PSALMUL 93 – Un psalm al lui David; pentru cea de a patra zi a săptămânii.
„Fericitul Augustin explică: Întregul psalm e un îndemn la răbdare faţă de succesele şi propăşirea păcătosului. Pe de altă parte, el este dedicat celei de a patra zi a săptămânii; e vorba de cea de a patra zi a creaţiei, când Dumnezeu a făcut luminătorii cerului (Facerea 1, 14-19). Cheia înţelesului ne-o dă Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni: Pe toate să le faceţi fără murmur şi fără socoteli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, fii lui Dumnezeu, neîntinaţi în mijlocul unui neam sucit şi stricat, în care voi străluciţi ca nişte luminători în lume (2, 14-15)”[1]. „Psalmul este o meditaţie asupra dreptăţii lui Dumnezeu; încurajare pentru cei care se gândesc că Dumnezeu rabdă prea mult fărădelegea”[2].
1: Domnul este Dumnezeul răzbunărilor;
Dumnezeul răzbunărilor a vorbit deschis.
„Dumnezeul răzbunărilor este apărătorul celor asupriţi, Cel care pedepseşte silnicia. ♦ […] Ieronim comentează: dacă Dumnezeu e Dumnezeul răzbunărilor, nu te preocupa tu de răzbunare; dacă duşmanului tău îi e sete, dă-i să bea”[3].
„Dumnezeule al răzbunărilor şi, în acelaşi timp, izvorul milelor, Care ne întorci la Tine în mii de moduri”[4].
2: Înalţă-Te, Tu, Cel ce judeci pământul,
dă-le celor mândri ce li se cuvine.
3: Până când păcătoşii, Doamne,
până când păcătoşii se vor făli?
4: Până când vor rosti şi vor grăi nedreptate,
până când vor grăi ei, toţi cei ce lucrează fărădelegea?
5: Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit
şi moştenirii Tale i-au adus dureri.
6: Pe văduvă şi pe străin i-au ucis
şi pe orfani i-au omorât.
7: Şi au zis: „Domnul nu va vedea,
nici că va pricepe Dumnezeul lui Iacob”…
„Chiar într-o lume în care nu există ateism teoretic, ateismul practic se manifestă prin aceea că omul se comportă cu semenii ca şi cum Dumnezeu nu ar exista”[5].
8: Înţelegeţi dar voi, cei nemintoşi de prin popor,
iar voi, nebunilor, fiţi şi voi odată înţelepţi!
Nu e de necrezut ca nemintosul să înţeleagă, căci „toate le luminează şi le priveşte Hristos”[6]; condiţia e ca nemintoşii şi nebunii să dorească să-şi depăşească starea (ceea ce se petrece mai rar).
9: Cel ce-a sădit urechea, El oare nu aude?
Cel ce-a plăsmuit ochiul, El oare nu-nţelege?
„După cum zice proorocul: Cel ce a zidit ochiul şi cel ce a sădit la locul ei urechea, Acelaşi este şi Cel ce a întipărit, potrivit modelelor existente la El, şi puterea acestor simţuri ca nişte semne de recunoaştere specifice firii omeneşti”[7]. „Când deci suntem batjocoriţi pentru El, sau când răbdăm ceva din cele ce ne supără de la cei ce obişnuiesc să lupte împotriva lui Dumnezeu, să credem că Dumnezeu vede şi aude încercarea care ne vine. Căci însăşi firea lucrului şi ceea ce e mai intim în cei ce ne ocărăsc din cauza Lui are sunet puternic în urechile dumnezeieşti”[8].
10: Cel care-i ceartă pe păgâni, oare nu-i va dojeni,
El, Cel care-l învaţă pe om să cunoască?
„Dar cum îl învaţă? Dându-i rugăciune într-o adiere sfântă a Duhului ce suflă pururi în cel ce se roagă”[9].
11: Domnul cunoaşte gândurile oamenilor, anume că sunt deşarte.
Sunt atenţionaţi cei ce socotesc „că pot înşela pe Dumnezeu şi (pot) nesocoti cunoştinţa firii celei negrăite. Dar nimic nu se poate ascunde de Cel cu adevărat prin fire Dumnezeu. Oare nu e o prostie a spune că nu ştie Dătătorul cunoştinţei şi a socoti că nu aude Cel ce a dat acest simţ celor făcuţi de El?”[10].
12: Fericit e omul pe care-l vei certa, Doamne,
şi din legea Ta îl vei învăţa,
„Aici, ca şi în cele mai multe locuri din Sfânta Scriptură, verbul a certa (pedevo) are un sens pedagogic: certarea (sau chiar pedeapsa) pe care părintele sau învăţătorul i-o aplică fiului sau şcolarului, cu scopul de a-l îndrepta”[11].
