor, iar lui Dumnezeu i se pare o nimic toată, dacă omul se întoarce. Căci ochiul lui Dumnezeu priveşte mereu ceea ce este prezent, neţinând seama de cele trecătoare. Stăruinţa în răutate este considerată de Dumnezeu ca o zi sau ca o seară a nopţii care a trecut şi a pierit, deşi este dispreţuită de cei ce păcătuiesc ca şi cum ar fi nimic. Dar de Dumnezeu este socotită ca o mulţime de ani. Căci zice: Nimicnicie vor fi anii lor. Foarte nimerit şi în înţeles propriu numeşte Psalmistul greşelile nimicnicie, căci în chip firesc cel ce face rău socoteşte greşeala ca nimic, şi găseşte o scuză pentru fiecare faptă rea”[13].
6: dimineaţa va înflori şi se va trece,
în seară va cădea, se va ofili şi se va usca.
„Cuvântul exprimă iarăşi caracterul trecător al firii noastre, ca să dispună şi mai mult spre milă pe Dumnezeu. Căci zice arătându-se care este nefericirea firii noastre, numind tinereţea dimineaţă şi bătrâneţea seară. În zori înverzeşte şi întinereşte şi trece. După aceea, cu vârsta, pierzându-şi seva şi floarea, trecând ceasul creşterii, ceea ce rămâne este numai uscăciune şi stricăciune. […] Aceasta este firea omenească”[14]
7: Că-ntru urgia Ta ne-am istovit
şi-ntru mânia Ta ne-am tulburat.
8: Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta,
veleatul nostru în lumina feţei Tale.
„Termeni de comparaţie: păcatul cu lipsa de păcat, vremelnicia cu veşnicia”[15]. În cuvintele de mai sus, „atrage Psalmistul şi mai mult mila către om zicând că viaţa omului a fost cheltuită în mânie şi viscolită ea (ca) de un vânt de pornirea mâniei. Dar este limpede că prin mânie şi urgie vrea să arate lucrarea de răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu. Căci din mânie vine peste oameni încetarea vieţii şi tulburarea celui ce se linişteşte în seninătate. Iar psalmistul spune că: am pierit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat. La aceasta adaugă, în următoarele cuvinte (v. 8), că răutatea omenească nu se cuvine să fie privită de Dumnezeu, nici veacul nostru cel întinat cu păcatele nu se cade să apară înaintea feţei Sale neprihănite. Astfel zic cei ce traduc în cuvinte acest gând: Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta. Dacă cineva ar zice, în loc de pus-ai, de ce ai pus?, ar aduce citatul la mai multă claritate, căci acesta este înţelesul citatului, că Tu trebuie să ai mereu sub ochi numai binele, iar fărădelegea nu este vrednică să fie privită de Tine. Aşadar, fă ca firea omenească să nu fie nevrednică de zidirea Ta, ci să se facă veacul nostru vrednic de a se arăta Ţie”[16].
9: Că zilele noastre toate s-au istovit,
întru mânia Ta ne-am istovit,
anii noştri ca un păianjen şi-au depănat povestea.
Şi-au depănat: „Păianjenul e un animal foarte slab, care se trudeşte mult pentru a ţese o pânză subţire, care se rupe uşor; aşa şi înfăptuirile noastre, deşarte şi amăgitoare. De aceea, pentru ele se foloseşte aici acest verb, şi nu a lucra, pentru a spune că anii noştri au trecut fără folos şi fără rod bun (Cassiodor)”[17].
10: Zilele anilor noştri, în durata lor, sunt şaptezeci de ani,
iar de vor fi-n putere, optzeci de ani;
iar ce e mai mult decât aceştia, trudă şi durere.
Că liniştire s-a aşternut peste noi şi ne vom domoli.
„Spune acestea nu pentru că „viaţa, pentru cel ce trăieşte peste acest termen, este dureroasă, ci fiindcă cea mai mare parte a vieţii, care este atât de scurtă, se trece în osteneală şi durere. Pruncia este durere; tinereţea este osteneală; vârsta mijlocie se cheltuieşte mai mult în durere. Dar mai cu seamă bătrâneţea, prin părul cărunt şi prin riduri dovedeşte excesul în suferinţă. Iarăşi concepe Psalmistul şi un alt mod de a-L face milostiv pe Dumnezeu faţă de oameni, căci aşa se înţeleg aceste cuvinte”[18].
