PSALMUL 83 – Pentru sfârşit: fiilor lui Core, cu privire la teascurile de vin.
„Psalm de pelerinaj ce exprimă dragostea pentru Templu ca loc al prezenţei lui Dumnezeu. Face parte din cântările Sionului”[1].
„Despre teascuri: după Augustin, teascul e simbolul suferinţelor prin care trebuie să treacă omul în viaţă; la capătul acestora rămân untdelemnul şi vinul, dorinţa aprinsă după bine, după Dumnezeu”[2].
1: Cât sunt de iubite locaşurile Tale, Doamne al puterilor!
„După interpretarea lui Eusebiu, psalmistul inspirat vede dinainte lăcaşurile lui Dumnezeu puse de Hristos pe pământ şi doreşte aprins toate aceste altare viitoare”[3].
Sau, acestea sunt „locaşurile din ceruri, pe care şi Mântuitorul Însuşi le făgăduieşte celor ce-L iubesc pe El”[4].
2: Tânjeşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului;
inima mea şi trupul meu s-au bucurat în Dumnezeu Cel-viu.
„Dacă veţi merge la curţile regilor, acolo nu veţi auzi vorbindu-se decât despre bogăţie, putere sau glorie; nimic despre cele duhovniceşti. Doar aici, în casa lui Dumnezeu, auziţi vorbindu-se numai despre suflet, viaţă, de ce anume ne-am născut, de ce trăim un anume timp pe pământ, cum părăsim această viaţă şi cum intrăm în cealaltă (Sfântul Ioan Hrisostom)”[5]. „Theodoret vede aici dorul iudeilor după Templu şi dorul nostru după altarele Domnului; chiar trupul participă la bucurie”[6].
„După părerea mea, acele lăcaşuri (curţi) ale Domnului sunt virtuţile în care sălăşluieşte cugetul şi tot ceea ce ascultă el. De ele să ai grijă, să le păstrezi ca să nu ţoi se scurgă printre degete bogăţia bunătăţilor curate ale cugetului”[7].
3: Că până şi vrabia şi-a aflat o casă
şi turtureaua cuib unde-şi va pune puii:
în chiar altarele Tale, Doamne al puterilor,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
4: Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta,
în vecii vecilor Te vor lăuda.
5: Fericit e omul al cărui ajutor e de la Tine, Doamne;
suişuri în inima sa şi-a făcut,
„Sfântul Grigorie de Nazianz: După ce ne-am păzit cu grijă sufletul, după ce ne-am făcut suişuri în inimă, după ce am desfundat ogorul înţelenit (cf. Ieremia 4, 4) şi după ce am semănat întru dreptate (cf. Proverbe 11, 18), să ne luminăm cu lumina cunoştinţei şi apoi să vorbim despre înţelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsă în taină (I Corinteni 2, 7) şi să-i luminăm şi pe alţii”[8].
„Ascultarea lucrătoare prin porunci întocmeşte scara din felurite virtuţi şi le aşează pe acestea în suflet, ca pe nişte trepte”[9].
6: în valea plângerii, în locul ce i s-a rânduit;
că binecuvântare va da dătătorul de lege.
„Fericit cel pe care Dumnezeu îl ocroteşte în Valea Plângerii, cel care face pocăinţă…; acela a aşezat în inima sa suişuri spre Dumnezeu (Eusebiu)”[10].
7: Merge-vor din putere în putere,
Dumnezeul dumnezeilor va fi văzut în Sion.
„Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov căci, legându-se una de alta, urcă pe cel ce le voieşte la cer”[11].
8: Doamne, Dumnezeul puterilor, ascultă-mi rugăciunea,
pleacă-Ţi auzul, Dumnezeule al lui Iacob!
9: Tu, ocrotitorul nostru, vezi, Dumnezeule,
şi caută la faţa unsului Tău!
„Unsului Tău: Eusebiu îl referă la Hristos; pentru Atanasie, unsul este poporul chemat la preoţia împărătească. Pentru Beda, versetul înseamnă: Priveşte în noi chipul Fiului Tău!”[12].
10: Că mai bună e o zi în curţile Tale decât mii pe oareunde;
am ales: mai degrabă să fiu lepădat în casa Dumnezeului meu
decât să locuiesc în sălaşele păcătoşilor.
11: Fiindcă milă şi adevăr iubeşte Domnul,
har şi slavă va dărui Dumnezeu;
Domnul nu-i va lipsi de bunătăţi
pe cei ce umblă întru nerăutate.
12: Doamne al puterilor,
fericit e omul cel ce nădăjduieşte-n Tine!
„Sfârşitu-s-a de dorinţă şi sufletul proorocului, care mărturiseşte în psalmi acest simţământ, atunci când spune că sufletul său e mâncat de dor şi inima lui se sfârşeşte după curţile Domnului, chiar dacă ar fi lepădat între cei din urmă, căci mai bine şi mai fericit se simte dacă ar fi acolo cel din urmă, decât a locui în fruntea lăcaşurilor păcătoşilor. El totuşi nu se întristează nici după purtarea de grijă a Domnului care rânduieşte de multe ori lucrurile şi prin greutăţi, spunând că adevărata fericire o cunoaşte numai omul care nădăjduieşte spre mai bine, de aceea şi adaugă la sfârşitul acestui psalm: Doamne al puterilor, fericit este omul care nădăjduieşte întru Tine”[13].
[1] SEP 4/I, p. 221
[2] SEP 4/I, p. 221
[3] SEP 4/I, p. 221
[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, V
[5] BBVA, p. 711
[6] SEP 4/I, p. 221
[7] Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, VII
[8] BBVA, p. 711
[9] Sf. Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, 120
[10] SEP 4/I, p. 222
[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara, XIV, 4
[12] SEP 4/I, p. 222
[13] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, XXII
Ana Usca 
Comentarii recente