Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 100

PSALMUL 100 – Un psalm al lui David.

„Programul de guvernare al cârmuitorului ideal: integritatea personală, alegerea sfetnicilor credincioşi, alungarea ticăloşilor de la curte şi lupta împotriva nedreptăţii. Este unul din aşa-numiţii psalmi regali/împărăteşti. În ebraică, toate verbele sunt la o formă care indică acţiune în plnă desfăşurare: s-ar traduce deci fie cu prezentul, fie cu viitorul, ca un angajament. Părinţii văd în acest psalm chipul omului desăvârşit, Hristos”[1].

1: Mila şi judecata le voi cânta pentru Tine, Doamne;

„Dacă, în perspectivă profetică, Iisus este Cel ce-I cântă Părintelui Său, e de reţinut observaţia că mila precedă judecata. Între cele două veniri ale lui Hristos, omenirea se află sub semnul Mielului vestit de Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29) şi sub mila lui Dumnezeu, Cel ce face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45); la a doua Sa venire, omenirea va sta sub semnul judecăţii; de abia atunci va lucra securea vestită tot de Ioan Botezătorul (Matei 3, 10), cumplitul deznodământ al judecăţii, la care se referă ultimul verset al acestui psalm”[2].  „Eusebiu subliniază că mila lui Dumnezeu e mai tare ca judecata”[3].

„Începătorul în evlavie nu trebuie să fie dus la împlinirea poruncilor numai de bunătate, ci trebuie să fie şi războit adeseori cu asprime, ca să-şi amintească dreptăţile dumnezeieşti; pentru ca nu numai să iubească cu dor cele dumnezeieşti, ci să se şi reţină cu frică de la păcat. El trebuie să cânte lui Dumnezeu cu dragoste, desfătându-se, dar să deschidă gura spre cântare cu frică”[4].

2: în cale neprihănită voi cânta şi voi înţelege;

când vei veni la mine?

Întru nerăutatea inimii mele umblat-am eu în casa mea.

„Unii interpretează calea fără prihană ca obiect al înţelegerii, dar pentru majoritatea Părinţilor omul înţelege tainele doar dacă păşeşte pe calea neprihănită. Augustin: În afara căii neprihănite, nu poţi nici să psalmodiezi, nici să înţelegi. Dacă vrei să înţelegi, psalmodiază pe calea neprihănită, adică înfăptuieşte cu bucurie lucrările Dumnezeului tău”[5].

„Cel ce păzeşte calea virtuţilor, nevătămată, cu evlavie şi dreaptă cunoştinţă, fără aplecarea într-o parte sau într-alta, îşi va da seama de venirea la el a lui Dumnezeu, prin nepătimire. Cântarea arată fapta virtuoasă; iar înţelegerea, cunoştinţa care se adaugă la virtute, prin care simte venirea lui Dumnezeu cel ce aşteaptă pe Domnul, priveghind prin virtuţi”[6].

3: Lucruri nelegiuite n-am pus în faţa ochilor mei,

pe cei ce calcă legea i-am urât.

4: Inimă îndărătnică nu s-a lipit de mine,

pe omul rău ce fugea de mine nu l-am cunoscut.

SEP 4 are inimă vicleană: „Pentru Eusebiu şi Atanasie, inima vicleană e diavolul”[7].

5: Pe cel ce într-ascuns îşi clevetea vecinul,

pe acela l-am alungat;

cu cel mândru-n căutătură şi nesăţios la inimă,

cu acela n-am mâncat.

Inima strâmbă (sau îndărătnică) :  „Strâmbând simţirea dreaptă a iubirii şi întipărind în inima noastră o mişcare sucită, am corupt nepătimirea ei în adevăr, pervertind-o. Şi astfel ne-am produs, prin ura de bunăvoie, ca un vierme, răul fără de voie şi am săpat în noi prin minciună o simţire şi mai strâmbă, prin care nu ne-am putut uni cu Dumnezeu Cel sincer şi drept”[8].

6: Ochii mei erau peste credincioşii pământului,

ca ei să şadă cu mine;

cel ce umbla pe cale neprihănită,

acela îmi slujea.

Grija divină, nedespărţită de cei dreptcredincioşi.

7: În mijlocul casei mele meşterul trufiei nu va locui;

cel ce lucruri nedrepte grăieşte, drept nu va sta în faţa ochilor mei.

Afirmată sfinţenia Bisericii, în special dacă ne referim la Biserica triumfătoare.

8: În dimineţi i-am ucis pe toţi păcătoşii pământului,

pentru ca din cetatea Domnului să-i nimicesc pe cei ce lucrează fărădelegea.

„Eusebiu interpretează în sens spiritual: păcătoşii sunt gândurile rele ce nu trebuie tolerate în cetatea lui Dumnezeu, care este sufletul”[9].

„Proorocul numea pământul în chip figurat carne, a cărei dorinţă este vrăjmăşie înaintea lui Dumnezeu (Romani 8, 7), iar ca cetate a lui Dumnezeu e numit sufletul, în sensul că e templul lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 16)”[10].  „Adică prin lumina cunoştinţei să deosebim şi să nimicim toate gândurile păcătoase de pe pământ, care este inima noastră”[11].  „Spre credincioşii pământului să fie osteneala şi dorinţa inimii tale şi spre râvna lor de-a plânge”[12].  „Trebuie să fim nu numai omorâtorii patimilor trupeşti, ci şi pierzătorii gândurilor pătimaşe din suflet […], adică patimile trupului şi gândurile nelegiuite ale sufletului”[13].

„Rupert din Deutz: Aici se termină cei cincizeci de psalmi care îl încurajau pe luptător. Omul e acum liniştit şi psalmii care urmează emană numai iubire desăvârşită; ea a alungat teama”[14].

---

[1] SEP 4/I, p. 251

[2] BBVA, p. 729

[3] SEP 4/I, p. 251

[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 199

[5] SEP 4/I, p. 251

[6] Sf. Maxim Mărturisitorul, Capetele gnostice, 198

[7] SEP 4/I, p. 251

[8] Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistolele, 1

[9] SEP 4/I, p. 252

[10] Origen, Contra lui Celsus, VII,22

[11] Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, I

[12] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 98

[13] Sf. Maxim Mărturisitorul, op. cit., 197

[14] SEP 4/I, p. 252