Cuvintele psalmului au fost puse şi în legătură cu vieţuirea Sfântului Antonie cel Mare: „Când deci în toţi cei optzeci de ani, sau chiar în o sută, vom fi stăruit în nevoinţă, nu vom împărăţi numai ani egali cu cei o sută de ani, ci în loc de cei o sută vom împărăţi în vecii vecilor. Şi dacă am luptat pe pământ, nu vom avea moştenirea pe pământ, ci avem făgăduinţele celor din ceruri. Şi după ce am depus trupul stricăcios, îl vom primi iarăşi nestricăcios”[19]. „Dacă vei spune că prin aceste cuvinte David a vorbit în general despre orice viaţă omenească, şi nu despre a lui, atunci susţii mai mult decât doresc. N-am nevoie să spun mai mult, deoarece însuţi mărturiseşti că nu numai viaţa lui David, dar şi viaţa oricărui om are mai multe supărări decât bucurii. După cum însuţi bine spui, David a rostit această sentinţă nu numai după ce a cercetat bine viaţa lui, ci după ce a cercetat temeinic şi viaţa altora”[20].
11: Cine cunoaşte puterea urgiei Tale,
şi-n afara fricii de Tine cine-Ţi va măsura mânia?
„Grămada păcatelor noastre atrage după ea o mare pedeapsă, iar substanţa firii noastre este de nimic (foarte slabă) aşa încât nu dă loc la mânie pe măsura greşelilor. Ci chiar dacă Dumnezeu ne pedepseşte cu blândeţe, este de-ajuns pentru îndreptare celor care suferim pedepse. Căci dacă blândeţea răsplătirii este de-ajuns pentru îndreptare şi pedeapsă, cine va suferi puternica mânie a lui Dumnezeu? Sau ce număr va putea să cuprindă frica din inimă?”[21].
12: Aşa că fă-mi mie cunoscută dreapta Ta,
şi celor ce-n inima lor şi-au cercat înţelepciunea.
„Pentru Augustin şi alţi Părinţi, dreapta lui Dumnezeu este Hristos”[22].
13: Întoarce-Te, Doamne; până când?…
şi mângâie-i pe robii Tăi!
„Nu zice despre robii străini să-i împace, ci despre propriii robi ai lui Dumnezeu”[23]
14: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta
şi ne-am bucurat şi ne-am veselit
în toate zilele noastre;
15: să ne veselim pentru zilele în care ne-ai smerit,
pentru anii în care-am văzut rele.
Bucuria urmează încercărilor prin care trecem în această viaţă, dacă le-am răbdat pentru Domnul.
16: Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
şi călăuzeşte-i pe fiii lor;
17: şi fie peste noi strălucirea Domnului Dumnezeului nostru
şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Biblia 1688: faptele mîinilor noastre îndireptează preste noi şi lucrul mîinilor noastre îndireptează. Altă versiune: Îndreptează pentru noi lucrurile mâinilor noastre şi lucrul mâinilor noastre îl îndreptează. Psalmistul spune acestea, „prin lucruri înfăţişând modurile ascezei săvârşite în trup iar prin lucru însemnând rugăciunea din gândire, şi rugându-se ca amândouă să se îndrepteze, faptele bune săvârşindu-se fără slavă deşartă, iar rugăciunea fără vagabondare”[24]. „Prin cele din urmă cuvinte ale psalmului, cântăreţul uneşte firea omenească cu Dumnezeu prin curăţie, cerând prin rugăciune strălucirea lui Dumnezeu şi rugându-se ca viaţa noastră să strălucească precum fulgerul prin curăţia ei”[25].
[1] SEP 4/I, p. 234
[2] BBVA, p. 719
[3] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[4] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[5] BBVA, p. 719
[6] BBVA, p. 719
[7] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, V, 3
[8] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 1
[9] SEP 4/I, p. 234
[10] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[11] BBVA, p. 719
[12] SEP 4/I, p. 234
[13] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[14] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[15] BBVA, p. 720
[16] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[17] SEP 4/I, p. 235
[18] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[19] Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XVI
[20] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necazuri şi biruirea tristeţii, III, 9
[21] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[22] SEP 4/I, p. 235
[23] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
[24] Teolipt al Filadelfiei, Cuvinte duhovniceşti, VI, 9
[25] Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, I, 7
Ana Usca 
Comentarii recente