„Căci acesta este cu adevărat înţelept, ajungând prin povăţuire la credinţă şi învăţând din învăţătura Duhului cele ascunse ale lui Dumnezeu”[12].
13: ca să-i dai odihnă-n zile rele
până ce o groapă i se va săpa păcătosului.
„Cu adevărat zile aspre şi rele vor veni peste cei tăiaţi cu dreptate, dar celor certaţi spre îndreptare li se va face Dumnezeu blând. Deci aceia nu vor sfârşi în cele ale judecăţii şi chinurilor, deoarece n-au devenit mlădiţe neroditoare. Strălucirea faptelor să se unească deci cu mărturisirea credinţei şi cu cuvintele lui Dumnezeu. Atunci vom fi ai lui Hristos şi vom afla puterea şi fericirea comuniunii cu El, scăpând de primejdia tăierii [de la El – n. n.]”[13].
14: Căci Domnul nu Se va lepăda de poporul Său
şi moştenirea nu-Şi va părăsi-o
15: până ce dreptatea se va întoarce la judecată
şi toţi cei drepţi cu inima Îi vor fi aproape.
„Dreptatea lui Dumnezeu este Hristos, care va veni să judece lumea (Origen, Chiril al Alexandriei, Atanasie, Theodoret)”[14].
16: Cine se va ridica pentru mine împotriva răufăcătorilor,
sau cine va sta-mpreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelegea?
17: Că dacă Domnul nu m-ar fi ajutat,
puţin i-ar fi lipsit sufletului meu să-şi afle sălaş în iad.
18: De câte ori am zis: – Piciorul mi-a alunecat…,
mila Ta, Doamne, mi-a stat într-ajutor.
19: Doamne, după mulţimea durerilor din inima mea,
aşa au adus mângâierile Tale veselie-n sufletul meu.
„Sfântul Isaac Sirul: Vrei să te veseleşti de mângâierile lui Dumnezeu? Nu fi răzbunător, ci eliberator; nu căuta cusururi, ci oferă alinare; nu fi trădător, ci martir; nu acuza, ci apără. În numele păcătoşilor roagă-L pe Dumnezeu să-i miluiască, pentru cei drepţi roagă-L să-i păzească întru dreptate. Pe omul rău cucereşte-l prin bunătate şi blândeţe, pe cel zelos fă-l să se minuneze de bunătatea ta. Fă dreptatea să roşească în faţa milostivirii tale. Alături de cel mâhnit să ai şi tu inima mâhnită. Iubeşte-i pe toţi oamenii, dar ţine-te departe de toţi oamenii. Adu-ţi aminte de moarte, pregăteşte-te să ajungi acolo şi înfrumuseţează-ţi alergarea”[15].
„Când suntem muşcaţi de mustrări, să ne aducem aminte de păcatele noastre, până ce Domnul, văzând silinţa noastră, a celor ce ne sârguim, le va şterge pe acestea şi va preface durerea ce ne muşcă în inimă în bucurie”[16].
20: Scaunul fărădelegii să nu aibă părtăşie cu Tine,
cel ce pe temeiul poruncii plăsmuieşte muncă silnică;
Text dificil; SEP 4 traduce: care plăsmuieşte chin asupra poruncii: „După Origen, cel care face porunca să pară chinuitoare este diavolul. Aceeaşi idee la Atanasie”[17].
21: ei vor prinde-n vânătoare sufletul celui drept
şi sânge nevinovat vor osândi.
22: Dar mie Domnul mi s-a făcut scăpare
şi Dumnezeul meu, ajutorul nădejdii mele.
23: Iar lor le va plăti Domnul după a lor nelegiuire
şi după răutatea lor îi va face Domnul Dumnezeul nostru să piară vederii.
Condamnarea vrăjmaşilor Domnului. Totuşi, „Origen şi Grigore al Nyssei (44) interpretează îi va face drepţi”[18]. Desigur, aşa ar fi de dorit, însă experienţa arată că nu toţi voiesc să se îndrepte.
[1] BBVA, p. 723
[2] SEP 4/I, p. 241
[3] SEP 4/I, p. 241
[4] Fericitul Augustin, Mărturisiri, IV, 4
[5] SEP 4/I, p. 241
[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX
[7] Sf Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, VI
[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, VI, 1
[9] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 21
[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VI
[11] BBVA, p. 724
[12] Calist Catafygiotul, Despre viaţa contemplativă, 81
[13] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, X, 2
[14] SEP 4/I, p. 242
[15] BBVA, p. 724
[16] Sf. Ioan Scărarul, Scara, IV, 35
[17] SEP 4/I, p. 242
[18] SEP 4/I, p. 243
Ana Usca 
Comentarii recente