PSALMUL 101 – Rugăciunea unui sărac mâhnit care-şi revarsă rugăciunea înaintea Domnului.
„O rugăciune care nu e doar rostită cu buzele, ci se revarsă pe dinăuntru, din preaplinul inimii”[1]. „Peste rugăciunea unui om sărman şi copleşit de suferinţă se suprapune cea a iudeilor întorşi în patrie după exil. Precaritatea vieţii omului şi a întregii creaţii îl determină pe psalmist să-şi pună toată nădejdea în Dumnezeu, Care poate da un nou început”[2].
1: Auzi-mi, Doamne, rugăciunea,
strigarea mea la Tine să vină!
2: Faţa Ta de la mine să nu Ţi-o întorci;
în ziua necazului meu pleacă-Ţi auzul spre mine,
auzi-mă degrab în orice zi Te voi chema.
3: Că zilele mele s-au stins ca fumul,
iar oasele mele ca nişte uscături s-au mistuit.
4: Sunt bătucit ca iarba şi inima mi s-a ofilit,
că am uitat să-mi mănânc pâinea.
„În nici un alt chip nu vom putea dispreţui plăcerile mâncărilor pământeşti decât dacă mintea, pironită în contemplarea divină, îşi va găsi desfătarea mai degrabă în dragostea de virtuţi şi în frumuseţea hranei cereşti”[3].
5: De glasul suspinului meu
mi s-a lipit osul de carne.
„Unul ca acesta vine degrabă la puţinătatea hranei şi a băuturii. Căci lacrimile i se fac lui Pâine. Şi aşa ajunge să se hrănească cu Duhul sfânt. […] (Cât priveşte cuvintele: mi s-a lipit osul de carne), aceasta înseamnă că toate oasele omului se fac unul; sau toate gândurile omului se fac unul după Dumnezeu. Căci, alipindu-se de carne, aceasta se înduhovniceşte, urmând gândului celui după Dumnezeu. Şi dacă se naşte în inima lui bucuria Duhului, aceasta hrăneşte sufletul şi îngraşă trupul şi le întăreşte pe amândouă, încât nu se mai moleşesc şi nu mai slăbesc în putere”[4].
6: Devenit-am asemenea pelicanului pustiei,
ajuns-am ca o bufniţă într-o casă dărăpănată,
„Pelicanul acesta este o pasăre. Iar şarpele duşmăneşte mult puii lui. Deci el ce face? Îşi aşează la înălţime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părţile din pricina şarpelui. Ce face atunci vicleanul şarpe? Cercetează de unde suflă vântul şi din partea aceea îşi trimite veninul său de-i ucide. Deci vine pelicanul şi vede că au murit puii lui. Atunci priveşte la nor şi zboară la înălţime, întinzându-şi aripile. Acolo îşi găureşte cu ciocul coastele şi prin nor picură în ei din sângele său şi se trezesc. Prin pelican se înţelege Domnul, iar puii lui sunt Adam şi Eva, firea noastră. Cuibul lui este paradisul. Iar şarpele, diavolul cel răzvrătit. Deci şarpele, începătorul răului, le-a insuflat prin neascultare protopărinţilor veninul său şi aceştia s-au făcut morţi prin păcat. Dar Domnul şi Dumnezeul nostru S-a înălţat, pentru iubirea Sa de oameni, pe cinstita cruce şi din coasta Sa străpunsă ne-a dăruit viaţa prin nourul Duhului Sfânt”[5].
7: în priveghiul meu sunt ca o vrăbiuţă singuratică pe acoperiş.
8: Cât e ziua de lungă m-au ocărât vrăjmaşii,
iar cei ce mă lăudau se jurau împotrivă-mi.
9: Că-n faţa urgiei şi a mâniei Tale
cenuşă mâncam în loc de pâine
10: şi băutura cu plângere mi-o amestecam;
că după ce m-ai ridicat, m-ai prăbuşit.
„Chiril al Ierusalimului (Cat. 2,12) vede aici [5b-10] o aluzie la David, după păcatul său (II Regi 12, 16-17)”[6].
„Sfântul Ioan Hrisostom: Medicina pocăinţei: să-ţi osândeşti păcatele proprii; să-ţi pui mintea în stare de smerenie; să ai inima zdrobită de păreri de rău; să te rogi cu stăruinţă şi cu lacrimi; să faci fapte de milostenie”[7].
11: Zilele mele ca umbra s-au plecat,
eu ca iarba m-am veştejit.
„Augustin aplică versetul lui Adam, omul creat după chipul lui Dumnezeu şi înălţat de El mai presus de toate făpturile, care apoi ajunge să ducă o viaţă nefericită fiindcă a păcătuit”[8].
12: Dar Tu, Doamne, pururea dăinuieşti
şi pomenirea Ta din neam în neam.
13: Tu Te vei ridica şi vei avea milă de Sion,
că vremea e să Te milostiveşti de El; da, acum e vremea.
14: Că robii Tăi bine s-au simţit în pietrele lui
şi milă le va fi de ţărâna lui.
15: De numele Domnului se vor teme neamurile
şi toţi regii pământului de slava Ta,
16: că Domnul va zidi Sionul
şi Se va arăta întru slava Sa.
„Mai mulţi Părinţi văd aici o aluzie la cele două veniri ale lui Hristos: în prima, El zideşte Biserica, iar la a doua, Se va arăta în slavă”[9].
17: El a căutat spre rugăciunea celor smeriţi
şi cererea lor n-a dispreţuit-o.
18: Să se scrie aceasta pentru neamul ce va să vină
şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul,
Poporul ce se zideşte închipuie neamurile venite la credinţa în Hristos, „căci cele în Hristos sunt zidire nouă, după Scripturi”[10].
19: că a privit din înălţimea Lui cea sfântă.
Domnul din cer pe pământ a privit
„Atanasie (De titulis psalmorum, PG 27) pune stihul în legătură cu profeţia lui Isaia citită de Iisus în sinagoga din Nazaret (cf. Luca 4, 18)”[11].
20: ca să audă suspinul celor ferecaţi,
să-i dezlege pe fiii celor omorâţi,
21: să vestească în Sion numele Domnului
şi lauda Lui în Ierusalim,
22: când se vor aduna popoarele laolaltă
şi regii, să-I slujească Domnului.
23: Răspunsu-I-am în felul tăriei Lui:
Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele;
24: nu mă lua la jumătatea zilelor mele;
anii Tăi sunt din neam în neam.
25: Întru-nceput Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat,
şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
Cuvântul (Fiul) „este dreapta lui Dumnezeu [Tatăl] şi [împreună cu Duhul iată] cele două mâini prin care a lucrat şi a creat [Dumnezeu]”[12].
26: ele vor pieri, dar Tu rămâi
şi toate ca o haină se vor învechi;
27: ca pe o velinţă le vei împătura şi se vor schimba,
dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
„Textul din versetele 25-27 va fi citat de Sfântul Apostol Pavel în Evrei 1, 10-12 şi comentat de Sfântul Grigorie de Nyssa în sprijinul dogmei despre dumnezeirea Fiului (devenit Iisus Hristos)”[13].
„Dacă cerurile se vor schimba, înseamnă că ceea ce se schimbă nu piere şi, dacă chipul văzut al acestei lumi trece, urmează că acolo nu poate fi vorba de o pieire totală, nici de o pierdere de substanţă materială, ci doar de o oarecare schimbare de calitate şi de transformare a înfăţişării văzute”[14]. Dar Tu acelaşi eşti: „pentru că rămâne acelaşi, Dumnezeu iconomiseşte cele ce din fire sunt schimbătoare, în felul în care însăşi raţiunea cere să fie iconomisite”[15]. Anii Tăi nu se vor sfârşi: „Anii Tăi sunt ziua de astăzi. Şi cât de multe zile ale noastre şi ale părinţilor noştri au trecut prin ziua Ta de astăzi şi de la ea am primit măsurile lor şi felul cum au existat, şi vor trece încă mulţi alţii şi vor primi măsuri şi vor exista”[16]. „Anii Tăi nu merg, nici nu vin, căci numai anii noştri merg şi vin, pentru ca toţi să vină. Anii Tăi toţi în acelaşi timp stau, fiindcă stau şi venind nu sunt excluşi de la cei care vin, fiindcă nu trec. Dar aceşti ani ai noştri nu vor fi când toţi nu vor fi. Anii Tăi o singură zi (I Petru 3, 8) şi ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, pentru că ziua Ta de astăzi nu cedează celei de mâine, căci nu urmează pe cea de ieri. Ziua Ta de astăzi este eternitatea […] Tu ai făcut toate timpurile şi înainte de toate timpurile Tu eşti, şi nu era un timp în care să nu fie timp”[17]. „Început în timp nu se poate cugeta pentru Unul-Născut, fiindcă este înainte de vreme şi are existenţa dinainte de veci şi, pe lângă acestea, firea dumnezeiască nu atinge sfârşitul (căci va fi pururi la fel, după spusa din Psalmi: Iar Tu Acelaşi eşti şi anii Tăi nu vor lipsi”[18]. „Dacă Fiul, fiind Viaţa prin fire, este de o fire cu cele făcute, pentru că nu este din fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl, după cuvântul (ereticilor), pentru ce fericitul Psalmist zice că cerurile vor trece şi ca o haină se vor învechi, iar lui Dumnezeu Îi atribuie nesfârşirea: Iar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi? Căci, sau va trece şi se va sfârşi şi El cu noi, ca Cel de o fire cu noi, şi nu se va mai înţelege ca fiind Viaţă, sau unirea noastră după fire cu El ne va atrage la capacitatea de-a fi la fel pururea cu El şi la un număr nesfârşit de ani. Dar El va fi acelaşi pururi, iar noi vom trece. Deci, nu e făcut ca noi, ci, fiindcă este din Viaţa după fire, va face şi El, ca Viaţă, vii pe cele ce au nevoie de viaţă”[19].
28: Fiii robilor Tăi vor avea sălaşe
şi seminţia lor în veac va merge pe calea cea dreaptă.
Viziune eshatologică.
[1] BBVA, p. 730
[2] SEP 4/I, p. 252
[3] Sf. Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, V, 14
[4] Sf. Varsanufie, Scrisori duhovniceşti, 152-153
[5] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, 28
[6] SEP 4/I, p. 252
[7] BBVA, p. 730
[8] SEP 4/I, p. 253
[9] SEP 4/I, p. 253
[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, VII
[11] SEP 4/I, p. 254
[12] Tertulian, Împotriva lui Hermoghene, XLV, 1
[13] BBVA, p. 731
[14] Origen, Despre principii, I, 6, 4
[15] Origen, Contra lui Celsus, VI, 62
[16] Fericitul Augustin, Mărturisiri, I, 6
[17] Fericitul Augustin, Mărturisiri, XI, 13
[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 1
[19] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, I, 6
Ana Usca 
Comentarii recente